Publicat de
Florina Neghină
on
8th Jun , 2012 |
9 Comments Protestul de mai jos aparţine Redacţiei În Linie Dreaptă. În contextul alegerilor de duminică, eu vă spun doar atît: votaţi raţional şi nu hormonal. Atenţie la cap!
Domnule Primar General,
Domnule Primar al Sectorului II,
Ați promovat, în ultimul timp, prin diverse monumente instalate în București, o politică istorică bazată pe o sfidătoare inversare a valorilor.
Statuia Împăratului Traian, înfățișat ca nud, sub pretextul unei „metafore artistice”, pe treptele Muzeului de Istorie al României, și bustul lui Adrian Păunescu, așezat în Grădina Icoanei – și executat, spre deosebire de Traian, după cele mai serioase și mai clasice canoane ale sobrietății – nu sunt altceva decât o manipulare a artei publice în interesul ideologic și politic al grupului din care faceți parte.
Caracteristică acestui grup este și aroganța, disprețul față de cetățeni, manifestat prin lipsa oricărei dezbateri și consultări publice înaintea instalării acestor monumente, cel puțin controversate, pe care le-ați impus bucureștenilor.
Este evident că reprezentarea lui Traian este percepută de public drept o batjocură, nicidecum drept un monument care să îndemne la respectul cuvenit unui întemeietor al națiunii noastre. Împăratului Traian este un simbol, pentru că de personalitatea lui este legată identitatea noastră: limba pe care o vorbim, credinţa creştină, ce a prins rădăcini prin coloniștii romani, şi apartenenţa la civilizaţia europeană. Reprezentarea sa într-o postură ridicolă sau grotescă, indiferent de motivația „artistică”, nu este acceptabilă, pentru că aduce atingere unor valori fundamentale. Întemeietorii nu sunt numeroşi în istoria unei ţări, şi au drept la respect. Când respectul este exprimat public, cetăţenii au şi ei dreptul să fie luaţi în seamă cu privire la modul în care să fie manifestat. Iar bucureştenii nu se mândresc cu lucrarea respectivă şi nu îşi însuşesc acest fel de cinstire a simbolurilor naţiunii.
În cel mai bun caz, putem spune că noţiunea de „metaforă artistică”, amintită la dezvelirea statuii, este subiectivă, iar lămurirea ei nu este o prioritate.
Faptul că provocarea, în arta publică, este întâlnită şi în alte oraşe ale lumii, nu arată decât că obiceiul de a şoca este deja un stereotip. Arta care nu impresionează prin valoare, ci are nevoie de controverse, provocări şi alte trucuri, pentru a atrage atenţia, lasă de dorit.
Dar, indiferent cum am înţelege metafora, aceasta nu poate fi impusă, mai ales dacă jigneşte pe aceia, foarte numeroşi, care nu împărtăşesc viziunea istorică şi opţiunile morale şi artistice ale celor care au decis amplasarea statuii, şi îi agresează pe cei care încă nu sunt siguri de opţiunile lor, adică pe tinerii şi copiii care îşi caută drumul într-o lume confuză, cu puţine valori şi repere. Aceştia, venind să viziteze Muzeul de Istorie, riscă să fie mai frapaţi de aspectul statuii de pe scări, decât de istoria prezentată înăuntrul muzeului.
Din păcate, este vorba de ceva mai grav. Constatăm că utilizarea metaforelor în creațiile monumentale din București este selectivă. Pentru Împăratul Traian, ca şi pentru eroii din decembrie 1989, s-a ales provocarea, în timp ce pentru Adrian Păunescu s-a rămas la stilul clasic.
În privința bustului lui Adrian Păunescu, artistul nu și-a permis metafore artistice batjocoritoare, prin care să atragă atenția asupra condiţionărilor umane ale personajului său, cum a procedat creatorul statuii lui Traian.
Metafora artistică este prezentă și în cazul monumentului lui Păunescu, dar nu este una avangardistă, ci rămâne în cadrul strict al normelor creației socialiste. Metafora, aici, are rolul de a preamări personajul, eliminând din imaginea acestuia trăsăturile respingătoare pe care le avea în realitate – și nu ne referim atât la aspectul fizic al bardului comunist, cât mai ales la statura sa morală, Păunescu fiind un simbol al oportunismului și degradării morale sub comunism.
Avem dreptul să vă întrebăm de ce nu i-ați dedicat Imparatului Traian un bust respectuos, iar lui Adrian Paunescu o reprezentare în mărime naturală, în ținuta și în concepția artistică a statuii de pe treptele Muzeului de Istorie.
Bustul poetului Adrian Păunescu din Grădina Icoanei, inaugurat printr-un spectacol grotesc de limbaj de lemn și solemnități false, este un omagiu adus unui agitator al regimului de represiune comunistă din timpul lui Ceauşescu.
Propaganda comunistă a fost un instrument pus în slujba ideologiei partidului timp de peste 40 de ani. În anii stalinismului, agenţii de propagandă au avut un rol criminal, de aceeaşi importanţă cu cel al tancurilor şi bâtelor. Ei au cerut şi obţinut umilirea şi moartea celor mai importanţi reprezentanţi a societăţii româneşti. În anii lui Ceauşescu puterea propagandiştilor nu a scăzut şi ideologia lor nu s-a schimbat. El a intrat în slujba unui regim ilegitim și criminal, despre care știa bine că este construit pe represiune, asumându-și tot bagajul de crime și manipulări al partidului și conducătorilor cărora a ales să le slujească. Și nu a regretat că a fost mereu o slugă zeloasă a propagandei de partid şi un lingău al „Marelui Cârmaci”.
Ţinta lui Păunescu au fost în special tinerii care, în marea lor majoritate, nu cunoşteau decât varianta oficială a istoriei falsificate. El s-a folosit de lipsa lor de acces la informaţii şi le-a deturnat intenţiile bune şi iubirea de ţară pentru a le include în mascarada culturală ceauşistă, în care exaltarea tip Hitlerjugend era combinată în mod grotesc cu influenţe hippie.
Recunoaşterea publică a celui care s-a folosit de istorie şi de eroii naţionali, pentru a manipula sentimentele tinerilor, este un mare cinism faţă de cei ale căror conştiinţe au fost agresate de el şi, totodată, constituie un demers îngrijorător de rescriere a istoriei, prin refacerea reputaţiei unui colaboraţionist de frunte al regimului comunist.
Batjocorirea valorilor a făcut parte, în anii regimului comunist, din peisajul capitalei, care este cunoscută în mod trist, în lumea întreagă, pentru mutilările la care a fost supusă. S-au dărâmat atât clădiri, cât şi valori. Locul lor a fost luat de arhitectura stalinistă, de materializările aberante ale paranoiei lui Ceauşescu şi de paragină.
Constatăm că dumneavoastră, ca moștenitori politici ai regimului comunist, îi valorificați reprezentanții, preamărind prin monumente pe cel mai mare lingușitor al lui Ceaușescu – dărâmătorul Bucureștiului. Amintindu-ne de tracomania lui Ceaușescu, de obsesia lui de a fi identificat cu conducătorii traco-daci care au sfidat Imperiul Roman – privit ca un precursor al „imperialismului occidental” – nu ne surprinde nici felul cum înțelegeți să îl reprezentați pe Traian în monumente.
Vă amintim totuși, că arta publică trebuie să fie un serviciu adus comunităţii, nu o unealtă ideologică sau o provocare.
Misiunea Primăriei nu este să îi transforme pe bucureşteni, nici să marginalizeze opiniile majorităţii populaţiei, preferând opţiunile unei minorităţi care se consideră elita politică sau artistică. Cu atât mai puțin aceea de a impune restaurația comunistă în domeniul politicii istorice, consacrând, prin monumente, în cadrul operațiunilor dvs. de inginerie istorică, inversiunea morală a acelui regim criminal.
Vă solicităm aşadar să îndepărtaţi lucrările menţionate mai sus. Vă propunem să le vindeţi unor colecţii private şi suma obţinută să fie utilizată pentru un scop caritabil.
De asemenea, pentru a preveni situaţii similare în viitor, solicităm să stabilească, potrivit uzanţelor, o perioadă de consultare, în care publicul să poată să se exprime în legătură cu arta care îi este destinată.
Redacția inliniedreapta.net
