Cel mai competent şi cinstit guvern Voiculescu?

Hotnews, azi, 1 mai:  “Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi Dan Voiculescu se află la această oră la sediul din Bucureşti al uniunii, unde discută, cel mai probabil, despre componenţa noului guvern. Lista noilor miniştri urmează să fie anunţată marţi seară de premierul desemnat Victor Ponta.”

Hotnews, sîmbătă, 29 aprilie: Victor Ponta, premier desemnat – “Astazi, de dimineata, pe drumul spre Brasov, cu Crin Antonescu, am stabilit schema Guvernului si chiar si o mare parte dintre oamenii care vor conduce ministerele. Nu avem nevoie nici de negocieri, nici de targuieli, nici de cine stie ce proportii intre PSD-PNL-PC. Am facut aceasta lista cu un singur gand: in urmatoarele sase luni, Guvernul USL este obligat sa fie cel mai competent Guvern pe care l-a avut Romania si, mai mult decat orice, cel mai cinstit Guvern pe care l-a avut Romania”

La boxe se încălzesc, în momentul de faţă, următorii:

Ministerul Apărării – generalul Corneliu Dobriţoiu (PNL), fost secretar de stat.

Ministerul Economiei – Varujan Vosganian sau Daniel Dăianu

Ministerul Finanţelor Publice – Liviu Voinea sau Florin Georgescu sau Daniel Dăianu

Ministerul Administraţiei şi Internelor – Ioan Rus

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – deputatul PSD Mircea Drăghici sau Alin Burcea.

Ministerul Culturii – senatorul PNL Mircea Diaconu.

Ministerul Educaţiei – rectorul SNSPA, Remus Pricopie sau fost ministru Andrei Marga sau senatorul PSD Ecaterina Andronescu

Ministerul Sănătăţii – Eugen Nicolăescu (PNL) sau Florian Popa (PSD)

Ministerul Agriculturii – Daniel Constantin (PC)

Ministerul Transporturilor- deputatul PNL Eduard Hellvig

Ministerul Muncii – fostul ministru PNL Mariana Câmpeanu.

Ministerul Mediului – Rovana Plumb (PSD)

Ministerul Comunicaţiilor – Dan Nica (PSD)

Ministerul de Externe – Senatorul PSD Titus Corlăţean sau Călin Popescu Tăriceanu.

Ministerul Afacerilor Europene – Leonard Orban sau Mircea Geoană, reprimit în PSD.

Ministerul Justiţiei –

Relaţia cu Parlamentul – deputatul PSD Claudiu Manda.

Ministru delegat pentru Energie – Iulian Iancu (PSD)

UPDATE: România TV
– Ioan Chelaru la Justiţie
– Remus Pricopie la Educaţie
– Ion Mocioalcă la Mediu
– Eugen Bejinariu la Secretariatul General al Guvernului.

 

7 Responses to “Cel mai competent şi cinstit guvern Voiculescu?”

  1. Mi se face rău fizic…

  2. SimonaM says:

    Oh, wow. Nu știu de care să zic mai întâi.
    Vosganian? Liviu Voinea? Mircea Diaconu? Ăia toți de la Educație???
    Pauza de la Justiție mă îngrijorează cel mai tare..

  3. georgiana says:

    Mircea Geoană a fost reprimit în PSD??? de când? wow!

Leave a Reply to SimonaM