Decît să fiu mîrlan, mai bine să pl

Ce li se întîmplă astăzi românilor din diaspora este, din nou, incredibil. Dar cu ăştia niciodată “incredibil” nu e ultimul “incredibil”. Sînt inepuizabili în ticăloşii, nu-i subestimaţi! Dacă regimul comunist mai păstra o aparenţă de democraţie şi civilizaţie pentru ochii occidentalilor, ăstora nici de atît măcar nu le mai pasă. Şi nu-i vorba că nu au ruşine, e o demonstraţie de forţă ce fac. În văzul, în mijlocul Europei! Ce va urma apoi în ţară, dacă vor cîştiga? Asta nu e altceva decît o demonstraţie de

De ce trebuie să votăm

1. Emoţional. De frică. Poate unul din candidaţi nu v-a convins încă să-i daţi votul, dar v-a convins celălalt, de cel puţin doi ani şi jumătate, cine este şi ce poate. Şi cît poate. Aşa că alegerea este între frica de trecut, de cunoscut, şi frica de viitor, de necunocut. Cine nu rămîne paralizat de frică, o alege pe cea din viitor, în necunoscutul de acolo e speranţa, acolo se poate afla ceva bun, în nici un caz în trecut. În (aproape) acel trecut de acum 25 de ani. De care fugi. De care ai mai fugit o dată. De care te aperi. De care te-ai mai

CALL CENTER pentru votanţi

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Post by Sorin Ionita. Facebook Twitter

Doamnelor, mergeţi duminică la vot!

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Post by Simona Tivadar. Facebook Twitter

Dan Alexe: Să fie clar: eu votez Iohann

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Post by Dan Alexe. Facebook Twitter

Iohannis-Ponta, numărătoarea inversă

Klaus Iohannis vrea să propună ca preşedintele ţării să nu mai aibă imunitate. E virusat deja. Sau n-a fost bun la istorie şi nu ştie că imunitatea n-a fost a lui şi nu va fi nici a altuia, ci a instituţiei prezidenţiale, pînă în veacul în care Constituţia se va schimba. Dar chiar şi aşa, şubred constituţional, îşi dă seama că trebuie să ne anunţe ceva extrem de important. Azi, acum! Îşi adună forţele şi ne-o zice fără menajamente: “Îmi permit astăzi să afirm că domnul candidat Victor Ponta este un pericol pentru

Cîteva note după turul I, alegeri prez

1. Iohannis – nu poţi să faci din rahat bici. cînd un om n-are ce pierde, n-are nici motivaţia să cîştige. în politică nu-i ca la loto, hai să trag un loz, cîştig, bine, nu cîştig, tot cu ce am rămîn. 2. Macovei şi Udrea, la pachet – că era bine să nu candideze, voturile lor s-ar fi dus la Iohannis, o prostie. Iohannis nu a reuşit singur să scoată mai mult, nu-l însura nici satul. cel puţin votanţii MM e foarte puţin, extrem de puţin probabil că ar fi ieşit pentru Iohannis. e foarte bine să ştim şi să ştie cîţi sînt şi, mai

Neruşinarea

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Post by Neculai Constantin Munteanu. Facebook Twitter

Alegeri prezidenţiale 2014. Mii de rom

UPDATE: Cetăţeni români scandînd “Vrem să votăm”, la Londra, după 6 ore de aşteptare la coadă, în stradă. (function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Post by Daniela Vasile. UPDATE: Se scandează “Vrem să votăm” şi “Vrem ştampile”. Tocmai am primit imaginile următoare de la o româncă

Nu lăsaţi papagalul să tragă lozul

Eu sînt convinsă că celui care a fost, cu bune şi cu rele,  îi este greu spre imposibil să creadă că nu mai candidează. Şi că prin procură dezastrul e previzibil. E structural luptător, nu spectator. Şi-ncă unul care nu se împacă cu înfrîngerea. Mi-e milă de el, dar mult mai tare mi-ar fi milă de mine, de ai mei, de voi, de noi toţi, în cazul în care ne-am umple de roşu. Ne ajunge roşul de pe străzi, din decembrie 1989. Datorită căruia, astăzi, putem alege.  Ca să nu ne întoarcem de unde am scăpat, după 25 de ani, trebuie doar să

« Previous Entries Next Entries »