Transcriptul, aici: truthrevolt.org
In sfarsit chestiunea e pusa pe tapet in mod stiintific. Cercetatorii de la Duke University si Universitatea din Munchen investigeaza stiintific o realitate pe care multi dintre cei care au avut experienta directa a socialismului o intuiau:
Cu cat indivizii sunt mai indelung expusi socialismului cu atat creste probabilitatea ca ei sa se comporte imoral, sa insele si triseze. Cu cat cineva este mai mult si intens inconjurat de socialism si socialisti cu atat standardale sale etice sunt diminuate si comportamentul sau inclina in directia inselaciunii si egocentrismului interesat. Interesant dar nu surprinzator pentru noi.
Prin comparatie comportamentul celor expusi sistemului capitalism este etic superior. Descrierea studiului si conjecturilor ce se pot face in jurul lui, aici, in The Economist şi reason.com.
Concluzia pentru noi romanii pare sa fie ca e groasa rau. Dupa ce ca era vai de noi, am mai trecut si prin 50 de ani de socialism. Si atunci de ce sa ne mai miram ca majoritarii au ridicat la putere un Ponta?! Ca voteaza cu entuziasm un Voiculescu?
Sa ne miram ca exista totusi o minoritate raspandita in toate paturile sociale care inca mai pastreaza anticorpii impotriva acestei patologii sociologic-politice care e socialismul si doctrinele ce deriva din aceeasi tulpina de virusi ideologici.
Asta e miracolul.
Intră într-un bar şi…
Şi-atît. Cu oamenii ăştia trei parcă nici bancuri nu poţi face. Doi sînt nişte glume ei înşişi, iar cu al treilea-ţi cam îngheaţă zîmbetul pe buze.
La mai bine de doi ani de la izbucnirea scandalului lucrării de doctorat plagiate şi la nici două săptămîni de la spectacolul incompetenţei şi/sau aroganţei, demonstrată/e în cadrul consultărilor de la Cotroceni privind reducerea CAS, Ponta a oferit ieri o variantă 2 în 1 a unei părţi din ceea ce este în stare. Într-o conferinţă de presă privind bilanţul celor doi ani de guvernare şi existenţa surselor de compensare a micşorării CAS, Ponta a prezentat fără să citeze sursa, conform Ziarului Financiar, un infografic al acestui jurnal economic, publicat în 9 iulie 2014. Detalii, aici şi aici.
În acest timp, foarte aproape de graniţa noastră au loc evenimente a căror desfăşurare în timp este greu de anticipat. După anexarea Crimeei, neurmată de vreo reacţie semnificativă practic, nu numai declarativ, a lumii libere, Putin pare a face ce doreşte în acest colţ de lume, neoprit de nimeni. Pentru că sancţiunile economice împotriva Rusiei sînt doborîte, la fel ca zborul MH17, de interesele unor puteri europene. Detalii, aici.
Şi pentru că în tot acest timp, la Casa Albă se află, pentru încă doi ani, Barack Obama. Cel care a reuşit performanţa, de neconceput pînă mai acu’ ceva vreme, de a-i lua locul lui Jimmy Carter în topul celor mai răi preşedinţi americani. Barack Obama, cel care a fost ales pentru că a promis schimbarea. O schimbare nici ea anticipată la vremea respectivă. Care aduce acum, pe lîngă o datorie uriaşă a ţării, un nivel de trai în scădere continuă, o rată îngrijorătoare a şomajului, o catastrofă de măsură comunistă, scuzaţi-mi pleonasmul – Obamacare – şi cadavre care s-ar dori ascunse în dulap – Benghazi – şi o invazie de imigranţi ilegali, cu problemele şi bolile contagioase aferente lumii din care vin, convertiţi în cetăţeni cu drepturi legale. Şi o politică externă dezastruoasă, în care cel numit altădată jandarmul universal este acum un biet miliţian căzut în şanţ, de unde priveşte cum arde Orientul Mijlociu, cum priveşte pofticioasă Rusia încotro are chef şi cum Extremul Orient, ramura comunistă, răsare şi străluce. Şi de unde mai ameninţă împleticit, din cînd în cînd, că dă o amendă.
Aşa încît noi putem spune că lumea arată ca şi cum Ponta, Putin şi Obama tocmai au ieşit dintr-un bar. Şi numai unul din ei rezistă la băutură.
1) Observam încă din februarie că strategia marilor competitori politici – președinte – premier – este să țină electoratul departe de urne, astfel încât jocul să fie decis de electoratele captive.
”Partidele politice au încetat să mai comunice cu electoratul. O simplă analiză de conținut a mesajelor politice reliefează o comunicare politică perfect controlată, dirijată doar către electoratul captiv. Stimuli emoționali, precum ”regimul băsist”, ”dictatura băsistă”, ”plagiatorul”, ”premier profund corupt”, etc, activează și mențin electoratul în alertă maximă, în timp ce restul electoratului, cel dezamăgit, este ținut într-un soi de ”autism politic”.
2) Prin scandalul care a dominat toată campania electorală, strategia aceasta a fost continuată. Iar obiectivul pare atins: majoritatea sondajelor indică o prezență scăzută la vot.
3) La toate acestea se mai adaugă și o așa zisă campanie de boicot a alegerilor, organizată în mediul online. Foarte probabil că această campanie va atinge și alte segmente de electorat decât cele vizate de inițiatori.
4) Strategia de a ține electoratul departe de urne la aceste alegeri (prin scandal politic, campania de boicot, etc) este foarte probabil să genereze efecte destul de ”neplăcute” în perspectiva alegerilor prezidențiale.
5) Pentru cei care speră ca și prezidențialele să fie decise tot de electoratul captiv , ar fi fost mult mai indicat să încurajeze o prezență mare la europarlamentare.
6) Este evident că actualii politicieni sunt rupți de realitate. Nu percep corect starea de spirit a populației, frustrarea și furia tot mai crescândă. Alegerile europarlamentare trebuiau utilizate ca mijloc de refulare a nemulțumirilor. Nemulțumirile puteau fi atent dirijate spre un partid mic – puternic promovat – sau chiar un candidat independent.
7) Un boicot reușit a fost cel din vara anului 2012. Din două motive: modul brutal în care a fost organizată acțiunea de suspendare și alegerile locale, unde prezența la vot a fost de 56,39%. Deși electoratul este în general interesat de alegerile locale, cele din 2012 au avut o particularitate diferită – au reprezentat un mijloc de refulare. Mulți dintre cei care s-au prezentat la vot la locale au considerat că l-au sancționat deja pe Traian Băsescu și nu s-au mai prezentat la referendum.
8) Riscul pe care îl prezintă această campanie de boicot și, implict, o prezență cât mai slabă la europarlamentare, este o prezență foarte mare la prezidențiale. O situație care nu va fi pe placul niciunuia dintre principalii competitori. Un popor furios și o prezență mare la urne nu e tocmai o situație fericită pentru ei.
9) Cei care sperau ca prezidențialele să fie decise de electoratul captiv – și aici interesul cel mai mare este în zona de dreapta, având în vedere calculele electorale de genul – electoratul dreptei adunat este mai mare decât electoratul PSD – ar fi trebuit să încurajeze o prezență mare la europarlamentare, mai ales că electoratul dezamăgit nu le-a iertat încă greșelile politice.
10) Nu exclud ca atât campania de boicot, cât și contra reacția pro-vot să facă parte dintr-o strategie bine pusă la punct, astfel încât jucătorii politici să fie disculpați (cel mai probabil în fața familiilor politice europene) de orice vină pentru slaba prezență la vot. ”Ai lor au îndemnat la boicot, ai noștri au îndemnat la vot. Rezultatul a fost acesta. Noi nu avem nicio vină”.
ANALIZĂ SCENARIU – Evoluția scenei politice în contextul alegerilor prezidențiale anticipate
O demisie pentru Mișcarea Populară. Pare greu de crezut, dar nu imposibil de realizat. Din contră, din analiza datelor rezultă că o demisie – blitzkrieg ar aduce mai multe beneficii electorale pentru Traian Băsescu, decât încheierea mandatului la termenul constituțional. În acest scenariu, demisia lui Traian Băsescu ar funcționa ca o armă politică năucitoare ce ar propulsa PMP peste ținta electorală de 10% și ar paraliza PDL – rămas fără capacitate de reacție în fața unui Traian Băsescu vârf de lance pentru PMP. Un blitzkrieg perfect executat și degringolada în care va intra ”dreapta” după demisie creează cadrul necesar pentru impunerea unui singur candidat prezidențial, și anume, candidatul pe care și-l dorește Traian Băsescu. Situație care, în scenariul în care alegerile prezidențiale vor avea loc la termen, este puțin probabil să se întâmple. Traian Băsescu va avea de ales între istorie – mandat la termen – sau beneficii electorale pe termen scurt și mediu, și pe termen lung, dacă mișcările politice sunt calculate cu precizie.
Posibile date:
19 mai – dată cu încărcătura simbolică. 19 mai este data referendumului de suspendare din anul 2007, referendum pe care Traian Băsescu l-a câștigat contra majorității parlamentare 322. S-ar materializa celebra ”demisie în 5 minute” – promisă cu ocazia acelei suspendări.
25 mai – ziua votului pentru alegerile europarlamentare.
Ceea ce vedem acum cu se poate numi campanie electorală pentru alegerile europarlamentare.
Asistăm, de fapt, la campania electorală pentru turul I al prezidențialelor, campanie în care au intrat doar doi candidați, adică, Victor Ponta și Elena Udrea. Forțele politice pe care cei doi politicieni le reprezintă – PSD și Traian Băsescu – stabilesc în acest moment regulile jocului politic. Tabla de șah politic este împărțită doar între ei, restul actorilor politici sunt doar niște pioni pe care îi mențin sau îi aruncă de pe tablă în funcție de interesele politice sau de mișcările pe care urmează să le facă. Dacă pionii sunt utili din punct de vedere politic sunt menținuți pe tabla de șah, dacă nu au nicio utilitate politică sunt sacrificați fără nicio remușcare.
Victor Ponta a identificat-o pe Elena Udrea drept principal adversar pe scena politică. Elena Udrea l-a identificat pe Victor Ponta drept principal adversar pe scena politică. Traian Băsescu pare chiar că s-a retras ușor într-un colțisor de unde îi dă indicații prețioase candidatului său, apare în fotografii electorale cu acesta sau îl apără atunci când adversarul face excese de limbaj.
Scena politică începe să fie, din ce în ce mai mult, polarizată de cei doi actori politici, iar etichetările pe care le folosesc unul la adresa celuilalt fac parte din arsenalul campaniei. Campania electorală este doar la început. Mai urmează încă trei săptămâni din această campanie pentru europarlamentare. Apoi începe campania oficială pentru prezidențiale.
Victor Ponta – profil de candidat
– Campania vizuală a PSD este centrată pe imaginea liderului partidului și mai puțin pe imaginea candidaților.
– Victor Ponta merge din filială, în filială, și declară că ”Nu candidez la funcția de președinte decât dacă mă susține și Prahova, Tulcea, etc” și probabil toate filiale PSD.
– Pe Traian Băsescu îl trimite în derizoriu etichetându-l drept ”un adolescent târziu”, ”coșcovit, în alb” sau ”pus în geam”, de care îi este milă. În mod subliminal, Victor Ponta transmite mesajul că aproape nici nu mai poate să-l atace pe Traian Băsescu, având în vedere imaginea prăfuită pe care acesta o afișează. În schimb, este dispus să se lupte cu o persoană mai energică precum Elena Udrea. De asemenea, Victor Ponta vrea să transmită mesajul că el nu prea mai are treabă cu Traian Băsescu, ca personaj politic, ci cu regimul Traian Băsescu și cu cei care vor să continuie acest regim.
Elena Udrea – profil de candidat
– Campania vizuală a PMP este centrată pe imaginea liderului informal al partidului și mai puțin pe imaginea candidaților.
– Eugen Tomac – liderul formal al partidului – a fost marginalizat pentru a nu crea confuzie. Unii analiști și formatori de opinie îl nominalizează ca și posibil candidat al PMP deși acesta nu are vârsta legală pentru o candidatură la prezidențiale.
– Întreaga campanie de imagine a Elenei Udrea vizează evidențierea sau adăugarea unor noi dimensiuni la profilul politic prezidențial: hotărâtă, curajoasă, îndrăzneață, etc.
– Pentru că acestui profil politic îi lipsește cu desăvârșire dimensiunea de politică externă, este evident că scopul acestei candidaturi nu este câștigarea președinției, ci doar accederea în confruntarea finală cu candidatul PSD și preluarea rolului de lider al opoziției de către PMP după alegerile prezidențiale.
Premise:
Pentru Traian Băsescu o nouă suspendare din funcția de președinte ar fi extrem de avantajoasă. O nouă suspendare l-ar ajuta să-și impună ”copilul politic născut prematur” ca principal partid de opoziție. O nouă suspendare ar fi un scenariu ideal prin care Traian Băsescu să tranșeze lucrurile pe eșicherul dreptei prin dinamitarea PDL. Suspendarea nu este însă posibilă, tocmai pentru că PSD și-ar da foc la valiza politică europeană și internațională pentru totdeauna, cu atât mai mult cu cât nici acum nu stă prea strălucit la acest capitol.
Suspendarea depinde de foarte mulți actori politici, dar demisia este un act unilateral de voință. Iar Traian Băsescu își face deja bilanțul mandatului prezidențial.
Cele două dezbateri organizate de Fundația Mișcarea Populară – ”Rolul administrației locale în modernizarea comunității. Statul de drept și siguranța cetățeanului” și ”Starea economică a României în 2014 și perspective pentru anul post electoral”, dar și interviurile realizate în ultimele săptămâni au fost momente în care Traian Băsescu a vorbit mai ales despre mandatul de 10 ani.
De ce blitzkrieg? De ce demisie?
Susținerea și impunerea unui candidat propriu la prezidențiale depinde foarte mult de scorul electoral obținut de PMP la europarlamentare. Fără un scor electoral de cel puțin 10%, sau peste 10%, Traian Băsescu și PMP nu mai există în ecuația dreptei și a negocierilor pentru prezidențiale.
Cu toate artificiile de imagine încercate până în acest moment, PMP nu va atinge ținta de 10%. Scorul real pe care îl va obține PMP va fi cuprins undeva între 5% și 7%. Ceea ce este echivalent cu un adevărat dezastru atât pentru Elena Udrea , cât și pentru Traian Băsescu.
Cu PMP cu un scor între 5% -7%, cu FC și PNȚCD sub pragul electoral, candidatul dreptei – dacă se va accepta formula unui candidat unic- va fi decis de negocierile purtate între PDL și PNL. PDL și PNL vor fi singurii actori politici care vor decide pe dreapta, cu atât mai mult cu cât strategia liberalilor de adeziune la PPE se va confirma.
Blitzkrieg-ul lui Traian Băsescu l-ar avantaja pe Crin Antonescu. Chiar dacă ar obține un scor electoral sub 20% la europarlamentare, Crin Antonescu și-ar putea păstra funcția de președinte al PNL. Decizia rapidă pe care ar trebui să o ia partidul în privința alegerilor prezidențiale anticipate ar putea amâna răfuielile interne. Paradoxal, sau nu, dar pe Traian Băsescu îl avantajează menținerea lui Antonescu în fruntea PNL. În acest moment, Crin Antonescu pare că a renunțat la discursul anti-băsist, devenind astfel singurul lider PNL favorabil unei alianțe cu Traian Băsescu , de aici și apelul acestuia pentru găsirea unei formule prezidențiale anti-PSD – ”La prezidențiale este necesară o formulă anti-PSD, care să vizeze și guvernarea. Nu excludem pe nimeni din zona dreptei. A discuta, cine dacă și de ce este de dreapta este o discuție mai complicată decât aceea cine este împotriva PSD. Cred că toate partidele care sunt în acest moment în opoziție pot să fie parteneri de discuție”.
Moțiunea de cenzură anunțată de Antonescu – în încercarea de a poziționa PNL ca principal partid de opoziție – pare ușor precipitată, având în vedere că un eșec, previzibil de altfel, va fragiliza imaginea partidului în perspectiva votului din 25 mai.
Un PNL preluat de Ludovic Orban va duce partidul într-o alianță cu PDL, iar un PNL preluat de Chițoiu (care este încă membru PNL), sau de Călin Popescu Tăriceanu , care va deveni automat președintele interimar al României pe o perioadă de cel mult 3 luni, va duce partidul într-o alianță cu PSD.
Demisia din funcția de președinte va fi o mișcare de blitzkrieg care va surprinde și va arunca în aer toată scena politică. Toate calculele făcute de partidele de pe dreapta vor fi aruncate la coșul de gunoi.
Șocul și emoția produsă de gestul demisiei, dar și îndemnul pe care Traian Băsescu îl va face tuturor simpatizanților și susținătorilor săi de a vota PMP, pentru a se opune tendinței PSD de a deveni o putere absolută în România, vor spulbera practic PDL în scrutinul europarlamentar.Într-un asemenea scenariu PDL va fi un partid paralizat și lipsit de orice reacție politică. La fel și celelalte partide de pe dreapta.
Emil Boc va încerca, foarte probabil, dacă nu să preia conducerea interimară a partidului, atunci să-și folosească capitalul de imagine intern pentru a împinge partidul să susțină candidatul unic propus de Traian Băsescu.
Constituția ROMÂNIEI – ARTICOLUL 97
(1) Vacanța funcției de Președinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcție, de imposibilitatea definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Președinte.
Degringolada propusă prin demisie, obținerea unui scor electoral pentru PMP de peste 10%, slăbirea capacității de negociere a celorlalte partide de pe dreapta – PDL, PNL, FC, PNȚCD, NR, dar și termenul scurt – 3 luni – până la organizarea alegerilor prezidențiale anticipate, îi oferă lui Traian Băsescu o marjă mare de acțiune pentru impunerea propriului candidat.
Desigur, un lucru foarte important va fi motivarea demisiei. Aici Traian Băsescu pare că a lansat deja în spațiul public câteva indicii/ idei: apărarea reformelor pe care le-a făcut în cei 10 ani de mandat – ”O spun cinstit. Reformele nu sunt ireversibile. Este greșit să se creadă că reformele n-ar putea fi ”întoarse” deoarece se vor opune partenerii externi. Ei nu pot face nimic altceva decât declarații. Ei nu pot intervenii în deciziile politice ale altui stat. Uitați-vă ce au făcut în Ungaria, n-au putut face nimic.” Pericolul reprezentat de PSD pe cale să obțină puterea absolută în România, capacitatea redusă de intervenție a partenerilor străini, exemplul din Ungaria, dar și limitările la care îl constrâng atribuțiile funcției prezidențiale sunt suficiente motive pentru o demisie. Cineva trebuie să se bată cu PSD ca să apere reformele făcute în acești 10 ani și cine ar putea să le apere mai bine decât cel care le-a și inițiat? Traian Băsescu nu mai poate duce această luptă de la Cotroceni pentru că ea are loc într-un spațiu politic unde haina prezidențială îl împiedică să intre – ”Voi vota Partidul Mișcarea Populară. Păcat că sunt cu steagurile în spate că și acum mă îmbrăcam la fel”. Traian Băsescu se poate bate de la egal la egal cu PSD, doar intrând în arena politică a campaniei electorale.
Mai mult, prin demisie, Traian Băsescu va contracara întregul concept de campanie al PSD – centrat pe promisiunea că Traian Băsescu va ajunge la închisoare – imediat cum va rămâne fără imunitate. El poate reedita gestul politic din 1996 când a renunțat, de asemenea, la imunitate. Un gest de curaj care l-a consacrat ca un personaj politic care nu are nicio teamă să apară în fața justiției. Traian Băsescu și-ar exploata singura dimensiune din profilul său politic rămasă încă vie după cei 10 ani de mandat prezidențial, dimensiune care a stat de altfel la baza tuturor succeselor sale politice: CURAJUL. O dimensiune pe care încearcă fără succes însă să o transmită candidatului Elena Udrea. De ce fără succes? Pentru că Traian Băsescu și-a adăugat această dimensiune prin gesturi politice de mare anvergură făcute de-a lungul timpului (demisia din Parlament, candidatura la Primăria Capitalei, asumarea rolului de candidat prezidențial al Alianței DA, războiul deschis cu mogulii din mass-media, asumarea măsurilor de austeritate, etc) și nu prin simple gesturi de imagine (cum ar fi un salt cu parașuta). În acest moment gestul demisiei va fi perceput ca un real gest de curaj și nu unul de abandon cum ar fi fost, de exemplu, în 2012.
Argumente:
Echipele de susținători (radicalii) sunt deja încălziți de campania pentru europarlamentare – un fel de simulare a turului I al prezidențialelor. Alegerile prezidențiale la termen înseamnă relaxarea simpatizanților în următoarele luni, dar și pierderi electorale pentru Traian Băsescu și PMP cauzate de obținerea unui scor slab. Șocul demisiei îi va mobiliza pe aceștia și mai tare pentru prezidențialele care vor urma peste trei luni. Electoratul dreptei este ținut în tensiunea confruntațională și va accepta mai ușor un candidat care nu le este extrem de agreabil în acest moment.
De asemenea, o campanie prezidențială făcută la termen, în luna noiembrie, implică numeroase riscuri atât pentru Traian Băsescu, cât și pentru Victor Ponta (PSD). În schimb, alegerile prezidențiale anticipate sunt avantajoase pentru ambele tabere politice. Astfel:
Avantaje pentru Traian Băsescu:
– Traian Băsescu scapă de presiunea din partea societății civile care îi cere imperios identificarea unui candidat – real- prezidențial. Cei mai mulți încă mai speră la o soluție minune, la un candidat-surpriză pe care Traian Băsescu să-l lanseze pe ultima sută de metri.
– Demisia și alegerile prezidențiale anticipate obligă susținătorii din societatea civilă să accepte orice candidat le propune Traian Băsescu.
– Antipatia totală față de Victor Ponta și propaganda pericolului partidului stat care își dorește acapararea puterii totale și schimbarea reformelor inițiate de Traian Băsescu (pericol pe care chiar Traian Băsescu îl accentuează foarte tare), va mobiliza electoratul de dreapta la urne pentru a vota candidatul propus de Traian Băsescu, chiar dacă acest candidat nu se bucură de o favorabilitate mare în rândul acestui electorat.
– Demisia va provoca demobilizarea în rândul electoratului USL (electoratul PSD și PNL care a votat pentru demiterea lui Traian Băsescu în vara lui 2012). Plecarea ”dictatorului” de la Cotroceni va determina o mare parte din acest electorat să deschidă sticlele de șampanie, în consecință, mobilizarea în alegerile europarlamentare dar și în anticipate va fi mai mică.
– Traian Băsescu devine liderul de facto al opoziției. Se poate implica fără menajamente în campania electorală, poate participa la mitinguri electorale, etc.
Avantaje pentru Victor Ponta (PSD):
– Victor Ponta deși este încă favoritul sondajelor de opinie se află pe un trend descendent, nu ascendent. Este foarte probabil ca până în luna noiembrie Victor Ponta să înregistreze un recul de încredere și popularitate.
– Până în luna noiembrie mai sunt 7 luni și orice se poate întâmpla cu partidul aflat la guvernare și cu liderul său. Calamitățile naturale (s-a văzut capacitatea de reacție în cazul celor 2,3 sate inundate în Teleorman), dar și deprecierea situației economice îl va face vulnerabil unor imense proteste de masă.
– Victor Ponta poate fi ajutat de acest context să-și impună favoritul la șefia PSD. O triadă Ponta-Maior-Rus, în formula președinte – premier(șef de partid) – șef SRI, sau oricare dintre aceste formule, poate fi mai ușor de impus într-un asemenea de moment de tensiune decât în noiembrie. Ponta poate șantaja partidul, în cazul în care variantele de premier (șef de partid) și șef SRI nu sunt acceptate, cu abandonarea cursei prezidențiale. PSD ar trebui să găsească un candidat în mai puțin de trei luni, iar varianta Mircea Geoană nu este pe placul activului sau a liderilor partidului.
– De asemenea, în acest context politic, Victor Ponta poate face mai ușor jocurile pentru a scăpa de presiunea candidaturii prezidențiale prin impunerea unui candidat favorabil care să îi garanteze funcția de premier în continuare.
– Nu este exclus ca Victor Ponta să reușească să impună chiar tandemul Victor Ponta – Călin Popescu Tăriceanu.
Demisia – situație win-win pentru ambele tabere politice:
– Ambilor actori politici le este teamă de cei peste 60% din electorat care reprezintă segmentul absenteiștilor. Mobilizarea acestora la vot ar putea produce surprize neplăcute pentru ambele tabere politice. Este un electorat dezamăgit, frustrat și dezgustat de tot circul politic la care a asistat în ultimii ani, cu precădere în ultimii 2-3 ani. Riscul ca acest electorat să iasă la vot în noiembrie este mai mare decât riscul ca aceștia să iasă la vot în cazul alegerilor anticipate prezidențiale.
– Conform Constituției – în termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacantarea funcției de Președinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Președinte – ceea ce înseamnă că alegerile anticipate ar putea avea loc în jurul datei de 25 august sau chiar și mai devreme. Alegerile anticipate s-ar desfășura într-o perioadă de concediu pentru majoritatea românilor. Nu și pentru nucleele dure ale celor doi jucători (iar exemplul din vara lui 2012 este edificator). Foarte probabil că învingătorul va fi decis încă din turul I, fără să se mai ajungă în turul II.
– Uniunea Europeană și ceilalți parteneri ai României sunt mult mai preocupați de situația din Ucraina și problemele pe care le provoacă Rusia în regiune pentru a mai da atenție la ceea ce se întâmplă în plan politic în România. Mai mult de câteva declarații, cum zicea și Traian Băsescu, nu vor exista. Foarte probabil ca partenerii externi să fie mulțumiți de o asemenea decizie, cu atât mai mult cu cît se pune capăt circului politic și transferul de putere se încheie.
Riscuri:
– Pentru Traian Băsescu există riscul să nu atingă efectele scontate prin demisie și o mare parte a electoratului de dreapta să nu ”înghită” candidatul pe care acesta îl propune.
– PDL împreună cu o parte din PNL, dacă acest partid se scindează, să încheie rapid o înțelegere pentru susținerea unui candidat comun care să intre în competiția prezidențială și să trimită candidatul susținut de Traian Băsescu pe locul 3.
– Escaladarea situației din Ucraina și începerea unui adevărat război în regiune poate să împiedice un scenariu al demisiei președintelui. Totuși – este mult mai puțin probabilă începerea ostilităților militare în următoarele 3 luni, având în vedere că părțile implicate vor încerca mai întâi să epuizeze toate căile diplomatice posibile pentru a se ajunge la o asemenea situație, decât începerea ostilităților militare în următoarele 7 luni.
– E adevărat, președintele interimar nu poate exercita atribuțiile constituționale prevăzute la articolele 89-90, adică nu poate adresa mesaje Parlamentului, nu poate dizolva Parlamentul și nu poate convoca un referendum, dar un președinte interimar nu va beneficia de aceeași legitimitate în CSAT sau de aceași încredere din partea populației pentru decretarea stării de mobilizare parțiale sau totale a armatei. Totuși, dacă românii au încredere mare sau foarte mare în NATO și în capacitatea acestei structuri pentru apărarea securității și integrității teritoriale a României, este mai puțin important dacă președintele țării este unul interimar sau nu. De asemenea, Victor Ponta, ca vice-președinte al CSAT, poate compensa prin încrederea pe care o are în rândul unei părți însemnate a electoratului. Într-un asemenea scenariu, cu un președinte interimar, Victor Ponta va fi liderul de facto al CSAT.
– De asemenea, cu un președinte interimar, posibil să crească foarte tare rolul și autoritatea serviciilor de informații, în special rolul șefului SRI în cadrul mecanismului de decizie.
– Intensificarea ostilităților din Ucraina poate determina o mare parte din electorat să renunțe în această vară la concediul de odihnă pentru economisirea resurselor materiale, în consecință, dacă s-ar organiza alegeri anticipate prezidențiale aceștia să fie mult mai interesați de campania electorală. Tot situația din Ucraina poate determina o prezență sporită la vot, mai ales prezența electoratului dezamăgit de clasa politică – ceea ce ar putea crește șansele unui outsider să câștige aceste alegeri.
Omul potrivit la momentul potrivit. Corespondenţă specială.
E destul. E deja prea mult. E inacceptabil de mult. La alte televiziuni, pe bloguri, pe Facebook, în stradă. Aproape permanenta raportare la ei nu face decît să-i valideze ca extrem de importanţi în spaţiul public. Mult mai importanţi decît sînt, de fapt.
Cînd ai de-a face cu zone periculoase, în care sînt concentraţi golani, poliţia recomandă să nu le frecventezi, să le ocoleşti în măsura posibilului. Dacă-şi depăşesc aria de acoperire şi te agresează, te poţi adresa instituţiilor statului. Ei au făcut-o, alţii de ce n-o fac? Nu sîntem, totuşi, sat fără cîini sau vreun trib pierdut prin Africa.
“De ce iubim femeile” pe mine m-a lăsat rece. De ce iubesc ce-a scris Dragoş Aligică convingeţi-vă singuri, citind textul acesta pe care l-a postat ieri seară pe Facebook. La sfîrşit veţi găsi şi comentariile. Aşadar, un deliciu de sărbători:
“Dintre toate postarile sapiential-practice circulate pe internet cu ocazia momentului anual de reculegere si spiritualitate dintre Sf. Craciun si Sf. Ion, cel mai mult sunt de apreciat cele despre femei. Sau mai bine zis, despre “Femeie”. Da. Nu ma intrebati de unde si pana unde. Spun si eu ce vad.
Nu e clar ce procese biochimice au loc in mintea ganditorilor mari si mici cand se dedau acestui gen. Te doare insa mintea cand dai de rezultat.
Exemple. Sa ne limitam la ganditorii mari. Pe aia mici si mijlocii sa-i stimuleze Uniunea Europeana cu un program, politica de incurajare, ceva, ca nu cad in parohia noastra.
Deci. Iata ce zice Nietzsche:
“Femeia e o suprafaţă care simulează adâncimea.”
“Femeia încă nu-i capabilă de prietenie. Pisici, iată ce sunt pururea femeile, pisici şi păsări. Sau, în cel mai bun caz, vaci.”
“Femeia a fost cea de-a doua greşeală a lui Dumnezeu.”
“Te duci la femei? Nu uita biciul!”
“Oare nu-i mai bine să cadă omul în mâinile unui ucigaş decât să fie pradă visurilor unei femei aprinse?”
Ce sa-i raspunzi omului?! Nu stiu, Friedrich: cum zici tu. Ca vad ca tu stii mai bine.
Pe de alta parte, aia mai constructiva, vine si d-l George Calinescu, cu niste sfaturi practice bine chibzuite, de om care se pricepe si el, in felul lui:
“Pentru o fată, reușita în viață nu e o chestiune de studiu și de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire.”
“Nu-ți fortifica în așa fel caracterul, încât să nu mai poți plânge. O femeie care nu știe să plângă și-a pierdut jumătate din farmecul ei.”
“Esențialul este nu de a fi desăvârșită trupește, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feței. Sunt femei care par distinse facial și sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile.”
Si asa mai departe, pana dupa Anul Nou, cand se revine la normal. Daca se revine. Daca nu, tot aia suntem si tot aici suntem, pe baricade.
Sursele aici:
http://webcultura.ro/10-sfaturi-pentru-femei-din-partea-lui-george-calinescu/
http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Friedrich+Nietzsche%40femei
Şi acum, comentariile de pe Facebook:
Si pentru ca incet-incet se apropie vremea cand PDL, Boc, Basescu & co vor fi reevaluati si gasiti viabili, ba chiar laudabili, sa spunem doua-trei lucruri pe fata despre chestiune, asa cum e, nu cum am vrea sa fie:
Toata porcaria asta USL-ista este in buna masura rezultatul incapacitatii absolute a acestei grupari de a construi ceva in politica, dincolo de strategii si tactici personale sau de grup. Fara televiziuni, fara platforme media, fara infrastructura intelectuala si think tankuri, fara retea de resurse umane fara…, fara…., fara orice tine de organizare colectiva a spatiului public, e de mirare ca s-a ajuns unde s-a ajuns?! Nu e.
Au fost la putere ani de zile, au avut sprijinul neconditionat al celei mai bune si active parti a electoratului romanesc, au avut acces la resurse si actul decizional. Ce a ramas in urma lor in termeni de constructie institutionala, ati vazut: Zero. Aia e semnatura lor si nota ce le da indentitatea politica. Nu faptul ca au fost vremelnic d-l sau d-na ministru, deputat, secretar de stat etc etc.
In politica nu esti mare daca doar supravietuiesti, daca accezi la o functie sau daca iti faci interesul personal sau de grup. O parea asa in Romania. Si de aia si e Romania asa cum e: vai de ea. In politica insa -ca in orice alt domeniu- esti mare daca lasi in urma ta chestii concrete si folositoare celor din jur: infrastructuri, organizatii, institutii, legi si politici publice viabile. Asta e masura lucrurilor.
De aceea am o rugaminte: inainte de ai incepe sa-i laudam pe cei mai sus numiti (lucru altfel simplu caci in raport cu ororile si canaliile astea useliste, aproape orice e superior) sa aplicam intai criteriul de mai sus. Ca sa fie clar pe ce stam si sa nu ne furam singuri iar caciula.
După evenimentul de săptămîna trecută (16 noiembrie 2013, mai precis), lansarea “Pactului pentru Transilvania şi Banat”, o viorea ascunsă după o perdea mi-a şoptit aşa. Aşa concluzii. Îngrijorătoare sau îmbucurătoare, depinde din ce parte şi cu ce ochi le priveşti.
Prima zice că, deşi anunţat iniţial cu mare tam-tam, Emil Boc a dispărut din peisaj şi nu a mai vorbit. Unei săli pline inclusiv cu oameni veniţi tocmai de la Satu Mare. Cu autocarele. Urît, foarte urît.
Iac-a doua. În presa locală – Ziua /Rareş Bogdan, Foaia Transilvană/ fostă Nistorescu – care-l urăşte pe Băsescu din rărunchi, domnul Papahagi este apreciat şi, ca atare, ocupă spaţiu. Cu poză. Remarcabil!
Concluzia mea, după cele aflate şi cele petrecute, este că Mişcarea Populară, deşi cam pe trecute, ar uni tot, dar nu prea ştie cum. Şi nici pe cine cu cine/ce. Iacătă de ce.
Aici e clar, autostrada Transilvania cu coridorul IV pan-european, cetăţenii cu partidul şi dreapta-n general. Dar mai departe?
PS: Daţi click pe foto pentru amănunte.
