Oana Stancu la culte. Şi Ursu să se uite.

Odată cu numirea lui Niels Schnecker la şefia CA a CFR, o decizie absolut firească, zic eu, din moment ce nu ştiu pe altcineva care să facă mai bine ca trenul, dinamica numirilor în Administraţie, în guvernarea Ponta, capătă noi semnificaţii.

Astfel, consider că, avînd în vedere pregătirea de excepţie în domeniu, va urma o nominalizare la fel de omenească, cea a Oanei Stancu, la cultură populară. Rămîne de văzut dacă Adrian Ursu se califică pentru drumuri şi străzi, departamentul centură.

Ghiţă vrea una mai mare

Sebastian Ghiţă, patron RTV, candidat USL în Prahova. 

Crin Antonescu nu ştie cînd a devenit România membru NATO

“În NATO s-a intrat în 2003, cînd Traian Băsescu fugărea cîini prin Capitală şi dărîma chioşcuri.” (Hotnews)
 

Declaraţia de mai sus a fost făcută ieri, 28 noiembrie 2012, de către Crin Antonescu, preşedintele Senatului României – al doilea om în stat – fost preşedinte interimar al României între 10 iulie şi 29 august 2012, preşedinte PNL, copreşedinte USL, fost candidat la Preşedinţia României în 2009, fost  ministru al Tineretului şi Sportului în perioada 1997 – 2000, parlamentar PNL, fără întrerupere, din 1992, membru PNL din 1990, absolvent de Istorie – Filosofie.

Nu ştiu unde stătea şi ce construia Crin Antonescu în 2003, dar România în nici un caz nu devenea membru NATO în acel an, ci unul mai tîrziu, în 2004, mai precis pe 29 martie 2004. Aderarea efectivă din 2004 la NATO a fost posibilă ca urmare a invitaţiei de aderare pe care România a primit-o, alături de alte şase state fost comuniste, la summit-ul NATO de la Praga, din 21 -22 noiembrie 2002. Istoricul eveniment a fost sărbătorit chiar săptămîna trecută, pe 21 noiembrie, ocazie cu care ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein a declarat, printre altele, că şi-ar pune viaţa în mîinile militarilor români din Afganistan şi că va face acest lucru cînd va ajunge acolo. De asemenea, ambasadorul american a mai declarat că România este “un mentor pentru statele care aspiră la NATO”.

Este absolut scandalos şi condamnabil în plan politic intern şi internaţional ca deputatul, în perioada aderării ţării noastre la NATO, Crin Antonescu, să nu ştie anul în care ţara pe care a condus-o interimar a aderat efectiv la Organizaţia Tratatului Nord – Atlantic, iar declaraţia sa este, în acelaşi timp, o insultă la adresa Armatei Române, al cărei comandant suprem a fost pe toată durata interimatului prezidenţial.

ANTENA 3! UN MESAJ DE LA DAN ALEXE!

Dan Alexe (Facebook, Radio Europa Liberă):

O simplă rectificare, în atenția spectatorilor Antenei 3

Probabil că mulți din spectatorii Antenei 3 care au urmărit duminică 25 noiembrie Secvențial, emisiunea lui Adrian Ursu, s-au întrebat de ce se vorbește atât despre un film documentar lăudat de toată lumea fără ca în două ore de emisiune să fie arătat măcar un extras din el. Ba mai e prezentat, în condiții tulburi, intervievat prin Skype din Belgia, un personaj care ar reieși că este regizorul, fără totuși ca vreo imagine din film să fie arătată telespectatorilor.

Este vorba de filmul Le Désastre Rouge RTBF 1988 al regizorului belgian Josy Dubié, filmul care a denunțat în occident regimul lui Ceaușescu și care a făcut cunoscută figura disidentei Doina Cornea.

Explicația absenței imaginilor este: ele nu au putut fi difuzate pentru că regizorul Josy Dubié a refuzat să participe la emisiune, așa cum am refuzat și eu de altfel, interzicând Antenei3 să difuzeze vreun extras din film, fie și sub forma unor imagini fixe.

Trebuie spus așadar că Jean-Jacques Péché, persoana intervievată prin Skype, NU este regizorul filmului, deși numele său apare pe generic, si nu era în mod vizibil la curent cu refuzul nostru de a participa la emisiune. Traducerea simultană în limba româna a celor spuse de el a fost de altfel mincinoasă.

Traducătorul i s-a adresat lui Jean-Jaches Péché cu “Monsieur Dubié“. Jean-Jacques Péché, care nu a făcut la vremea respectivă -1988- decât să supervizeze administrativ montajului filmului la Bruxelles, nu a fost niciodată în România, nu a participat la niciunul din turnaje și nici la montaj, ambele fiind realizate în întregime de Josy Dubié. Péché nu a participat nici la conceperea filmului și nici la scrierea comentariului off al filmului, comentariu scris de Dubié și de mine, eu fiind atunci, prin mărturiile mele, unul din personajele documentarului, alături de Doina Cornea și Mihnea Berindei.

Traducerea mincinoasă a vorbelor lui Jean-Jaques Péché și care îi acoperea vocea zicea sistematic “eu“ acolo unde Péché spunea Dubié. Reieșea, pentru spectatorul de bună credință, că acela e regizorul filmului.

Adevaratul regizor însã, care a filmat clandestin în România și care a întâlnit-o pe Doina Cornea, Josy Dubié, refuzase să participe, scriindu-le realizatorilor de la Antena 3 (iar eu alăturându-mă semnăturii lui):

“Dată fiind evoluția recenta a postului dumneavoastră de televiziune, nu deținem nicio garanție că emisiunea respectivă, in care ni se cere sa intervenim telefonic, nu va avea un iz politic, atata timp cît Antena 3 nu se comportă ca o televiziune imparţială.
/…/
Nu dorim să participăm la o emisiune care în trecutul încă recent a arătat ca e realizată fără respect pentru deontologia jurnalistică sau realitatea istorică (ne referim, printre multe altele, la emisiunea care compara insistent condamnarea penală a fostului premier Adrian Nãstase cu procesele politice ale anilor ’50).“

Şi, evident, am avut dreptate sa refuzăm: întreaga emisiune a fost o răstălmăcire a realității, de la compararea forțată a sărăciei din vremea lui Ceaușescu cu cea de astăzi, trecând prin prezentarea ca disident a scriitorului dovedit de CNSAS a fi fost turnator Nicolae Breban și prezentarea cu bună știință a producătorului Jean-Jacques Péché drept autor al filmului.

Film din care, în mod incongruu, spectatorul nu vede nimic.

În bucătărie. Tot pe dreapta

Iacătă, s-a împlinit azi fix un an de cînd am fost invitată să gătesc la Cantina Socială. Dacă vreţi să aflaţi cîte ceva despre friptură ca subiect de studiu sociologic, despre ciorbe – adică mîncăruri serioase, de doctrină – ce muzici îmi plac şi încă vreo două – trei lucruri despre mine, intraţi aici, în bucătăria Cantinei. Mai jos, numai răspunsurile la întrebările amfitrioanei,  Tanti Jeni.

T.J.: Politică sau delicatese?

Florina: În nici un caz „sau”. „Şi”, nu se exclud, ba dimpotrivă. În politică  este nevoie de oameni şi de lucruri fine, de rafinament, de specialităţi. Politica poate fi o artă, precum cea culinară sau poate fi junk food. Ei bine, tocmai delicatesele sînt cele care fac diferenţa. Ai zice că nu-i vreo legătură între politică şi bucătărie, bucătăriseală, mai degrabă, dar dacă te gîndeşti la reţete, ingrediente şi timp de preparare, vezi imediat asemănarea. A, şi modul de servire, categoric. Noi nu avem parte acum, din păcate, de politică făcută cu artă, cu talent, cu dăruire şi din vocaţie. Şi mai rău, nici măcar la modelul tradiţionalist nu am rămas, am importat aiurea, fără discernămînt, ce ni s-a părut mai la îndemînă, ce nu presupunea un efort de asimilare. Şi în continuare consumăm cu o poftă la fel de mare atît mîncare, cît şi politică de o calitate îndoielnică. Avem o scuză, ce-i drept, deceniile de comunism care, la noi, au însemnat şi foamete. După decembrie ’89, însă, au început să se manifeste şi alte forme ale foamei, foamea după bunuri de orice fel, de exemplu, indiferent dacă ne erau utile sau nu, dar existenţa lor satisfăcea o altă foame, aceea de recunoaştere publică a unui numit statut financiar. Foamea de celebritate, foamea de faimă cîştigată cu orice preţ, foamea de gălăgie, de zgomot permanent de fond fără niciun conţinut care să conteze realmente. În răstimpuri dăm semne de o foame identitară pe care, însă, ne-o satisfacem rapid cu ceva tradiţional înfulecat în grabă, dar suficient ca să n-o mai simţim o perioadă. Aşa că nu-i de mirare că nu am sesizat la timp că vechile tacîmuri de pui au devenit numai gheare şi ciocuri flămînde ale altor înfometaţi, iar fraţii Petreuş s-au transformat în adevărate frăţii toxice. Suferim de enterocolită cronică pe care o tratăm naturist şi cu aceleaşi pastile şi siropuri ieftine, refuzînd cu obstinaţie tratamente şoc. Exact cele care ar duce, în ceva timp, la vindecare.  Nu numai că nu sîntem gurmanzi, dar ori îi privim cu suspiciune pe puţinii pe care îi avem, ori îi idolatrizăm. Iar cei care încearcă să devină nu reuşesc, în marea majoritate,  pentru că doar copiază mecanic, fără gust şi simţire, neajungînd altceva decît snobi.  În condiţiile astea, de ce ar schimba bucătarii meniul, dacă noi nu pretindem ceva mai bun?! Sau le pretindem mai mult decît ştiu să prepare?! Dar, poate că…

T.J.: Ai întîlnit moguli fericiţi?

Florina: Din fericire pentru mine, nu. Şi neavînd de-a face cu vreunul, am şansa de a nu găti ce mi se cere, ci de a evalua obiectiv ce ne servesc.

T.J.: Ce tipuri de condimente crezi că ar folosi  la gătit Madame Blogary, dacă ar exista ca persoană?

Florina:În nici un caz amare, dulci, de fermentaţie  sau dietetice. Exclusiv naturale: sare şi piper permanent, boia de ardei iute, de cîte ori ar fi cazul. Ajută la eliminarea toxinelor din organism.

T.J.: Care din următoarele doamne crezi că este o bună bucătăreasă: Margaret Thatcher, Angela Merkel sau Iulia Timosenko?

Florina: Margaret Thatcher, fără discuţie. Pornind de la reţetă, trecînd prin arta alegerii condimentelor  şi pînă la ştiinţa de a domoli sau înteţi focul, după caz. Timosenko şi-a ales prost furnizorul, n-a ştiut nici să negocieze un preţ bun şi a amestecat haotic ingredientele. Merkel se-nvîrte disperată prin bucătărie şi tot ce-i iese e searbăd, sec şi fără gust. Să vedem dacă-i bun măcar de regim.

T.J.: Cum este politically correct: cu stînga dai, cu dreapta primeşti sau invers?

Florina: Dreapta să pună mîna să muncească, stînga s-o întindă să primească.

T.J.: Ce fel de mîncare tradiţional ar putea fi obiectul unui studiu sociologic privind poporul român?

Florina: Friptura.

The Western Center for Journalism: MSNBC Calls Hamas Rockets ‘Harmless’

westernjournalism.com

Visit NBCNews.com for breaking news, world news, and news about the economy

Iulian Crăciun, învingătorul. Cui?

Al propriului destin, fără îndoială. Ţintuit într-un scaun cu rotile, suferind de atrofie spinală musculară tip 3, ceea ce îl face să depindă fizic de cei din jurul său, candidatul aruncat în luptă de ARD (PFC) împotriva lui Dan Voiculescu a reuşit, la 33 de ani, atît profesional, prin dezvoltarea propriei firme de servicii IT, cît şi personal, întemeindu-şi o familie. Realizările remarcabile ale acestui om aflat într-o asemenea situaţie şi refuzul de a fi un asistat al statului merită tot respectul. Este, cu adevărat, un profil de învingător.

Dar îl califică aceste lucruri pe Iulian Crăciun pentru funcţia de senator al României? În afara exemplului personal, mai are ceva, politic vorbind, de oferit electoratului căruia i se adresează? Un program, iniţiative pe care să le promoveze în Parlament, soluţii la problemele existente deja? Nu ştim. Tot ceea ce ştim este că are un slogan mobilizator, “Nu există nu se poate” şi că va pune, după propria-i declaraţie, determinare în praştia cu care speră să-l doboare pe Dan Voiculescu. Atît. Şi atunci, de ce alegerea sa drept contracandidat al unuia dintre cei mai toxici oameni din politica şi spaţiul public româneşti, Dan Voiculescu?

Personal, consider imorală şi inadmisibilă, chiar şi în politică, propunerea ARD ca Iulian Crăciun să candideze în acelaşi colegiu cu Dan Voiculescu. Pentru că, oricît se încearcă eliminarea handicapului din discuţie, cu atît mai mult el este prezent. Realitatea este că acest handicap nu poate fi ignorat. Şi nici nu este. Realitatea este că simpla prezenţă a lui Iulian Crăciun duce la ideea că alegerea sa a fost făcută din considerente emoţionale. Ceea ce nu înseamnă decît că se încearcă exploatarea acestui handicap. Expunerea, admiraţia şi înflăcărarea suporterilor sînt intrinsec legate de handicap. Se speră aşadar ca, apelînd la emoţional, la rîuri de lacrimi, la suporteri cu motivaţionale-n gînd şi faptă, să nu poată fi atacat Iulian Crăciun. De altfel, din momentul anunţării candidaturii, lucrurile exact aşa se petrec. Candidatura lui Iulian Crăciun este considerată genială, magistrală, o lovitură excepţională dată adversarului numai pentru că “cine va avea curajul să atace un asemenea om?”. A spus-o ieri vicepreşedintele PDL Cezar Preda. O spun susţinătorii lui Iulian Crăciun, în postări care dau fiori. Totul se reduce la: “Rămâne de văzut ce preţuiesc alegătorii: inima unui tânăr cu trup schilodit de boală sau urechea unui bătrân cu suflet schilodit de mizerie morală. Iulian, în faţa ta academicienii de la Caţavencu se înclină cu respect: în lupta asta tu, deşi paralizat de la brâu în jos, eşti cel care are cu adevărat coloană vertebrală!” – Academia Caţavencu. Şi la: “nu inteleg ce va revoltati asa ca ARD il trimite sa se bata cu Varanul pe un paraplegic inteligent, care a dovedit ca orice e posibil, daca vrei ! […] Latrinele sint obisnute sa jigneasca , n-au nimic sfint, dar de data asta , chiar cred ca i-au prins cu izmenele in vine ! Ce poti spune despre rau despre un handicapat, fara sa-ti sara in cap oamenii de bun-simt, asociatiile , organizatiile , maicutele, babutele ? Nu , aici chiar cred ca i-a nimerit la fix ! O vedeti pe Dana Grecu dindu-i cu tigaia in cap ? In schimb, oricarui alt candidat i-ar fi scos toata garnitura, sa-l bata !” – un status pe Facebook.* Sigur, mai există şi speranţa că omul “are toate vorbele la el”.

Serios, nu vă îngroziţi? Transformaţi un om altminteri cît se poate de respectabil într-un milog în care adversarii ar trebui să fie neoameni nu ca să lovească, ci ca să-l şi contrazică, eventual. Practic, orice vorbă, alta decît de admiraţie, se transformă în atac la adresa lui Iulian Crăciun. Nu numai că nu-i scoateţi în evidenţă meritele, dar îi expuneţi grotesc handicapul. Vă folosiţi, aşa cum am zis, imoral şi inacceptabil de el. Nu vă e ruşine? Nu aţi găsit cu ce altceva – cînd există atîtea! – să-l dovediţi pe Voiculescu decît cu handicapul unui om? Lideri de partide, parlamentari cu experienţă, oameni pretinşi politici, vă ascundeţi neputinţa sau frica de a-l înfrunta pe Voiculescu în spatele handicapului lui Iulian Crăciun. NU VĂ E RUŞINE?

Dar poate greşesc eu. Poate lucrurile nu stau aşa. Poate că Iulian Crăciun este într-adevăr capabil să-l înfrunte pe Dan Voiculescu mai bine decît ar face-o oricine altcineva. Poate că, pe lîngă realizările de care am pomenit mai sus, este şi politic o valoare incontestabilă. Poate că, dincolo de realizările personale, este, doctrinar, un adevărat om de dreapta. Ia să vedem, în acest sens, ce declară:

“Demult cochetam cu ideea de a intra în politică, dar am amânat această decizie, deoarece am considerat prioritare familia, afacerea şi activitatea mea ong-istică. Am primit propuneri atât de la partide din stânga, cât şi din dreapta eşichierului politic. Am acceptat oferta Forţei Civice şi astfel am devenit candidatul ARD pentru Colegiul 8 Senat”.

A, deci nu numai ARD a avut ideea de a-l coopta în politică, cu toate că el doar cochetează cu aceasta. Au venit oferte şi din partea stîngă. La un om prezentat drept un cîştig al dreptei, ba nu, un simbol aproape. Oare de ce? Să fi fost tot emoţionalul ceea ce au considerat că pot specula?

Dar poate că iar mă înşel. Să vedem acum, concret, cum şi-a planificat Iulian Crăciun lupta împotriva lui Dan Voiculescu. Tot după propriile-i spuse:

“El are mii de angajaţi, eu am mii de prieteni. El are foarte mulţi bani, eu – foarte puţini. El are foarte mulţi oameni care îl urăsc, eu n-am aşa ceva. El are acces la 40% din media românească, însemnând online şi televiziuni, de cealaltă parte, eu am acces la resursele prietenilor“

Bine, bine, înţeleg, acelaşi emoţional. Ură faţă de adversar, prieteni, lipsă resurse financiare, el are, eu nu. Dar cine este el, contracandidatul Dan Voiculescu, omul ăsta rău, pentru Iulian Crăciun?

“Nu-l cunosc personal, aşa că nu pot spune despre el mare lucru. Nu pot să-mi formez o părere despre el doar din ceea ce am citit în presă”

Poftim? Ardişti, aruncaţi în luptă un om care nu are o părere despre Dan Voiculescu pentru că nu-l cunoaşte personal? Trebuie să-l cunoşti personal pe Dan Voiculescu pentru a şti cine este? Nu este suficientă colaborarea lui Voiculescu cu Securitatea, consfinţită printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a CSJ, nu-s suficiente declaraţiile lui Dan Voiculescu însuşi referitoare la suspendarea preşedintelui Băsescu, nu-s suficiente directivele lui Voiculescu privind suspendarea lui Traian Băsescu pentru a-şi fi format candidatul vostru o părere despre Dan Voiculescu? Nu-i clar pentru voi, pretinsa opoziţie la actula putere, rolul lui Dan Voiculescu în lovitura de stat din vara trecută? De afacerile lui Dan Voiculescu, prezentate în presă – insuficientă ca sursă de informaţie pentru Iulian Crăciun – nici nu mai are rost, atunci, să pomenesc.

Şi încă ceva. Iulian Crăciun este iniţiatorul unui lăudabil proiect numit Sistemul Naţional de Mentorat StartEvo. Despre care spune următoarele:

“Am vorbit cu multi oameni de valoare, care vor sa ajute romanii si i-am convins sa devina mentori. Asa ca, cine vrea sa evolueze mai repede, are acces acum prin StartEvo la nume foarte mari din tara asta! Va invit sa intrati pe site, pentru mai multe detalii.”

Am intrat, conform invitaţiei, pe site. Şi am găsit, printre susţinătorii StartEvo filmaţi, printre mulţi alţii, pe: Răzvan Theodorescu, Petre Roman, Nicuşor Dan, Daniel Barbu, Daniel Constantin, Corina Drăgotescu, Mugur Ciuvică, Mircea Diaconu, Titus Corlăţean, Cătălin Ştriblea, Victor Ciutacu. Sigur, şi alţii, ca Robert Turcescu, Teodor Paleologu, Felix Tătaru, Mugur Mihăescu, Cătălin Botezatu. Recunosc, este absolut remarcabil ca atîtea persoane publice, jurnalişti, oameni politici să susţină un asemenea proiect. Singurul lucru la care mă mai gîndesc, copleşită de cele 115 nume de acolo, este că cineva care votează ARD şi se abonează la inspiraţia zilei pe StartEvo, ar putea să se trezească pe mail cu un inspiraţional de la Ciutacu. N-aşa că-i frumos? Sus inima!

UPDATE

Dragi oameni de “dreapta”, din momentul în care susţineţi cu atîta îndîrjire candidatura lui Iulian Crăciun pentru Senat, în virtutea faptului că are dreptul, ca orice cetăţean, să-şi exprime opinia (ca şi cum opinia nu poate fi exprimată decît în parlament), nu văd cum mai puteţi justifica faptul că Felix Voiculescu îi exploatează poltic pe grevista foamei şi pe Sobaru. A, şi pe Alexandru Gheorghe, locotenentul dezertor. Ce, ei nu sînt cetăţeni care au dreptul să-şi exprime părerea?

Surse: EVZ, iuliancraciun.com, startevo.com, *Facebook

Cotidianul susţine şcoala românească

Comisia Macovei, dai într-unul, ţipă trei

Şi cu trei voturi din cinci, cîţi membri a avut comisia şi fără ca Monica Macovei, nume sinonim cu anticoruţia, să aibă drept de veto, au trecut de Comisia de etică a ARD nu numai cei 36 de candidaţi aflaţi pe lista dată publicităţii, ci încă 58, împotriva candidaturilor cărora a votat Monica Macovei. Aşadar, 94 de persoane nu au trecut, din punctul de vedere al celei care a dat numele comisiei, criteriile de integritate stabilite la formarea comisiei. În condiţiile în care se dorea ca această comisie să fie un filtru real pentru accederea în parlament, 94 de oameni nu ar mai trebui să se regăsească pe listele ARD la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Un caz concret: Alexandru Iacob. Trimis în judecată în 2008, pe vremea în care era primar al comunei vasluiene Perieni, pentru înşelăciune şi neglijenţă în serviciu (rechizitoriul procurorilor consemnează o posibilă trucare a unei licitaţii, în 1999, în urma căreia 13 000 de metri pătraţi aparţinînd unei societăţi aflate în proprietatea statului ar fi fost vînduţi firmei lui Iacob, Multim SRL Perieni, la un preţ foarte mic – Mediafax) şi aflat pe lista celor respinşi de către Comisia de etică, este achitat ieri, la o zi după publicarea listei, de către ÎCCJ, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă. Alexandru Iacob este, astfel, menţinut pe listele electorale ARD, iar preşedintele PDL Vaslui, deputatul Dan Marian, declară că Monica Macovei s-a grăbit cu publicarea listei celor care nu îndeplinesc condiţiile de integritate. Chiar aşa, din moment ce lansarea oficială a candidaturilor ARD este planificată pentru data de 5 noiembrie, nu putea doamna Macovei să mai aştepte, eventual pînă pe 4 noiembrie, seara, cînd nu mai putea fi nimeni înlocuit pe listă, indiferent de verdictul comisiei?!

Pe Alexandru Iacob, un om de bine, îl puteţi asculta aici.

Cătălin Prisacariu: Ciutacu e genial de milog, dar îi place să i-o spună și alții

Așa că îi fac hatîrul, i-o spun și eu: dragă Victoraș, milog te numești cînd îți pui pile (perfect jalnic, ca să fiu sincer) ca să obții o locuință socială în bloc nou, de două camere, pentru care plătești (ÎN DAUNA nevoiașilor și bolnavilor) 30 de euro pe lună chirie la primăria București (detalii, aici). Și, Victoraș, milogeală mai e și cînd Gâdea, șefu’ tău, ia niște sute de mii de RON împrumut de la Felix, patronul tău.

Succes!

P.S. Nu am înțeles de ce ar trebui să-mi fie jenă că-l cunosc pe Horia Georgescu, președintele unei instituții care contează la Bruxelles mai mult decît o face Parlamentul României. Așa cum nu am priceput de ce e “milogeală” că am obținut un interviu cu Blejnar, în care acesta din urmă admite că e numit politic și că a numit în vămi oameni pe criterii exclusiv politice, ba chiar că nu a găsit nici o ilegalitate, din punct de vedere fiscal, la Antena 3. Pentru toate astea, mă declar vinovat. Și așa și vreau să rămîn. Iar dacă m-ar spăla doar obținerea unei chirii sociale de la primărie sau niște sute de mii de lei de la patron (aoleo, de ăsta nici n-am, asta ar putea fi o problemă!), recunosc spășit: nu pot fi spălat.

P.P.S. Și interviul care m-a transformat în obiectul urii anteniștilor,aici.

Sursa: Cătălin Prisacariu Blog