Iulian Crăciun, învingătorul. Cui?

Al propriului destin, fără îndoială. Ţintuit într-un scaun cu rotile, suferind de atrofie spinală musculară tip 3, ceea ce îl face să depindă fizic de cei din jurul său, candidatul aruncat în luptă de ARD (PFC) împotriva lui Dan Voiculescu a reuşit, la 33 de ani, atît profesional, prin dezvoltarea propriei firme de servicii IT, cît şi personal, întemeindu-şi o familie. Realizările remarcabile ale acestui om aflat într-o asemenea situaţie şi refuzul de a fi un asistat al statului merită tot respectul. Este, cu adevărat, un profil de învingător.

Dar îl califică aceste lucruri pe Iulian Crăciun pentru funcţia de senator al României? În afara exemplului personal, mai are ceva, politic vorbind, de oferit electoratului căruia i se adresează? Un program, iniţiative pe care să le promoveze în Parlament, soluţii la problemele existente deja? Nu ştim. Tot ceea ce ştim este că are un slogan mobilizator, “Nu există nu se poate” şi că va pune, după propria-i declaraţie, determinare în praştia cu care speră să-l doboare pe Dan Voiculescu. Atît. Şi atunci, de ce alegerea sa drept contracandidat al unuia dintre cei mai toxici oameni din politica şi spaţiul public româneşti, Dan Voiculescu?

Personal, consider imorală şi inadmisibilă, chiar şi în politică, propunerea ARD ca Iulian Crăciun să candideze în acelaşi colegiu cu Dan Voiculescu. Pentru că, oricît se încearcă eliminarea handicapului din discuţie, cu atît mai mult el este prezent. Realitatea este că acest handicap nu poate fi ignorat. Şi nici nu este. Realitatea este că simpla prezenţă a lui Iulian Crăciun duce la ideea că alegerea sa a fost făcută din considerente emoţionale. Ceea ce nu înseamnă decît că se încearcă exploatarea acestui handicap. Expunerea, admiraţia şi înflăcărarea suporterilor sînt intrinsec legate de handicap. Se speră aşadar ca, apelînd la emoţional, la rîuri de lacrimi, la suporteri cu motivaţionale-n gînd şi faptă, să nu poată fi atacat Iulian Crăciun. De altfel, din momentul anunţării candidaturii, lucrurile exact aşa se petrec. Candidatura lui Iulian Crăciun este considerată genială, magistrală, o lovitură excepţională dată adversarului numai pentru că “cine va avea curajul să atace un asemenea om?”. A spus-o ieri vicepreşedintele PDL Cezar Preda. O spun susţinătorii lui Iulian Crăciun, în postări care dau fiori. Totul se reduce la: Rămâne de văzut ce preţuiesc alegătorii: inima unui tânăr cu trup schilodit de boală sau urechea unui bătrân cu suflet schilodit de mizerie morală. Iulian, în faţa ta academicienii de la Caţavencu se înclină cu respect: în lupta asta tu, deşi paralizat de la brâu în jos, eşti cel care are cu adevărat coloană vertebrală!” Academia Caţavencu. Şi la: “nu inteleg ce va revoltati asa ca ARD il trimite sa se bata cu Varanul pe un paraplegic inteligent, care a dovedit ca orice e posibil, daca vrei ! […] Latrinele sint obisnute sa jigneasca , n-au nimic sfint, dar de data asta , chiar cred ca i-au prins cu izmenele in vine ! Ce poti spune despre rau despre un handicapat, fara sa-ti sara in cap oamenii de bun-simt, asociatiile , organizatiile , maicutele, babutele ? Nu , aici chiar cred ca i-a nimerit la fix ! O vedeti pe Dana Grecu dindu-i cu tigaia in cap ? In schimb, oricarui alt candidat i-ar fi scos toata garnitura, sa-l bata !” – un status pe Facebook.* Sigur, mai există şi speranţa că omul “are toate vorbele la el”.

Serios, nu vă îngroziţi? Transformaţi un om altminteri cît se poate de respectabil într-un milog în care adversarii ar trebui să fie neoameni nu ca să lovească, ci ca să-l şi contrazică, eventual. Practic, orice vorbă, alta decît de admiraţie, se transformă în atac la adresa lui Iulian Crăciun. Nu numai că nu-i scoateţi în evidenţă meritele, dar îi expuneţi grotesc handicapul. Vă folosiţi, aşa cum am zis, imoral şi inacceptabil de el. Nu vă e ruşine? Nu aţi găsit cu ce altceva – cînd există atîtea! – să-l dovediţi pe Voiculescu decît cu handicapul unui om? Lideri de partide, parlamentari cu experienţă, oameni pretinşi politici, vă ascundeţi neputinţa sau frica de a-l înfrunta pe Voiculescu în spatele handicapului lui Iulian Crăciun. NU VĂ E RUŞINE?

Dar poate greşesc eu. Poate lucrurile nu stau aşa. Poate că Iulian Crăciun este într-adevăr capabil să-l înfrunte pe Dan Voiculescu mai bine decît ar face-o oricine altcineva. Poate că, pe lîngă realizările de care am pomenit mai sus, este şi politic o valoare incontestabilă. Poate că, dincolo de realizările personale, este, doctrinar, un adevărat om de dreapta. Ia să vedem, în acest sens, ce declară:

“Demult cochetam cu ideea de a intra în politică, dar am amânat această decizie, deoarece am considerat prioritare familia, afacerea şi activitatea mea ong-istică. Am primit propuneri atât de la partide din stânga, cât şi din dreapta eşichierului politic. Am acceptat oferta Forţei Civice şi astfel am devenit candidatul ARD pentru Colegiul 8 Senat”.

A, deci nu numai ARD a avut ideea de a-l coopta în politică, cu toate că el doar cochetează cu aceasta. Au venit oferte şi din partea stîngă. La un om prezentat drept un cîştig al dreptei, ba nu, un simbol aproape. Oare de ce? Să fi fost tot emoţionalul ceea ce au considerat că pot specula?

Dar poate că iar mă înşel. Să vedem acum, concret, cum şi-a planificat Iulian Crăciun lupta împotriva lui Dan Voiculescu. Tot după propriile-i spuse:

“El are mii de angajaţi, eu am mii de prieteni. El are foarte mulţi bani, eu – foarte puţini. El are foarte mulţi oameni care îl urăsc, eu n-am aşa ceva. El are acces la 40% din media românească, însemnând online şi televiziuni, de cealaltă parte, eu am acces la resursele prietenilor

Bine, bine, înţeleg, acelaşi emoţional. Ură faţă de adversar, prieteni, lipsă resurse financiare, el are, eu nu. Dar cine este el, contracandidatul Dan Voiculescu, omul ăsta rău, pentru Iulian Crăciun?

“Nu-l cunosc personal, aşa că nu pot spune despre el mare lucru. Nu pot să-mi formez o părere despre el doar din ceea ce am citit în presă”

Poftim? Ardişti, aruncaţi în luptă un om care nu are o părere despre Dan Voiculescu pentru că nu-l cunoaşte personal? Trebuie să-l cunoşti personal pe Dan Voiculescu pentru a şti cine este? Nu este suficientă colaborarea lui Voiculescu cu Securitatea, consfinţită printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a CSJ, nu-s suficiente declaraţiile lui Dan Voiculescu însuşi referitoare la suspendarea preşedintelui Băsescu, nu-s suficiente directivele lui Voiculescu privind suspendarea lui Traian Băsescu pentru a-şi fi format candidatul vostru o părere despre Dan Voiculescu? Nu-i clar pentru voi, pretinsa opoziţie la actula putere, rolul lui Dan Voiculescu în lovitura de stat din vara trecută? De afacerile lui Dan Voiculescu, prezentate în presă – insuficientă ca sursă de informaţie pentru Iulian Crăciun – nici nu mai are rost, atunci, să pomenesc.

Şi încă ceva. Iulian Crăciun este iniţiatorul unui lăudabil proiect numit Sistemul Naţional de Mentorat StartEvo. Despre care spune următoarele:

“Am vorbit cu multi oameni de valoare, care vor sa ajute romanii si i-am convins sa devina mentori. Asa ca, cine vrea sa evolueze mai repede, are acces acum prin StartEvo la nume foarte mari din tara asta! Va invit sa intrati pe site, pentru mai multe detalii.”

Am intrat, conform invitaţiei, pe site. Şi am găsit, printre susţinătorii StartEvo filmaţi, printre mulţi alţii, pe: Răzvan Theodorescu, Petre Roman, Nicuşor Dan, Daniel Barbu, Daniel Constantin, Corina Drăgotescu, Mugur Ciuvică, Mircea Diaconu, Titus Corlăţean, Cătălin Ştriblea, Victor Ciutacu. Sigur, şi alţii, ca Robert Turcescu, Teodor Paleologu, Felix Tătaru, Mugur Mihăescu, Cătălin Botezatu. Recunosc, este absolut remarcabil ca atîtea persoane publice, jurnalişti, oameni politici să susţină un asemenea proiect. Singurul lucru la care mă mai gîndesc, copleşită de cele 115 nume de acolo, este că cineva care votează ARD şi se abonează la inspiraţia zilei pe StartEvo, ar putea să se trezească pe mail cu un inspiraţional de la Ciutacu. N-aşa că-i frumos? Sus inima!

UPDATE

Dragi oameni de “dreapta”, din momentul în care susţineţi cu atîta îndîrjire candidatura lui Iulian Crăciun pentru Senat, în virtutea faptului că are dreptul, ca orice cetăţean, să-şi exprime opinia (ca şi cum opinia nu poate fi exprimată decît în parlament), nu văd cum mai puteţi justifica faptul că Felix Voiculescu îi exploatează poltic pe grevista foamei şi pe Sobaru. A, şi pe Alexandru Gheorghe, locotenentul dezertor. Ce, ei nu sînt cetăţeni care au dreptul să-şi exprime părerea?

 

Surse: EVZ, iuliancraciun.com, startevo.com, *Facebook

42 Responses to “Iulian Crăciun, învingătorul. Cui?”

  1. SimonaM says:

    Cel mai trist din toată povestea asta este că lumea are impresia că accederea în Parlament e un soi de premiu pentru cei merituoși ”Votați X, merită să fie parlamentar!”
    Asta în loc să trateze parlamentarul ca pe cel care îi reprezintă pe votanți în Parlament.
    Și aici nu e doar vina alegătorilor, care în mod clar nu au educație poitică. E vina partidelor și a media, care perpetuează asemenea concepții. Rușine.

  2. Vlad M. says:

    Subscriu. Nu prea exista cuvinte potrivite in limba romana pentru a caracterize comportamentul josnic al ARD in colegiul lui Dan Voiculescu.

    • Puteau să nu expună omul ăsta. Îmi este imposibil să accept aşa ceva.

      • Amelia says:

        Initial asa am gandit si eu (ca e inca o mizerie a ARD), insa dupa ce am vazut declaratiile lui Craciun referitoare la Felix am inceput sa cred ca, de fapt, se merita unii pe altii.

        • SimonaM says:

          Dar ce vină am eu să-i merit pe oricare din cei doi?! Plus poșetele în cap pe care mi le-am luat când am comentat că nu-i tocmai cea mai lucioasă cariocă din cutie.

        • Mai sînt şi nişte nicuşordanisme de toată frumuseţea pe acolo…

          Da, sînt de acord cu tine. Accentul meu cade pe PFC, însă, pentru că dacă de la Iulian Crăciun, de care mărturisesc că nici nu ştiam înainte de candidatura asta, nu am pretenţii, de la cîţiva oameni din PFC am. Aveam, adică. Şi, implicit, pentru că el, unul singur, ca persoană particulară, putea să vrea la Senat, poate orice legal, în fond, dar ei, cei de la PFC l-au propus electoratului. Şi vezi ce spune, apropo de electorat, Simona.
          De la o altă parte de electorat, însă, ne-am luat-o de aseară şi pînă acum zdravăn. De la n-avem inimă, trecînd prin exemplul Roosvelt şi “un om de dreapta nu vorbeşte aşa” (ca mine, ca noi), şi ajungînd pînă la “da’ ce, n-are figură comercială, de nu poate să-şi exprima şi el opinia?”. Sigur, opinia nu poate fi exprimată, după unii, decît în parlament.

          PS Am să fac update cu un status de Facebook de ieri.

          • SimonaM says:

            Există și varianta asta de abordare:

            ”Pentru cei care descopera zi de zi motive de soc si groaza la ARD:

            Credeti ca puteti sa luati o pauza pana pe 9 decembrie? Si dupa aia puteti sa veniti sa ne explicati detaliat si cu nuante de ce ar fi trebuit sa ne fie greu sa ne decidem daca il sustinem pe contracandidatul lui Felix, de exemplu.

            Asta doar daca nu ati decis ca a da in continuare in ARD e calea cea buna spre dreapta adevarata. Caz in care ma scuzati ca mi-am permis :D.”

            Tot pe FB. Un soi de ciocu’ mic și joc de glezne, vorbiți în pungă că vă ascultăm noi dup-aia.

      • Vlad M. says:

        Da, este inacceptabil.

  3. […] brute).Asta-i Dreapta noastră cea de toate zilele: pact cu dușmanul, cinism și stângism.P.S. Iulian Crăciun, învingătorul. Cui? – Florina Neghină (Madame Blogary)Etichete · ARD, Dan Voiculescu, Dreapta, PDL, România, Stânga, […]

  4. bogdan says:

    Florina,

    Ca parinte de copil cu handicap, implicat emotional si profesional in 2 ong-uri care se ocupa de problemele copiilor, inmod categoric afirm ca nu as vota un om pentru o functie doar pentru ca are handicap.

    Asta-i gandire tipica de stanga, cu tampeniile lor egalitariste.

    Intamplator candideaza in colegiul in care locuiesc. Am sa caut sa-l cunosc da vad ce ii poate pielea si ce are in cap. Daca merita, il votez.

    Altfel, nu.

    • Asta da, poziţie echilibrată.

      Tocmai egalitarismul şi emoţionalul, care-s apanajul stîngii, mă deranjează cel mai mult. Dacă ăsta este un accident de parcurs sau nu, rămîne de văzut.

  5. Nea says:

    E doar fair play. În opinia mea, 95% dintre actualii parlamentari suferă de handicapuri mintale. De ce să nu candideze şi IC? Şi useleul are un omolog strălucit, care a reuşit să treacă peste infirmitatea fizică şi să creeze firme, familii, prostănaci preşedinţi de o noapte. Să-l folosească pe ăla.

  6. las artes says:

    În acest condiții, vă întreb cum vă suna afirmațiile lui Iulian Crăciun. Merită votat un contracandidat al lui Voiculescu care nu este nici măcar convins că Felix este o prezență malefică în viața publică românească? Omul este un naiv lipsit de orice șansă și o să piardă la scor.

  7. Ion Iliescu says:

    Te-ai intrebat daca gresesti. E bine. Chiar gresesti. Numara sa vezi de cate ori faci tu referire la handicap. Nu poti trece peste asta. De fapt este un om, are calitati si defecte si are dreptul sa candideze. Orice nou om care doreste sa intre in politica este criticat. Se intelege ca e mai bine cu banditi care sunt acum in politica. Tocmai am citit azi ca in Dolj exista o gara care nu are curent electric de 7 ani. Acest tip de handicap a distrus si distruge Romania.

    • Între timp m-am lămurit, nu greşesc. De handicap nu poate trece nimeni, nu poate fi ignorat oricît v-ar plăcea să credeţi asta. De handicap se foloseşte însuşi Iulian Crăciun în campanie, prin crăciunismele pe care le tot înşiră. De exemplu:
      “Politica romaneasca schioapata rau de tot. Ce ziceti, se gaseste cineva care sa vine sa o puna pe roate? :)”
      “Un nou policitian intra pe roti in parlament”
      “Iulian Craciun este un om vertical. Este vertical pentru ca are coloana sustinuta de 2 tije de titan de 1 metru fiecare si multe sarme si suruburi. :)”

      Glumiţe, ştiu. Dar legate de handicap.
      Personal prefer să-şi fi făcut vizibilă verticalitatea în cu totul alt mod.

      Dar hai să trecem peste handicap şi, dincolo de declaraţiile din text referitoare la contracandidatul Voiculescu, să vedem cu ce noutăţi mai vine Iulian Crăciun. Ia uite cu ce:

      “Azi incepem lupta, o lupta civilizata unde conteaza numai razboiul intelectual.”

      Serios? Război intelectual cu Felix? Adică Antenele sînt canale culturale şi de ştiinţă şi nu ştim noi, nu? Colaborarea lui Felix cu Securitatea o fi fost vreun studiu psihosociologic, iar problemele cu Justiţia, aplicarea în practică a unor teorii economice.

      Şi încă una, dacă el luptă pentru cei sătui de politicieni (“Eu lupt pentru cei sătui de politicieni!” – interviu în Academia Caţavencu), de ce vrea să devină tocmai unul dintre politicieni?

  8. Ion Iliescu says:

    Am uitat sa mai pun un i. Ma gandeam ce termen mai soft sa folosesc. Scuze.

  9. SimonaM says:

    Să-i dea cineva băiatului ăstuia de succes și cu firmă un tăietor de birou! Folosește cutter să taie fluturașii printați monocolor ca să se lupte cu mafiotul ăla care are imperiu de presă!!! https://www.facebook.com/photo.php?fbid=511973318822278&set=a.511973302155613.122451.506597692693174&type=1&theater

    În sfârșit am înțeles. ARD apelează la mila noastră. Așa vor ei să fie votați. De milă.

  10. Nea says:

    Am văzut alaltăieri la Mezzo un tip cu un picior lipsă din şold. Ţopăia mai vioi decât majoritatea cunoscuţilor mei bipezi. Când îl filmau de la brâu în sus, era imposibil să-ţi dai seama de infirmitatea lui.
    Problema e cum vrea să fie filmat Crăciun.

  11. Ion Iliescu says:

    Deci Craciun se foloseste de handicap si nu e bun. Ala de la PPDD nici atat. Inseamna ca e bun Felix.

  12. Nea says:

    Florina, tot e Bestiar de presă, vrem ceva comentarii despre recenta propunere legislativă privind CNA, în care sunt câteva prevederi prin care CNA este castrat şi de singurul coi iar alte prevederi sunt cu dedicaţie în favoarea lui Voiculescu, ca să nu trebuie, săracul, să-şi împartă taraba cu alţi precupeţi.

  13. sergio says:

    Ba nene nu mai despicati firu in patru asa cum a facut pentru el Iulian Craciun va face fata si in parlament, si va lucra pentru tara si pentru voi, daca va place votati daca nu nu, ce atata ce si de ce si cum. Da voi ce ati facut bai pentru tara asta normalilor? e plina tara de plangaci, si criticaci dar mai putin de faptaci.mai bine hai sa punem umaru la treaba ca de pe margine e usor.

    • SimonaM says:

      Ce-a făcut pentru El Crăciun e una. Pentru campanie nu prea poate, săracul…
      Omul ăsta n-a fost în stare să rezolve o problemă simplă. Tipărirea și tăierea unor fluturași de campanie. Nu mai zic de ce scrie pe ei.
      Cum să trimit în Senat pe unul care stă să taie fluturașii cu rigla și cutterul?! Dacă nu poți rezolva operativ o problemă absolut minoră, te aștepți ca eu să te trimit în Parlament să mă reprezinți în probleme importante? Pfff.
      Ca să nu mai spun că își face o campanie de toată jena. A se scuti cu ideile preconcepute. Mai gândiți și voi cu capul, că odată ce vă obișnuiți nu mai doare! Promit.

  14. Yeba says:

    @Sergio, Dorele, de-aia scriu trestiile ganditoare pe bloguri, ca sa se intrebe ce si cum.
    Tu esti in alt stadiu, nu esti tentat sa gandesti, treci direct la fapte. OK.
    Si reciti niste lozinci rasuflate si simpliste, anii 90, caminul cultural sau filme de-alea de la Salva Viseu.
    Cum va lucra pt tara? Mai concret, asa.
    Discutia NU este despre normal vs handicap, in caz ca n-ai observat, ci despre handicapul totalei ignorante politice, aia care-ti permite sa declari, ca un bou, ca nu poti sa ai o parere despre contracandidatul Dan Voiculescu doar de la TV. Poti sa fii in viata reala un mix de Schwartzeneger cu Alain Delon, cand ai scos asta – bonjour! In viata politica esti un bou.

  15. Yeba says:

    In colegiul meu au candidat de la PDL Iulian Badescu si Andrei Sava, nsite nimeni, votati fiindca erau “de-ai lui Base”. Va asigur ca nimeni nu i-a votat din alt motiv, tipii fiind absolut irelevanti intelectual, in discutii libere. Speram sa fie soldati credinciosi, au si astia rolul lor. Amandoi au dezertat la USL.

    Asa ca eu pe colegiul cu Felix, Craciun si PPDD n-as merge la vot.

    Nu toti oamenii noi care vor sa intre in politica sunt criticabili, cum se face @Ion Iliescu ca intelege, mai sus, ci numai aia care umbla cu nicusordanisme, care cred in a treia cale, care spun ca ce daca s-au aliat cu Răzvan Theodorescu, Petre Roman, Nicuşor Dan, Daniel Barbu, Daniel Constantin, Corina Drăgotescu, Mugur Ciuvică, Mircea Diaconu, Titus Corlăţean, Cătălin Ştriblea, Victor Ciutacu, si ei sunt oameni si daca sustin un scop nobil… In tari civilizate astfel de cazaturi sunt ostracizate, nu frecventate.

  16. Nea says:

    Întreb şi eu cinic: ai altul mai bun?
    Mie-mi convine că nu ştie să taie eficient fluturaşi. Poate că nu ştie nici să fure eficient. Aş ţopăi de bucurie ca toţi bârlamentarii să aibă abilităţi fizice şi mintale de copil de grupa mică. Aş vota cu două mâini să li se dubleze drepturile băneşti. Ţara ar prospera din luna următoare.

    • SimonaM says:

      În definitiv, de ce să nu facă omul parte din Parlament?! Vrea și candidează. Mai e nevoie de ceva? Uite câți sar să-l voteze.

      Bine că nu e-n stare să-și facă o campanie. Hai să-l ținem acolo să mai stea 4 ani și fără să știe ce să facă-n Parlament. Că pe legile scoase de d-ăștia ne dăm NOI cu capul de pereți.
      Și eu aș vota să li se dubleze banii. Dar să stea acasă, tată. Nu să facă legi.

      Regret, dar deja nu mi se mai pare amuzant. Râdem, glumim, dar dăm din lac în puț.

  17. darthwader says:

    @sergio,
    lasa ma oamenii, ei gandesc, nu muncesc.
    si sa viseze la autostrazi si curatenie ca in jermania (macar s instaurat statu de vorba, e un inceput, da mai e pana la statu de drept), a, si daca nu-l bagi cel putin in ma-sa pe felix esti prin definitie un bou

    • Nu înţeleg, autostrăzile din Germania, dacă tot le-ai pomenit, au fost doar muncite, nu şi gîndite?
      Cît despre Felix, te contrazic, eu zic că eşti bou dacă îl trimiţi nu numai unde nu mai poate ajunge, ci şi la cald şi bine, cînd, mai degrabă, ai putea vorbi despre unde ar putea fi trimis de instanţele de judecată, conform rechizitoriilor proceselor în care este inculpat.

      • yesweekend says:

        ok, ideea era ca si munca, si vorbaria, presupune gandire, dar vorba multa …
        americanii (stiu, niste prosti), zic simplu, la o problema ai 3 optiuni: change it, love it or leave it.
        iar despicarea firului in 4, si alte teorii si conspiratii a la OTV, sunt patologice.

        • S-a plîns cineva pe aici de situaţie materială precară?

          Aşa, şi dacă în cazul love it îţi dau dreptate, am văzut destulă patologie asociată, change it-ul sau leave it-ul cum îl argumentezi?

Leave a Reply