La mulţi ani de veşnică pomenire!

“Cea mai mare «nebunie» a fost, probabil, aceea de a crede serios în ideea că există o ÅŸansă pentru România după sfârÅŸitul regimului comunist, dacă nu cumva chiar «nebunia» de a crede că acest regim se va sfârÅŸi în timpul vieÅ£ii mele. Această credinţă m-a ajutat să mă rup cu totul (politic ÅŸi ideologic) de comunism, rămânând fidel idealurilor mele de dreptate socială ÅŸi de dezvoltare.  

[…] 

“Sunt adesea întrebat, în ultimul timp, încotro se îndreaptă România, încotro se îndreaptă lumea în care trăim sau clasa politică românească. (Probabil, e un privilegiu acela de a fi fost un preÅŸedinte normal, care a respectat legile ţării ÅŸi ÅŸi-a îndeplinit conÅŸtiincios mandatul: oamenii au încredere în tine ÅŸi după ce nu mai faci politică activă.) E încă devreme să ne bucurăm că am scăpat de ce-i mai rău. Nici criza economică mondială, nici criza noastră politică internă nu s-au încheiat. Nu pot decât să sper că ne îndreptăm spre o Românie mai puÅ£in conflictuală, mai eficientă ÅŸi mai fermă în a-ÅŸi promova interesele. Nu în ultimul rând, o Românie în care distanÅ£a între cei care au reuÅŸit ÅŸi cei care nu au reuÅŸit să se reducă până la valori suportabile.”

Ion Iliescu, la împlinirea a 83 de ani (interviu acordat JN)

 

În decembrie 1989, şansa României, după Ion Iliescu, era un socialism neîntinat de conducători autoaleşi. Neşansa noastră a fost şi este încă Ion Iliescu.