NU E ÎN REGULĂ. E CLAR? NU E ÎN REGULĂ.

Iresponsabilitate şi muşamalizare

M-au învins serviciile vs am învins serviciile

La sfîrşitul primul mandat de preşedinte al României, Emil Constantinescu a anunţat că nu mai candidează pentru un al doilea din cauză că l-au învins serviciile. A plecat şi s-a scufundat într-un ridicol nesemnificativ.

La sfîrşitul celui de-al doilea mandat, în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu, preşedintele în funcţie, ne spune că prim-ministrul Victor Ponta a fost agent acoperit SIE în perioada 1997-2001. Şi că fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, care a demisionat pentru a se înscrie şi el în cursa prezidenţială, a refuzat să-i comunice, încă din 2013, invocînd secretul de stat prevăzut într-un HG, dacă bănuielile îi sînt întemeiate sau nu.

Nu ştiu, în acest moment, care sînt implicaţiile legale ale dezvăluirilor lui Traian Băsescu care ar putea afecta candidatura lui Victor Ponta. Ştiu doar că, în termeni de percepţie populară, Ponta cîştigă puncte serioase prin cele tocmai aflate. De bine ce pare prim-ministru sub acoperire, avînd în vedere activitatea-i, ori lipsa ei, mai degrabă, acum va apărea drept un om responsabil, care timp de patru ani a activat într-un serviciu secret al statului român. Serviciile secrete nu numai că sînt în topul încrederii românilor în aproape orice sondaj, dar sînt structuri de bază ale siguranţei naţionale şi nu numai, avînd în vedere apartenenţa României la UE şi NATO.

Ceea ce le poate acum şubrezi credibilitatea sînt tocmai declaraţiile preşedintelui în funcţie. Care pare hotărît ca, spre deosebire de Emil Constantinescu, să ne arate că el le învinge. Calculat, după cum a mărturisit, declarînd acum cîtva timp că va face dezvăluiri la momentele potrivite. Angrenîndu-le, aşadar, în campania pentru alegerile prezidenţiale. Personal, cred că acest fapt este mai periculos decît dezvăluirea în sine.

Tot cu aceste dezvăluiri făcute acum, Traian  Băsescu, intrînd  în luptă împotriva lui Ponta, îi şubrezeşte lui Iohannis poziţia şi aşa deloc optimistă. Acestuia, în aceste condiţii, ce-i mai rămîne de făcut/întrebat? Presupunînd că Iohannis ar reuşi să termine de rostit o întrebare în timpul confruntării finale. Nu-mi spuneţi că Iohannis nu trebuie să facă nimic. Nu-mi spuneţi că Iohannis nu trebuie să spună ceva, nu prin non-participare, asimilată non-combatului, se cîştigă alegeri. Pentru cine nu crede, a se vedea cazul Romney, SUA, 2012. A refuzat să vorbească despre Benghazi, a fost Iohannisul lor, decenţa şi cumpătarea întruchipate, a pierdut. A avut un as de o importanţă colosală în mînecă şi nu l-a folosit. La ce i-a folosit? La ce le-a folosit americanilor?

Aşa că, acum, îl întreb şi eu pe Traian Băsescu: la ce ne foloseşte nouă faptul că dumneavoastră vă subtituiţi unui candidat la alegerile prezidenţiale, singurul, conform sondajelor, care ar putea, in extremis, să-l învingă pe Ponta?

Later edit: Vă amintiţi ce vîlvă  a fost acum doi ani, la aflarea faptului că Victor Ponta şi-a plagiat lucrarea de doctorat? Şi ce speranţe că e terminat politic ne-au înflăcărat atunci? Care a fost rezultatul dezvăluirii de atunci, cînd plagiatul putea fi asimilat furtului? Zero. Ponta a rămas prim-ministru, mai mult, urmare a alegerilor parlamentare din decembrie 2012, cîştigate cu un incredibil de mare procent, a fost din nou învestit în funcţie. Care va fi  rezultatul dezvăluirii de acum, cînd Ponta nu pierde din imagine, ba dimpotrivă? Să nu sperăm la mai mult, zic. Chiar şi pentru  dovedirea incompatibilităţii procuror-agent acoperit e nevoie de timp. Iar timp pînă la alegeri nu mai este.

Băsescu iese din istorie

Şi intră în patologia psihiatrică, cu tot regretul o spun. Nu singur, ci alături de cea pe care continuă să o susţină. Urmăriţi-o în videoclipul de mai jos. Pînă la capăt.

Patologia psihiatrică cuprinde şi tulburările de comportament apărute în timpul andropauzei. Mai puţin vizibile, în multe cazuri, dar mai periculoase uneori decît cele generate de menopauză. Pentru că femeile acuză suferinţe fizice şi iau tratament de substituţie hormonală.

Ne băgăm picioarele în consideraţiile strategice

Cît de proşti trebuie să fiţi pe lîngă faptul că sînteţi ticăloşi?!

Să-i verifice spermograma!

Cel mai abject atac – de pînă acum – din această campanie electorală este cel al Gabrielei Vrânceanu Firea la adresa lui Klaus Iohannis, candidatul ACL la preşedinţie. Gabriela Vrânceanu Firea nu este o persoană oarecare care aruncă aiurea o părere, ci este, în momentul de faţă, purtătorul de cuvînt al campaniei prezidenţiale a PSD, aşadar vorbele-i capătă o greutate în mojicie pe măsura funcţiei.

‘‘Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii… Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că, din greşeală, domnul Klaus Iohannis a spus ce gândea atunci când a afirmat că, neinvestind în educaţia copiilor, a investit în imobiliare. Într-un fel, pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare decât în educaţia copiilor”

”Este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiţă, Irina, şi sunt convins că-şi mai doresc Daciana şi Victor copii. Eu, ca mamă, le urez să mai aibă”

”Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poţi să înfiezi un copil dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. Din perspectiva financiară, nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poată îngriji 1-2 copii”

“Cât timp voi fi nu doar prim-ministru, cât timp voi fi părinte, cred că cea mai importantă investiţie pe care trebuie să o facă un om în viaţă sunt copiii, nu cred că sunt casele. Cred că sunt copiii cea mai importantă investiţie şi e singurul lucru care rămâne după noi pe lume”

Din păcate nu avem copii, nu s-a putut. Şi atunci am avut, sigur, resurse pentru altceva. Eu mi-aş fi dorit mai mult decât orice să investesc aceste resurse în copii proprii, dar nu a fost să fie.

Avem de lucru. După prezidenţiale. Scurte precizări.

Pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie nu prea mai e nimic de făcut. De constatat, cel mult, cum se prezintă candidaţii importanţi şi eventual, pentru divertisment, restul pînă la paisprezece.

Eu votez, aşa cum am declarat pe Facebook de mai bine de o lună, Monica Macovei în turul I. În turul II, în eventualitatea în care vor fi pe buletinele de vot Iohannis şi Ponta, voi vota Iohannis. A cărui singură calitate, în momentul de faţă, este că nu este Ponta. Trecînd peste, dar în nici un caz uitînd care i-au fost poziţiile şi poziţionările anterioare, în momente importante politic. Altfel, faptul că Iohannis ar fi neamţul care tace şi face, care nu vrea scandal, non-conflictualul posibil preşedinte, opusul lui Băsescu – ca fire, ca modalitate de acţiune, că opus lui Băsescu a fost permanent – e una, impresia mea că omul ăsta se cam chinuie să vrea să cîştige e altceva. Mai precis, încerc să mă conving eu că e convins el că vrea să fie preşedinte. Şi ar mai fi de luat în calcul că avem şansa să avem un preşedinte ca americanii. Şi Obama e pierdut fără prompter.

Ce e mai important putem face după aceste alegeri. Să stabilim şi să înţelegem, în primul rînd, de ce am ajuns în situaţia în care, probabil, îl vom alege pe Iohannis, fiind răul cel mai mic, dar nu chiar atît  de mic. De ce nu avem o construcţie solidă de dreapta. Ce am realizat într-un sfert de secol de la căderea lui Ceauşescu, într-un sfert de secol de democraţie. Unde sîntem, noi înşine, şi comparativ cu celelalte ţări fost comuniste. Şi apoi, mai important, să explicăm şi altora aceste lucruri. Nu cred că sîntem o ţară de proşti. Cred că sîntem o ţară cu prea mulţi oameni needucaţi, cărora nu li s-a spus ce e mai bine pentru ei. Pe termen mediu şi lung. Cărora nu li s-a explicat intenţionat acest lucru, pentru a-i ţine dependenţi de stat. Şi a vota, din patru în patru şi din cinci în cinci ani, în consecinţă. Cu cei care, aparent numai, le asigură un trai acceptabil,  pe termen scurt.

Sîntem captivi încă. Captivii regimurilor asistenţiale, captivii oligopolului politic existent acum, dar, în primul rînd, captivii propriei noastre mentalităţi. Iar fără o minte liberă, capabilă să aleagă în cunoştinţă de cauză, e imposibil să fim cu adevărat liberi. Trăim doar cu iluzia libertăţii.

Avem chiar foarte mult de lucru. Ca să ştim să ne aşezăm pe temelie trainică şi încotro să ne îndreptăm mai departe.

România frumoasă şi pe dedesubt

Să se dea cîte puţină inteligenţă, să ajungă pentru toată campania.

Nu încetez să mă minunez, cum poate femeia asta să susţină că este moştenitoarea politică a lui Traian Băsescu? Şi cum poate preşedintele să aibă convingerea că este bună pentru toţi?

Udrea, bună la toate

Aşteptăm cu interes “Bună pentru sănătate”, “Bună pentru HORECA”, “Bună pentru apărare”, “Bună pentru poliţie”.  Sugestii costume, aici.