delete

Bani albi pentru pisica neagră

Se pare că săptămânile financiare grele nu se mai termină.

 

Dar staţi liniştiţi la locurili voastre, tovarăşi! Bani se pot găsi!

 

Chiar dacă imobiliarele merg prost, cu toate că stau foarte bine.

 

Şi dacă  nici aşa nu merge, ar putea-o da în judecată pe drepturi de autor. Serios, Apple a patentat gesturi, de ce nu-nregistrează turnătoria la OSIM?

 

delete

Lăzăroiu a cumpărat Facebook-ul!

Wtf! Cîtă încredere mai poţi avea în omul ăsta? Playboy sigur nu ştie cu cine se pune dac-o vrea să-l acuze de ceva.

Şi haideţi, domn’ Lăzăroiu, blog personal, blog personal, înţeleg, da’ chiar să ne faceţi aşa o aroganţă?

delete

Gâdea, despre opţiuni alimentare

O mărturisire pe care o apreciez. Un dereglat de la consumul excesiv de carne alege singura cale ce-i mai este permisă. Rămînerea pe lapte şi ouă. Nelimitat.

delete

Să-l cerceteze şi pe Iliescu!

Măcar ei!

delete

Despre Guerrilla

“Un demers Marius Vintilă pentru o Guerrilla normală” scoate la lumină războiul de gherilă  din interiorul postului de radio. Pe scurt, despre modul ilegal în care sînt ocupate posturile, despre, poate, nici măcar bănuite avantaje materiale ale unor vedete ca Mihaiu şi Dobrovolski şi despre caracterele lor atît de minunate încît e bine să fugi mîncînd pămîntul dacă-i întîlneşti, despre un om capabil, dar care-şi arogă la beţii crunte funcţie şi statut de filosof porno în dauna postului, despre competenţa recompensată cu un şut în cur pentru a nu cumva periclita poziţia incompetenţei plătite gras, despre muncă şi despre cine-i dator să o facă şi cine doar să se împăuneze cu ce nu-i aparţine, despre colegialitate, responsabilitate şi, nicidecum nu în ultimul rînd, despre respectul faţă de ascultători. Despre oameni atît de prostiţi de lăcomie şi de propriile ego-uri încît îşi închipuie că aceste lucruri nu se pot afla şi că-şi  mai pot vinde statuile de rahat pretinzînd că sînt din bronz.

Pe larg, despre facerea de bine şi inevitabila ei consecinţă cînd ai de-a face cu asemenea indivizi, vă invit să citiţi rînd cu rînd scrisoarea deschisă a lui Marius Vintilă. Merită!

 

UPDATE:  Contactat de Reporter Virtual, Marius Vintilă nu a dorit să facă niciun comentariu, susținând că scrisoarea era destinată doar colegilor lui din radio. Liviu Mihaiu a declarat pentru Reporter Virtual: ”Ceea ce se întâmplă în popota internă a Radio Guerrilla nu e demn de competența marelui public”

delete

OMG, acum pe înţelesul tuturor

 

delete

Români, fiţi tari!

1. Pe locuri, fiţi gata, start! 2. Lăsaţi complexele deoparte. Peste tot e la fel, doar un sfert reuşesc. 3. Luaţi-vă avînt şi zburaţi, pui de daci, zburaţi! 4. Puteţi supravieţui  în condiţii mult mai grele, curaj! 5. Nu sînteţi porci. Nici măcar pe departe! 6. Doborîţi recordul! Fie ca românu’ să fie cel mai mare! 7. Creşteţi precum feţii,  frumoşi! 8. Vedeţi cu cine vă combinaţi ca să ştiţi cine vă susţine la nevoie. 9. Consumaţi prospături. Luaţi vitamine. Se poate şi mai bine!

delete

Din ce este compusă o gaură neagră

Mantzy întreabă dacă ştie cineva un băeat trist despre care-a auzit ba una, ba alta. Chestii pe care nu ştiu dacă să le cred sau nu, după ce-am citit aici că nu şi-a mai luat banii de două luni. Adică, na, bei, bei, da’ mai trebuie să şi plăteşti. Ce ştiu eu, în schimb, e că omu’ se pricepe la oameni, ca să zic aşa.  Coman… pardon, dovada, o aveţi aici.

La al doilea rînd, însă, cred că deschide gura prea des şi degeaba, după cum vedeţi mai jos, că oricum nu primeşte nimic. Deh, aşa-i cînd eşti prea mic.

 

Şi totuşi, Mantzy, mă gîndesc că nu e bine că ai pomenit de Hemingway.

 

 

delete

Aceşti pesedişti excepţionali prin corupţia lor istorică

Via Cristian Pătrăşconiu.

Şi programul conferinţei, via Ivan Zubeldian.

 

delete

Privatizaţi, privatizaţi, privatizaţi!

DNA, ia sama!

« Previous Entries Next Entries »