delete

Famiglia Gândul

Când scrii, ca jurnalist la Gândul, despre o afacere de famiglie, este bine să gândești dacă ești în posibilitatea de-a arunca primul cu verbul, comparația și locul comun. Adică facem morală fără a avea și calitatea – cam așa s-ar traduce atitudinea Familiei de la Gândul în ce-o privește pe Melania Mandras Vergu, ex-jurnalista lor, despre ale cărei rătăciri deloc morale pe coridoarele Ministerului Educației nu au suflat nici măcar de-o analiză – deși face, mă rog, făcea, parte din anturajul lui Funeriu, un ministru al unui odios partid de
delete

Soluţia imorală: mai ‘utem o lis

“Iată de ce Jurnalul Național va publica o “listă a ruşinii” care va nominaliza politicienii responsabili cu băgatul populaţiei în foame şi condamnarea la moarte a oricărei speranţe de redresare. Cine are acum statutul moral să impună noi suferinţe populaţiei”? Une liste de la rouchine? On en fait, nous-aussi, ici, chez blogary! Facebook Twitter
delete

CeTuPeu pe CeTePeu!

Încruntățimea Sa, Editorialistul de la Gândul spune că, prin măsurile asumate, Guvernul Boc condamnă la moarte şi foamete zeci de mii de români. Trezit de către jurnaliștii Realității în timp ce urmărea “Coșmar pe Elm Street se reîntoarce doi”, Cristian Tudor Popescu emite o perlă de inginerie jurnalistico-apocaliptică-SF: „Mii, zecii de mii vor muri. Nu vor avea alimente, bani de încălzire, bani de medicamente”. Apoi, după ce-și aruncă sucurile gastrice pe sticla televizorului, CTP reduce România la un blid de terci într-un editorial:
delete

Jurnalistul: formator, sau informator (d

Afirmă dl. Adrian Moșoianu în Săptămâna Financiară: Regimul Băsescu avea la dispoziţie încă de acum şase ani toate informaţiile necesare pentru a şti că, fără reforme, pensiile de stat se îndreaptă spre dezastru. Cu toate acestea, n-a luat nici o măsură. Mai mult, “în mod populist”, “noii guvernanţi au preferat, și atunci, ca şi acum, să îi înşele pe actualii şi viitorii pensionari cu ideea că pensiile vor fi mărite prin combaterea „corupţiei” şi a „economiei subterane””. Firește, când se strică, se oprește: fidel
delete

ANAF se luptă cu off-shore-urile lui V

Mai degrabă, ANAF s-a înhămat la o luptă inegală cu suveicile de tocat bani publici inventate de către Sorin Ovidiu Vântu. Pentru a vedea/înțelege ce anume a declanșat această zbatere mediatică a trâmbițelor informatice controlate de către afaceristul SOV, o simplă căutare Google – pe cuvinte ca: “insolvență”, „incapacitate de plată”, “ANAF”, “Realitatea-Cațavencu”, “PetromService”, este complet lămuritoare. Ce zice lumea virtuală cu privire la irealitatea pe care o clamează, furibund, trustul mediatic
delete

Uni oameni scrie chesti troznite

Uni miniştrii să trezăşte dimineaţa, să pişe, să spală, să îmbracă, să primeneşte, să dă cu miroazne, să suie în maşina dă servici şi să duce la minister. Alţi face la fel da’ începe cu pişearea. Facebook Twitter
delete

Lista lui Buşcu

Mihai Goţiu scrie mai bine decît Buşcu. Iulian Leca scrie mai bine decît Buşcu. Pitici Gratis scrie mai bine decît Buşcu. Dobrovolschi scrie mai bine decît Buşcu. Şi Doria Niculescu scrie mai bine decît Buşcu. Năstase, pe blogul lui, scrie mai bine decît Buşcu. Ciutacu scrie mai bine decît Buşcu. Mircea Badea, atunci cînd îl imită pe Ciutacu, scrie mai bine decît Buşcu. Chiar şi Alin Ionescu scrie mai bine decît Buşcu. Atunci, mă tot întreb, de ce are Buşcu ambiţia să scrie editoriale în Caţavencu? Pentru că în redacţia aia există
delete

CNA-ul, nişte jeguri!

Amendă de 18.000 de lei. Ciutacu are dreptate! E linşaj mediatic, cenzură, văduvie, feciorie, himen rupt, poale peste cap! Totuşi, aşa cum o recunoaşte şi el, s-a luptat cu morile de vînt. Dacă nu i-a ieşit bătălia pentru grevă, de ce i-ar ieşi asta? Băiete, nu te lăsa, rămîi pe redută, nu-i chiar totul pierdut. Vorbeşte cu şefu’ să aplice soluţia Andon. Aşa cum CNSAS-ul sau ANI au rămas fără coaie, CNA-ul de ce n-ar putea? Facebook Twitter
delete

Nu trageți în Ciutarist

Iată, mai jos, o înregistrare pe care unuul din cititorii noştri, mare admirator al postului Cartoon Network, a reuşit să o surprindă la emisiunea “Looney Show” de pe acest post. Mircea Badea: Dl. Orban a vorbit 10 minute și a ținut un discurs, iar pe mine nu mă lăsați să vorbesc… Victor Ciutacu: D-voastră ați mâncat ceva stricat înainte de aceasta emisiune… M.B.: Am mâncat ceva înainte la dumneavostră… V.C.: La toaletă? M.B.: Ce mâncați dumneavoastră în fiecare seara aici… V.C.: Dar nu vă e jenă… M.B.:
delete

Abținerea e frecție

Cum ar fi ca un jurnalist care produce o știre/informație/relatare să se abțină să o transforme în opinie personală, chiar dacă este extrem de supărat pe știrea/informația/relatarea pe care o produce? Cred că ar fi o frecție (pardon, am vrut să scriu lecție) de deontologie. În fond micile acvaplanări pe text, dau marile derapaje de presă. http://www.gandul.info/news/grupul-pedelistilor-care-i-arata-bilele-lui-boc-sa-ma-dea-afara-eu-votez-pentru-motiune-6253974 Facebook Twitter

« Previous Entries Next Entries »