Marga confundă cultura cu căldura

Andrei Marga, fost ministru de Externe, îşi sărbătoreşte împlinirea unei luni de la numirea de către USL ca preşedinte al Institutului Cultural Român, printr-o declaraţie halucinantă: Toate institutele au fost concentrate pe film, arte plastice şi muzică. În cazul în care au fost făcute bine, este în regulă. Apoi pe tot felul de întâlniri. Institutele trebuie să revadă conceptul de cultură cu care operează, trebuie să venim la un concept natural de cultură, inclusiv cu filmul. Filmul a făcut paşi mari în România, muzica, arte plastice,

Fără număr pentru ministrul de extern

Andrei Marga, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, Bucureşti, 7 mai 2012: “Am avut amîndoi, cu domnul Crin Antonescu, ocazia să fim primii vizitatori la Putin ca premier, acompaniindu-l pe premierul Radu Vasile. Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din eiropa şi de la noi să fie la fel de competenţi. Doi prorectori conduc lumea: Putin şi Ratzinger. Sînt multe acorduri cu Rusia, ele cam stau în rafturi. Trebuie să facem ca şi populaţia din Rusia să ştie ce e România actuală şi românii să ştie ce e Rusia

Mama lor de Educație! (Cu educația pre

Și iată cum El, Magnificul Andrei Marga, realizează că, prin noua lege a învățământului promovată de către “gașca lui Boc”, iese la pensie peste un an (hai, maximum doi), deși ar mai fi vrut sa fie stăpânul Universității Babeș-Bolyai până ce moartea îl va despărți de prea-gustoasele bucate (sau prea-bănoasele mandate?). Liberalul Marga (fost ministru țărănist al Educației) a ajuns să-i semene extrem de bine liber-cugetătorului Ion Iliescu – prin dorința comună de a părăsi Puterea (unul politică, celălalt economică – deh,