Ortega Y Gasset, Revolta maselor. Instrumente analitice necesare

“Poate ma insel dar autorul de fata, cand pune mana pe condei sa trateze un subiect la care s-a gandit si pe care l-a cercetat atent, trebuie sa aiba in vedere existenta cititorului tipic care desi nu a fost preocupat vreodata de acel subiect, atunci cand va citit cele scrise de mine, le va citi nu in ideea de a invata ceva ci in ideea de a judeca si emite sentinte si condamnari daca se intampla ca textul sa contrazica locurile comune si platitudinile ce bantuie mintea numitului cititor”

Politică, fariseism, amatorism. PFA politic

Eu nu sînt de acord că “dreapta românească se bazează pe lideri mesianici din incapacitatea de a construi organizații și partide.”. Nu cred că este vorba de incapacitatea de a construi, ci de lipsa voinţei de a construi. De lipsă de interes. Pur şi simplu, nu au vrut. Ştiu că puţinii oameni care au dorit să construiască cu adevărat au fost refuzaţi, marginalizaţi, pînă cînd, dîndu-şi seama cu cine şi cu ce au de-a face, s-au retras din viaţa politică. Cred că dreapta românească, la nivel de elite, cu foarte puţine excepţii,  este o sumă de orgolii şi de interese imposibil de armonizat într-o construcţie. Dar uşor de rezolvat pe persoană fizică. Un partid se construieşte pe un fundament de principii, de valori şi pe respectarea ierarhiilor. Nu pe datul din coate şi tras cu ochiul la organizaţia în care ar putea ocupa un loc mai bun. Nu pe aranjamente strict în propriul beneficiu şi nimic mai mult. Ci pe ce este scris de autorii mari pe care îi citează frecvent intelectualii din politică, dar pe care, se vede treaba, nu au intenţia să îi aducă în practică vreodată.

Un exemplu, Cristian Preda. Veşnicul disident în partidele al cărui membru este. Disidenţă întru reformarea partidelor respective? Mă îndoiesc şi am motive serioase. De fapt, nicidecum, s-o zic pe-a, mă scuzaţi, dreaptă. Poate vă mai amintiţi susţinerea pe care i-o declara lui Nicuşor Dan, la alegerile locale din 2012. Un om (teoretic) de dreapta, aflat atunci într-un partid (teoretic) de dreapta, PDL (pe lista căruia, înscris cu numai şase luni înainte, obţinea în 2009 primul mandat de europarlamentar), susţinea un candidat a cărui agendă era clar de stînga. A scăpat de excludere, după care a cochetat cu Forţa Civică. Într-un final, a ajuns la PMP. Primul pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare de anul acesta, nici un risc să nu poată fi din nou ales. După nici cinci luni de la obţinerea unui nou mandat în Parlamentul European, în condiţiile în care partidul datorită căruia l-a obţinut are candidat la preşedinţie, Cristian Preda scrie azi:

De remarcat este sinceritatea din fraza “Faptul că, la alegerile europene din mai, am adoptat tactici diferite de reînnoire a mandatelor nu diminuează cu nimic solidaritatea noastră politică.” Despre asta este vorba aşadar, despre reînnoirea propriului mandat, nicidecum despre o construcţie solidă ori de reformare a unui partid. Nu pot să cred că, la momentul candidaturii pentru Parlamentul European, Cristian Preda nu cunoştea cu adevărat cine este şi ce intenţionează preşedintele partidului pe listele căruia candida.

Ideea preşedintelui Traian Băsescu de a aduce intelectuali în politică a fost excelentă. Am constatat, astfel, nu numai amatorismul lor într-un mediu complet diferit de cel academic, cu care sînt obişnuiţi, dar, mai ales, am putut să vedem adevărate “caractere”. O nouă elită, cea a oportunismului politic.

PS: Faptul că acum Cristian Preda susţine aceeaşi persoană pe care o susţin şi eu la alegerile prezidenţiale este irelevant în contextul articolului.

Later edit: Fără a stabili cauzele situaţiei în care sîntem azi, deja în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, nu vom şti ce cale să alegem şi cu cine să mergem mai departe. Este singurul motiv pentru care mă interesează mai mult opoziţia decît actuala putere. Pentru înţelegere şi construcţie. Fără iluzii şi temeinic.

Neculai Constantin Munteanu: Lansări la apă

Intrăm oficial în campania electorală. Ponta şi sistemul de fraudare

Victor Ponta, 7 decembrie 2009:

“Nu am reuşit acum, vom reuşi peste câţiva ani. E păcat, dar asta trebuie să facem.”
“Eu am 37 de ani. Peste trei ani vreau să scap de Traian Băsescu, nu peste cinci.”

Anticonstituţionale. Băsescu şi Macovei

I. Sîmbătă, 27 septembrie, la Congresul extraordinar al PNŢCD, preşedintele Traian Băsescu a declarat: “Nu văd nici un impediment să fie organizat referendum naţional pe tema republică-monarhie.

Să nu ştie preşedintele limitele prevederilor art.152 (1) din Constituţie:

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

Sau să fi fost o electorală de sîmbătă, furat fiind de ideea că regină ar fi, moştenitoare politică are, forma de guvernămînt care să-i permită să domnească ce-i mai lipseşte, avînd în vedere declaraţia Elenei Udrea cu aceeaşi ocazie?

Nu ştiu dacă voi fi regina României, dar sigur voi fi un preşedinte bun şi chiar dacă eu sunt şi mai puţin perfectă, caut acum grade de comparaţie, vă asigur domnule preşedinte că sunt cea mai bună dintre candidaţii înscrişi în această competiţie“

II. De pe pagina de Facebook a Monicăi Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale, am aflat că:

I-am solicitat președintelui României să facă toate demersurile pentru organizarea unui referendum pe data 16 noiembrie 2014 cu următoarea întrebare:

“Sunteți de acord ca parlamentarii, miniștrii și președintele României să nu beneficieze de nicio formă de imunitate, cu excepția opiniilor politice?” Iar răspunsul trebuie să fie simplu „Da” sau „Nu”.

Scrisoarea a primit azi număr de înregistrare la Administrația Prezidențială (9258/29.09.2014), devenind cerere oficială.

Sper ca răspunsul să fie favorabil și sper ca oamenii să fie chemați pe 16 noiembrie 2014 și să rezolve ei această problemă a imunității demnitarilor – parlamentari, miniștri, președinte – și să-i facă egali cu toți ceilalți români.

Solicitarea vine în contextul în care, conform comunicatului DNA Nr. 1342/VIII/3 din26 septembrie 2014, s-au iniţiat demersurile necesare în vederea urmăririi penale a 9 foşti miniştri din cabinetele Năstase, Boc 1, Boc 2 şi Boc 3. Din cei 9, 4 beneficiază de imunitate parlamentară şi, avînd în vedere precedentele solicitări ale DNA, în alte cazuri, respinse de către Parlamentul României, rezultă că numai  5 persoane (6, dacă Parlamentul European aprobă cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica) pot fi cercetate penal în Dosarul Microsoft, presupunîndu-se că pentru ceilalţi foşti miniştri se va obţine avizul de urmărire penală de la preşedintele Traian Băsescu.

Numai că referitor la propunerea Monicăi Macovei s-au iscat discuţii privind constituţionalitatea ei. Astfel, Elenina Nicuţ spune, într-o postare pe Facebook, din 28 septembrie, următoarele:

inteleg ca Monica Macovei ii solicita Presedintelui declansarea unui referendum prin care sa ceara poporului sa raspunda cu DA sau NU la urmatoarea intrebare:

”Sunteți de acord ca parlamentarii, miniștrii -foști sau actuali- și Președintele României să nu mai beneficieze de nicio formă de imunitate, cu excepția opiniilor politice?”

practic, problema nationala vizata de referendumul solicitat consta in inviolabilitatea si/sau imunitatea parlamentarilor si ministrilor.

de notat ca, prin proiectul de revizuire a Constitutiei promovat de Presedinte in 2011, aceasta problema a fost vizata in mod direct, in sensul excluderii respectivelor inviolabilitati/imunitati: http://www.presidency.ro/static/Tabel_comparativ_textul%20actual_Constitutiei-text_propus-1%20iunie%202011.pdf

asupra acestui proiect, CCR s-a pronuntat prin Decizia nr. 799/2011: http://lege5.ro/Gratuit/gi2tqmbygu/decizia-nr-799-2011-asupra-proiectului-de-lege-privind-revizuirea-constitutiei-romaniei

referitor la modificarile vizand eliminarea inviolabilitatii/imunitatii parlamentare si/sau ministeriale, a aratat ca:

“6. Art. 72 – Imunitatea parlamentară
[…]
Din analiza comparativă a textelor menţionate rezultă că modificarea propusă vizează eliminarea inviolabilităţii parlamentare, ca formă a imunităţii parlamentare.
Examinând această propunere, în raport cu dispoziţiile art. 152 din Constituţie, Curtea constată, mai întâi, că actuala reglementare a imunităţii parlamentare, sub cele două forme ale sale, respectiv lipsa răspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului [alin. (1) al art. 72] şi inviolabilitatea parlamentarului [alin. (2) şi (3) ale art. 72], continuă tradiţia statului român ale cărei baze au fost puse încă din anul 1864. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris prevedea în acest sens, în art. VII, că membrii Adunării Ponderatrice, ca de altfel şi membrii Adunării Elective, se bucură de “neviolabilitate”, ei neputând fi arestaţi sau judecaţi pe timpul sesiunii parlamentare, cu excepţia flagrantului, şi numai după ce Adunarea a autorizat urmărirea. Instituţia imunităţii parlamentare a fost preluată şi întărită de constituţiile următoare, cu excepţia celor din perioada dictaturii comuniste.
Constituţia României din 1991 a consacrat din nou instituţia imunităţii parlamentare, abolită practic în perioada 1948-1989, aceasta căpătând o reglementare de principiu în acord cu constituţiile statelor europene, influenţate îndeosebi de modelul francez, care reglementează distinct lipsa răspunderii juridice şi inviolabilitatea. Astfel, instituţia imunităţii parlamentare este reglementată atât sub forma imunităţii pentru opinii, fiind general admis faptul că niciun parlamentar nu poate să fie urmărit, civil sau penal, pentru declaraţiile făcute şi voturile exprimate în exerciţiul mandatului, cât şi a imunităţii materiale, denumită şi imunitate relativă, neprofesională sau inviolabilitate, fiind admis, de regulă, că un parlamentar nu poate fi arestat, cercetat sau urmărit în materie penală, fără autorizarea Camerei din care face parte [de exemplu, constituţiile Belgiei (art. 58 şi art. 59), Finlandei (art. 30), Franţei (art. 26), Greciei (art. 60-62), Italiei (art. 68), Poloniei (art. 105), Portugaliei (art. 157), Spaniei (art. 71) ]. Mai mult, în unele cazuri, chiar dacă parlamentarul a fost surprins în flagrant, el nu poate fi arestat decât dacă infracţiunea este pasibilă cu o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin 5 ani [constituţiile Croaţiei (art. 75), Macedoniei (art. 64), Sloveniei (art. 83) ].
Reglementarea constituţională a imunităţii parlamentare este justificată de necesitatea protecţiei mandatului parlamentar, ca garanţie a înfăptuirii prerogativelor constituţionale şi, totodată, o condiţie a funcţionării statului de drept. În activitatea sa, parlamentarul trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie şi acţiune, astfel încât să-şi exercite mandatul în mod eficient. Instituţia imunităţii parlamentare, sub cele două forme ale sale, protejează parlamentarul faţă de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale, fiindu-i astfel asigurată independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor care-i revin potrivit Constituţiei şi legilor.
Astfel fiind, eliminarea oricăreia dintre aceste forme ale imunităţii parlamentare are ca efect direct suprimarea unei garanţii care priveşte atât mandatul Camerelor, cât şi al fiecărui parlamentar în parte, cu consecinţe grave asupra îndeplinirii de către Parlament a rolului său constituţional. În ceea ce priveşte persoana care ocupă demnitatea publică de parlamentar, eliminarea oricăreia dintre aceste forme ale imunităţii parlamentare are ca efect suprimarea garanţiilor unor drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libertatea individuală şi libertatea de exprimare.
Pentru aceste considerente, şi văzând că prin proiectul legii de revizuire a Constituţiei este eliminată INVIOLABILITATEA PARLAMENTARULUI, adică acea imunitate de procedură care protejează parlamentarul împotriva urmăririlor penale abuzive sau vexatorii, instituţia imunităţii parlamentare fiind astfel golită de conţinut, Curtea constată că modificarea propusă sub acest aspect este NECONSTITUTIONALA, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică, INCALCANDU-SE ASTFEL LIMITELE REVIZUIRII prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.

[…]

4. Referitor la modificarea art. 109:
“(3) Reglementarea răspunderii penale a membrilor Guvernului, pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, se stabileşte prin lege organică. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală a membrilor Guvernului se realizează numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”
Actuala reglementare prevede
“(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.”
Cu privire la răspunderea penală a membrilor Guvernului, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 15 decembrie 2007, a constatat că dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Constituţie “instituie necondiţionat dreptul Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
În consecinţă, atât cele două Camere ale Parlamentului, cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili, fără altă reglementare exterioară, aplicând direct Constituţia, modul de exercitare a acestui drept.
Autorităţilor prevăzute la art. 109 alin. (2) nu li se poate impune, fără să se încalce principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, obligaţia de a efectua cercetări proprii sau de a încredinţa unor structuri extrajudiciare verificarea faptelor penale cu care sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe ale statului sau de cetăţeni. Asemenea cercetări au caracterul de acte de urmărire penală sau de acte premergătoare urmăririi penale şi sunt cu totul străine statutului juridic constituţional, rolului şi funcţiilor autorităţilor publice menţionate.
Cerând urmărirea penală a unor membri ai Guvernului sau refuzând să dea curs unei sesizări în acest sens, Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României îşi asumă răspunderea politică pentru temeinicia deciziei lor.”
Pe de altă parte, consacrarea constituţională a dreptului Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor constituie, din perspectiva membrilor Guvernului, o garanţie constituţională de ordin procedural, menită să ocrotească interesul public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului. Cu alte cuvinte, prevederile art. 109 alin. (2) din Constituţie instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale a libertăţii individuale a persoanei care ocupă funcţia de demnitate publică şi a dreptului său la apărare. Or, PRIN ABROGAREA DISPOZITIILOR MENTIONATE, garanţia constituţională este suprimată, IMPREJURAREA CE ESTE DE NATURA A INCALCA prevederile art. 152 alin. (1) din Constituţie.”

recapitulare:

* eliminarea inviolabilitatii parlamentare incalca limitele revizuirii prevazute la art. 152 din Constitutie;

* eliminarea imunitatii ministeriale incalca limitele revizuirii prevazute de art. 152 din Constitutie.

or, potrivit art. 3 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,

” Problemele care, potrivit art. 148* din Constituţie, nu pot fi supuse revizuirii NU POT FACE OBIECTUL REFERENDUMULUI.” (*art. 148 din Constitutia ’91 = art. 152 din Constitutia 2003).

din cele de mai sus, rezulta ca practic Macovei ii cere Presedintelui sa incalce legea si o decizie CCR.

in concluzie, ramane cum am stabilit: Macovei = hipsterism politic!

Câte ceva despre lansarea lui Iohannis şi a Elenei Udrea

Îi voi trata la pachet. Nu pentru că vreau să insinuez vreun mesaj ascuns, ci pentru simplul motiv că nu sunt prea multe lucruri de analizat în cazul lansărilor lor.

Johannis nu este un personaj de presă. Prin urmare, acțiunile lui nu generează interesul mass-media. Din acest motiv, Johannis este nevoit să comunice des. Să nu-și epuizeze toate gloanțele într-un singur eveniment. Sâmbătă și-a lansat candidatura la prezidențiale, iar luni își va lansa programul de președinte. Cu cât mai multe evenimente de presă, cu atât mai bine pentru candidatul Johannis. 

În cazul evenimentului de lansare, conceptul a fost unul șters. Fără sare și piper.

Controversa a fost generată nu de candidatul la prezidențiale, cum era de așteptat, ci de actualul președinte.

Fără evenimentul la care a participat Traian Băsescu, lansarea candidatului ACL ar fi rămas un eveniment cunoscut doar membrilor de partid.

Deși propaganda ACL a lansat mesajul că actualul șef al statului și-a programat un eveniment public pentru a sabota lansarea candidatului ACL, Traian Băsescu, în realitate, i-a creat un context mediatic favorabil lui Johannis.

Nu-i suspectez de colaborare pe cei doi, dar nu pot să nu remarc o mică ”sincronizare” a celor două discursuri. În orice caz, fie că și-a dorit sau nu, Traian Băsescu a reușit să genereze audiență discursului lui Klaus Johannis.

De asemenea, propaganda adversarilor (PSD) pune accent pe mesajul ”Johannis, omul lui Băsescu”.

Elena Udrea, în schimb, este un personaj de presă. Un atuu pe care, din păcate, nu știe cum să-l fructifice.

Despre lansarea candidaturii nu sunt foarte multe de spus. A mizat, previzibil, doar pe imaginea personală și că va genera controversă prin ținuta purtată. Foarte puțin pentru un candidat la prezidențiale.

Un alt element de controversă – cel mai important –  este prezența într-un restaurant la finalul evenimentului de lansare.

PMP este un partid care s-a născut într-o cârciumă. Apoi s-a lansat tot într-o cârciumă (celebrele fotografii de la Cluj cu sigla ”RESTAURAT” în spatele principalilor membrii PMP). Deci, ce s-a născut într-o cârciumă, va ajunge de fiecare dată în același loc.

Un mic bilanț al celor trei lansări:

–  La capitolul organizare: lansarea candidaturii lui Victor Ponta a fost cel mai bine organizat eveniment.

–  La capitolul controversă mediatică: lansarea candidaturii lui Victor Ponta a generat cel mai multe și mai puternice controverse.

– La capitolul concept de lansare: lansarea lui Victor Ponta a avut cel mai coerent concept de lansare (deși, așa cum am arătat deja, strategii lui au copiat unele elemente din conceptele altor lansări).

Ce imagine au reușit să transmită și să imprime publicului cei trei candidați:

Victor Ponta  – Ceaușescu

Klaus Johannis – prompter

Elena Udrea – restaurant

Nu știu ce vor alege românii la urne, dar în cazul unui război pe mâna cărui candidat ar fi mai bine să fim?  Pe mâna unui candidat care și-a ”comandat” un eveniment cu 70.000 de oameni pe un stadion, fără să miște nimeni în front? Sau pe unui candidat care nu a fost capabil să-și memoreze nici discursul de lansare ?  Sau pe mâna unui candidat care, după un miting de protest, se duce direct la cârciumă să se distreze ?

Mână forte, minte puțină sau distracție ? Oare ce vor alege românii ?

Zhang + Zgonea = LOVE

De aici.

De ce, Turcescu?

În cazul în care se va dovedi adevărată ipoteza că Turcescu, prin aşa zisa dezvăluire, ar fi promovat filmul “De ce eu?”, în care joacă, va putea lejer să spună că nu a mărturisit adevărul colegilor de platou, celor care au asistat rămînînd mască la “dezvăluire”, pentru a nu-i face părtaşi la poveste, pentru a nu-i pune în situaţia de a minţi, de a se preface uimiţi, pe scurt, pentru a-i proteja.

Nu ţine. Odată ce ai ales să procedezi aşa, ai ales şi să-ţi baţi joc de nişte oameni. De la cei din imediata apropiere şi pînă la cei din faţa televizoarelor, oameni care, în simplitatea şi bunătatea lor, chiar şi-au făcut griji mari pentru el. Că o fi fost ameninţat, el sau/şi familia, că poate are probleme psihice grave, că ar putea fi ajutat, chiar. Nu, bătaia de joc nu are justificare. Nu în cazul oamenilor de caracter, indiferent de situaţie. Există întotdeauna o posibilitate să nu te porţi mizerabil cu oamenii, cu o singură condiţie: să te gîndeşti la ei, să-ţi pese de ei. Nu, bătaia de joc nu poate fi justificată. Iar cei care încearcă să facă acest lucru nu numai că sînt josnici, dar pot, la un moment dat, să fie chiar ei victimele aceluiaşi tratament. Este ceea ce le scapă în momentul în care se comportă absolut mizerabil. Cu cei din jur şi nu numai, cu oameni fără nici o altă vină decît aceea de a fi oameni. Slabi de înger, creduli, miloşi excesiv, panicarzi, conspiraţionişti, nu contează, oameni. Nici un interes, personal sau public, nu justifică bătaia de joc.  Iar tolerînd-o, nu înseamnă altceva decît invitaţii pentru alte bătăi de joc.

Dacă se va dovedi…

Later edit: Constat că o grămadă de lume e “alături de Turcescu”. Chiar, pagină de Facebook nu s-o  fi făcut încă?
Şi-acum întreb: cum pot fi alături de un om dacă nu ştiu ce e cu omul acela? Dacă habar n-au ce-a făcut?
Credulitatea costă scump, iar capul ne-a fost dat să gîndim cu el, nu să ne aruncăm în el împreună cu unul sau cu altul.

Turcescu şi Meleşcanu, serviciile şi servicii

Mass media românească, cu cîteva excepţii, e acoperită. De prostie. Şi partizană politic, luptînd fiecare, după remuneraţie, după buget, prin munţii alocaţi tactic şi strategic campaniei electorale şi nu numai. Acesta este cadrul în care se desfăşoară producţia de autor, deocamdată, “Robert, fă-te că spionezi”.

După auto-deconspirarea lui Turcescu, în  prime time (audienţă dublă B1 TV cu această ocazie, conform paginademedia.ro), a urmat un lung şir de vorbe şi de ipoteze. Una din ele, că omul ar manifesta delir mistic. Că simpla invocare a unui judecător şi folosirea mai multor cuvinte cu conotaţii religioase nu este suficientă pentru stabilirea unui diagnostic de boală psihică gravă, delirul mistic manifestîndu-se în schizofrenia paranoidă, depresia gravă, boala bipolară, ce mai contează? Avem justiţie la televizor, de ce n-am avea şi consultaţii medicale cu diagnostice stabilite tot acolo? Că protocolul medical presupune cu totul altceva în astfel de situaţii, iar nu contează, atîta vreme cît poate fi lansată variantă decompensare -> deconspirare. Omului i-a făcut plici sinapsa taman în prime time. Nu, n-a apărut în emisiune cu crucea-n spate, tăiat cu lama, să ne binecuvînteze pe toţi, să ne spună că Sorina este mama noastră şi să dispară zicînd “Băse, Băse, Lama Sabachthani”?, dar nici asta nu contează.

Contează că a apărut la trei zile după scripte. Şi a vorbit. Printre altele, a spus că se duce să culeagă via. Sper că lumea s-a mai liniştit, asta înseamnă că nu-i atît de grav, nu poate să  transforme apa-n vin. Şi a repetat că speră să aibă judecători drepţi. Mai mulţi, deci nu-i Dumnezeu. Care nu-i decît unul şi nu poate fi decît drept. Aşadar, sînt pămînteni. Bon, dar cine să-l dea în judecată, dacă n-a spus despre ce serviciu e vorba? Adică serviciul, oricare ar fi, nu numai că nu ar fi atît de prost încît să se dea singur în fapt, dar pentru ce să-l dea în judecată, dacă Turcescu nu a spus că-i aparţine? Şi n-a spus nici măcar ce-a făcut.

În timpul acesta, în ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale, mai precis, am mai avut parte de o apariţie. A lui Teodor Meleşcanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, la Biroul Electoral Central. Ca să se înscrie şi el în concursul “cine ne va păstori în următorii cinci ani”. Apariţia nu a fost singulară, ci însoţită de 400 000 de semnături. Strînse în clandestinitate, bănuiesc, atîta vreme cît nimeni nu ştie cînd şi unde s-a desfăşurat operaţiunea. Coordonată de către colonelul în rezervă Dogaru, binecunoscut erou al luptei impotriva dictaturii băsesciene şi iniţiator, împreună cu Marius Nistor, al unui proiect de desfiinţare a organului de represiune DNA.

Ei, acum vedeţi ce înseamnă profesionalismul serviciilor?

Câte ceva despre lansarea lui Ponta

Cum s-a transformat lansarea oficială a candidaturii lui Victor Ponta, dintr-un eveniment extrem de important al campaniei, într-un dezastru?

Eroarea strategilor sau eroarea deciziei politice? Pentru că, e bine de știut, consultanții oferă idei și soluții, dar nu iau niciodată decizii. Decizia aparține întotdeauna factorului politic.

Cele două echipe  – echipa strategilor și echipa politică –  nu și-au stabilit un obiectiv realist pentru acest eveniment. Dacă obiectivul pentru acest eveniment (cui comunicăm, ce vrem să comunicăm, care sunt efectele pe care vrem să le obținem) era stabilit de la bun început, evenimentul nu s-ar fi transformat într-un dezastru din punct de vedere al comunicării.

 Foarte probabil, obiectivul gândit de echipa de strategie s-a axat pe două componente: transmiterea ideii de forță (de discutat dacă candidatul Victor Ponta avea nevoie să transmită un astfel de mesaj) și trecerea în plan secund a discursului candidatului (un discurs slab este ascuns prin amploarea evenimentului).

Un alt element este acela că nu au anticipat reacția adversarilor. În acest caz, propaganda adversarilor a fost extrem de rapidă și de bine organizată. Chiar dacă opoziția este divizată, nu trebuie subestimată capacitatea acesteia de a transmite mesaje, cu atât mai mult cu cât aceste mesaje ajung la mai multe categorii de electorat.  La momentul lansării, Victor Ponta putea să identifice cel puțin trei adversari: Klaus Johannis, Elena Udrea și Monica Macovei. Un alt element extrem de important este acela că, deși acești trei candidați sunt în competiție directă cu Victor Ponta, ei sunt și în competiție directă unul cu celălalt. Deci, motivați să strige mult mai tare decât competitorii lor direcți din opoziție. Faptul că echipa premierului a fost prinsă atât de descoperită la acest episod, al lansării candidaturii, înseamnă că acolo este o echipă slabă. Sau, cel puțin, o echipă care nu are capacitatea să intuiască reacția adversarului.

 Ceaușescu. Acesta a fost principalul mesaj al propagandei adversarilor. Putea să fie evitată o astfel de etichetă? Dacă evenimentul nu ar fi coincis cu ziua de naștere a candidatului, foarte probabil că propaganda adversarilor, chiar dacă ar fi avut aceeași intensitate, nu ar fi avut aceeași capacitate de convingere.

 Unul din principalele mesaje care s-au dorit a fi transmise la acest eveniment, a fost acela că premierul beneficiază de sprijin din exterior. Pentru a transmite această ideea, a fost difuzat un film cu mesaje de la diverși lideri europeni, care își exprimau susținerea pentru Victor Ponta.

 OBS: această idee nu le aparține, însă. A fost lansată și utilizată în evenimentele altui partid politic, cu ceva ani în urmă. Pe această cale, autorul le transmite că se simte măgulit.

 Cu ceva timp înainte de acest eveniment, echipa premierului a încercat să impună în spațiul public ideea că Victor Ponta are sprijinul americanilor în această competiție electorală. Dovada ? Echipa de strategi care au stat alături la victoria lui Obama, este acum alături de premier. Ideea a fost lansată pe mai multe site-uri, dar și la televiziunile de casă ale PSD.

 Evenimentul de lansare, organizat în bună parte după tiparul americanilor (cel puțin la nivel vizual), era un nou prilej pentru a impune această idee în mentalul colectiv. Pentru a reuși însă acest lucru, propaganda trebuia planificată din timp. Ori, acest lucru nu s-a întâmplat.

 Luați prin surprindere reacția adversarilor și de intensitatea propagandei, de comparațiile negative cu Ceaușescu și cu Kim Jong Il, echipa premierului a decis, tardiv, să reacționeze cu exemplul Obama. ”Și Obama s-a lansat în cursa prezidențială pe un stadion, și nu este un dictator”. Corect. Până la un punct. De la un alt punct, reacția a fost de genul ”din lac în puț”. Deoarece a permis adversarilor să speculeze o altă vulnerabilitate a premierului, extrem de cunoscută în spațiul public: plagiatul !

 Dacă echipa premierului și-ar fi planificat mai atent propaganda, dar și strategia pentru acest eveniment, ar fi reușit nu numai să neutralizeze atacurile adversarilor, dar și să își atingă obiectivele extrem de importante pentru campania lor:

– Ar fi repetat mesajul că Ponta are sprijinul americanilor.

– Evenimentul ar fi beneficiat doar de comentarii pozitive.

– Ar fi evitat comparația cu Ceaușescu.

– Ar fi evitat acuzația de plagiat.

Câteva ipoteze pentru motivul pentru care echipa premierului nu a gândit o strategie pentru acest eveniment:

– Aroganța. Se cred deja câștigători și nu îi mai interesează reacția adversarilor.

– Controlează o foarte mare parte din mass-media. Deci, cred că pot impune doar mesajele favorabile lui Victor Ponta.

– Ignoră în continuare puterea internetului. Aici includem site-urile de știri, facebook, etc.

– În noul context, provocat de scandalul cu Robert Turcescu, evenimentul a fost planificat doar pentru mobilizarea membrilor de partid. Ceea ce înseamnă că știau că va exploda un asemenea scandal, care va acoperi evenimentul de lansare.