Spovedania lui Buşcu

Euforic, frenetic şi efervescent, visînd cu ochii larg mijiţi la ziua-n care ar putea cădea guvernul şi Băsescu, Doruleţ mărturiseşte involuntar cît e de liber: cît să poată mînca “un

Geneanalogie

Ca să existe în continuare, ca să fie propriul ei strămoş, ciocoimea caţavenciană se străduieşte să rămînă în continuare sluga definitivă a unui infractor din Roman, care escrochează la fel cum dă prin batistă: cu mare

Doru e deştept

Dar cum, pentru proşti,  acest lucru nu este la fel de evident  precum “Ana are mere” sau ” Xenia are pix”,  Doru se bate cu clipul pe piept să le dovedească.  Eu îl sprijin în demersul său. Aşadar, produsul video al  echipei redacţionale  nu este, nici pe departe, aşa cum pare la prima vedere, o instigare la revoltă. Nu! Ceea ce au priceput cititorii inteligenţi, cîţi or mai fi, care le-au mai rămas, este rodul unei creativităţi de excepţie. Care nu face altceva decît reclamă publicaţiei. Tot nu-i clar, nu? Bineee…

Bușcu ne lasă bouche bée

Reanalizînd cu minuţiozitate imaginea de la summit-ul NATO prin ochii lui Doruleț, sîntem în măsură să clarificăm situaţia. Contactul la nivel înalt între Băsescu şi Sarkozy a fost imposibil. Preşedintele Franţei flutura mîna în aer, nervos pentru că nu-şi găsea batista. Temperament coleric, a continuat prin a-i recita proustian omologului român,  ” Ou sont les Nușouirs

Buşcu, dormi liniştit. Edit lucrează

Voxpublica     Caţavencu

Lista lui Buşcu

Mihai Goţiu scrie mai bine decît Buşcu. Iulian Leca scrie mai bine decît Buşcu. Pitici Gratis scrie mai bine decît Buşcu. Dobrovolschi scrie mai bine decît Buşcu. Şi Doria Niculescu scrie mai bine decît Buşcu. Năstase, pe blogul lui, scrie mai bine decît Buşcu. Ciutacu scrie mai bine decît Buşcu. Mircea Badea, atunci cînd îl imită pe Ciutacu, scrie mai bine decît Buşcu. Chiar şi Alin Ionescu scrie mai bine decît Buşcu. Atunci, mă tot întreb, de ce are Buşcu ambiţia să scrie editoriale în Caţavencu? Pentru că în redacţia aia există