Anticonstituţionale. Băsescu şi Macovei
I. Sîmbătă, 27 septembrie, la Congresul extraordinar al PNŢCD, preşedintele Traian Băsescu a declarat: “Nu văd nici un impediment să fie organizat referendum naţional pe tema republică-monarhie.
Să nu ştie preşedintele limitele prevederilor art.152 (1) din Constituţie:
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
Sau să fi fost o electorală de sîmbătă, furat fiind de ideea că regină ar fi, moştenitoare politică are, forma de guvernămînt care să-i permită să domnească ce-i mai lipseşte, avînd în vedere declaraţia Elenei Udrea cu aceeaşi ocazie?
Nu ştiu dacă voi fi regina României, dar sigur voi fi un preşedinte bun şi chiar dacă eu sunt şi mai puţin perfectă, caut acum grade de comparaţie, vă asigur domnule preşedinte că sunt cea mai bună dintre candidaţii înscrişi în această competiţie“
II. De pe pagina de Facebook a Monicăi Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale, am aflat că:
I-am solicitat președintelui României să facă toate demersurile pentru organizarea unui referendum pe data 16 noiembrie 2014 cu următoarea întrebare:
“Sunteți de acord ca parlamentarii, miniștrii și președintele României să nu beneficieze de nicio formă de imunitate, cu excepția opiniilor politice?” Iar răspunsul trebuie să fie simplu „Da” sau „Nu”.
Scrisoarea a primit azi număr de înregistrare la Administrația Prezidențială (9258/29.09.2014), devenind cerere oficială.
Sper ca răspunsul să fie favorabil și sper ca oamenii să fie chemați pe 16 noiembrie 2014 și să rezolve ei această problemă a imunității demnitarilor – parlamentari, miniștri, președinte – și să-i facă egali cu toți ceilalți români.
Solicitarea vine în contextul în care, conform comunicatului DNA Nr. 1342/VIII/3 din26 septembrie 2014, s-au iniţiat demersurile necesare în vederea urmăririi penale a 9 foşti miniştri din cabinetele Năstase, Boc 1, Boc 2 şi Boc 3. Din cei 9, 4 beneficiază de imunitate parlamentară şi, avînd în vedere precedentele solicitări ale DNA, în alte cazuri, respinse de către Parlamentul României, rezultă că numai 5 persoane (6, dacă Parlamentul European aprobă cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica) pot fi cercetate penal în Dosarul Microsoft, presupunîndu-se că pentru ceilalţi foşti miniştri se va obţine avizul de urmărire penală de la preşedintele Traian Băsescu.
Numai că referitor la propunerea Monicăi Macovei s-au iscat discuţii privind constituţionalitatea ei. Astfel, Elenina Nicuţ spune, într-o postare pe Facebook, din 28 septembrie, următoarele:
inteleg ca Monica Macovei ii solicita Presedintelui declansarea unui referendum prin care sa ceara poporului sa raspunda cu DA sau NU la urmatoarea intrebare:
”Sunteți de acord ca parlamentarii, miniștrii -foști sau actuali- și Președintele României să nu mai beneficieze de nicio formă de imunitate, cu excepția opiniilor politice?”
practic, problema nationala vizata de referendumul solicitat consta in inviolabilitatea si/sau imunitatea parlamentarilor si ministrilor.
de notat ca, prin proiectul de revizuire a Constitutiei promovat de Presedinte in 2011, aceasta problema a fost vizata in mod direct, in sensul excluderii respectivelor inviolabilitati/imunitati: http://www.presidency.ro/static/Tabel_comparativ_textul%20actual_Constitutiei-text_propus-1%20iunie%202011.pdf
asupra acestui proiect, CCR s-a pronuntat prin Decizia nr. 799/2011: http://lege5.ro/Gratuit/gi2tqmbygu/decizia-nr-799-2011-asupra-proiectului-de-lege-privind-revizuirea-constitutiei-romaniei
referitor la modificarile vizand eliminarea inviolabilitatii/imunitatii parlamentare si/sau ministeriale, a aratat ca:
“6. Art. 72 – Imunitatea parlamentară
[…]
Din analiza comparativă a textelor menţionate rezultă că modificarea propusă vizează eliminarea inviolabilităţii parlamentare, ca formă a imunităţii parlamentare.
Examinând această propunere, în raport cu dispoziţiile art. 152 din Constituţie, Curtea constată, mai întâi, că actuala reglementare a imunităţii parlamentare, sub cele două forme ale sale, respectiv lipsa răspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului [alin. (1) al art. 72] şi inviolabilitatea parlamentarului [alin. (2) şi (3) ale art. 72], continuă tradiţia statului român ale cărei baze au fost puse încă din anul 1864. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris prevedea în acest sens, în art. VII, că membrii Adunării Ponderatrice, ca de altfel şi membrii Adunării Elective, se bucură de “neviolabilitate”, ei neputând fi arestaţi sau judecaţi pe timpul sesiunii parlamentare, cu excepţia flagrantului, şi numai după ce Adunarea a autorizat urmărirea. Instituţia imunităţii parlamentare a fost preluată şi întărită de constituţiile următoare, cu excepţia celor din perioada dictaturii comuniste.
Constituţia României din 1991 a consacrat din nou instituţia imunităţii parlamentare, abolită practic în perioada 1948-1989, aceasta căpătând o reglementare de principiu în acord cu constituţiile statelor europene, influenţate îndeosebi de modelul francez, care reglementează distinct lipsa răspunderii juridice şi inviolabilitatea. Astfel, instituţia imunităţii parlamentare este reglementată atât sub forma imunităţii pentru opinii, fiind general admis faptul că niciun parlamentar nu poate să fie urmărit, civil sau penal, pentru declaraţiile făcute şi voturile exprimate în exerciţiul mandatului, cât şi a imunităţii materiale, denumită şi imunitate relativă, neprofesională sau inviolabilitate, fiind admis, de regulă, că un parlamentar nu poate fi arestat, cercetat sau urmărit în materie penală, fără autorizarea Camerei din care face parte [de exemplu, constituţiile Belgiei (art. 58 şi art. 59), Finlandei (art. 30), Franţei (art. 26), Greciei (art. 60-62), Italiei (art. 68), Poloniei (art. 105), Portugaliei (art. 157), Spaniei (art. 71) ]. Mai mult, în unele cazuri, chiar dacă parlamentarul a fost surprins în flagrant, el nu poate fi arestat decât dacă infracţiunea este pasibilă cu o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin 5 ani [constituţiile Croaţiei (art. 75), Macedoniei (art. 64), Sloveniei (art. 83) ].
Reglementarea constituţională a imunităţii parlamentare este justificată de necesitatea protecţiei mandatului parlamentar, ca garanţie a înfăptuirii prerogativelor constituţionale şi, totodată, o condiţie a funcţionării statului de drept. În activitatea sa, parlamentarul trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie şi acţiune, astfel încât să-şi exercite mandatul în mod eficient. Instituţia imunităţii parlamentare, sub cele două forme ale sale, protejează parlamentarul faţă de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale, fiindu-i astfel asigurată independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor care-i revin potrivit Constituţiei şi legilor.
Astfel fiind, eliminarea oricăreia dintre aceste forme ale imunităţii parlamentare are ca efect direct suprimarea unei garanţii care priveşte atât mandatul Camerelor, cât şi al fiecărui parlamentar în parte, cu consecinţe grave asupra îndeplinirii de către Parlament a rolului său constituţional. În ceea ce priveşte persoana care ocupă demnitatea publică de parlamentar, eliminarea oricăreia dintre aceste forme ale imunităţii parlamentare are ca efect suprimarea garanţiilor unor drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libertatea individuală şi libertatea de exprimare.
Pentru aceste considerente, şi văzând că prin proiectul legii de revizuire a Constituţiei este eliminată INVIOLABILITATEA PARLAMENTARULUI, adică acea imunitate de procedură care protejează parlamentarul împotriva urmăririlor penale abuzive sau vexatorii, instituţia imunităţii parlamentare fiind astfel golită de conţinut, Curtea constată că modificarea propusă sub acest aspect este NECONSTITUTIONALA, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică, INCALCANDU-SE ASTFEL LIMITELE REVIZUIRII prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.[…]
4. Referitor la modificarea art. 109:
“(3) Reglementarea răspunderii penale a membrilor Guvernului, pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, se stabileşte prin lege organică. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală a membrilor Guvernului se realizează numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”
Actuala reglementare prevede
“(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.”
Cu privire la răspunderea penală a membrilor Guvernului, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 15 decembrie 2007, a constatat că dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Constituţie “instituie necondiţionat dreptul Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
În consecinţă, atât cele două Camere ale Parlamentului, cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili, fără altă reglementare exterioară, aplicând direct Constituţia, modul de exercitare a acestui drept.
Autorităţilor prevăzute la art. 109 alin. (2) nu li se poate impune, fără să se încalce principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, obligaţia de a efectua cercetări proprii sau de a încredinţa unor structuri extrajudiciare verificarea faptelor penale cu care sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe ale statului sau de cetăţeni. Asemenea cercetări au caracterul de acte de urmărire penală sau de acte premergătoare urmăririi penale şi sunt cu totul străine statutului juridic constituţional, rolului şi funcţiilor autorităţilor publice menţionate.
Cerând urmărirea penală a unor membri ai Guvernului sau refuzând să dea curs unei sesizări în acest sens, Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României îşi asumă răspunderea politică pentru temeinicia deciziei lor.”
Pe de altă parte, consacrarea constituţională a dreptului Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor constituie, din perspectiva membrilor Guvernului, o garanţie constituţională de ordin procedural, menită să ocrotească interesul public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului. Cu alte cuvinte, prevederile art. 109 alin. (2) din Constituţie instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale a libertăţii individuale a persoanei care ocupă funcţia de demnitate publică şi a dreptului său la apărare. Or, PRIN ABROGAREA DISPOZITIILOR MENTIONATE, garanţia constituţională este suprimată, IMPREJURAREA CE ESTE DE NATURA A INCALCA prevederile art. 152 alin. (1) din Constituţie.”recapitulare:
* eliminarea inviolabilitatii parlamentare incalca limitele revizuirii prevazute la art. 152 din Constitutie;
* eliminarea imunitatii ministeriale incalca limitele revizuirii prevazute de art. 152 din Constitutie.
or, potrivit art. 3 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,
” Problemele care, potrivit art. 148* din Constituţie, nu pot fi supuse revizuirii NU POT FACE OBIECTUL REFERENDUMULUI.” (*art. 148 din Constitutia ’91 = art. 152 din Constitutia 2003).
din cele de mai sus, rezulta ca practic Macovei ii cere Presedintelui sa incalce legea si o decizie CCR.
in concluzie, ramane cum am stabilit: Macovei = hipsterism politic!
Dacă vi se pare prea mult şi complicat, citiţi numai recapitularea. Deşi cred că e necesar să parcurgeţi totul cu atenţie. Discuţiile de pe Facebook, la acest post şi la altele pe subiect, s-au referit la două dileme în care ne aflăm, în situaţia prezentată:
1) totuşi, ce putem face ca împotriva parlamentarilor suspectaţi de acte de corupţie să se poată declanşa urmărirea penală?
2) sînt unii mai egali în faţa legii decît alţii, în aceste condiţii?
Eu mă întreb, imposibilitatea declanşării urmăririi penale, sub umbrela imunităţii parlamentare, nu înseamnă, de fapt, obstrucţionarea actului de justiţie?
UPDATE: Corecţie la întrebarea 1), mulţumesc, Amelia: “Nu e vorba de parlamentari (care pot fi urmariti penal si condamnati fara incuviintarea camerei, dar nu pot fi arestati sau perchizitionati fara incuviintare), ci de parlamentari care sunt ministri sau au fost ministri si sunt suspectati a fi savarsit infractiuni in exercitiul functiei de ministru.”
Ca sa nu induci si mai multa confuzie, reformuleaza, te rog, intrebarea 1 din final. Nu e vorba de parlamentari (care pot fi urmariti penal si condamnati fara incuviintarea camerei, dar nu pot fi arestati sau perchizitionati fara incuviintare), ci de parlamentari care sunt ministri sau au fost ministri si sunt suspectati a fi savarsit infractiuni in exercitiul functiei de ministru.
Nu stiu care ar fi solutia (d.p.d.v. juridic & constitutional), insa exista o solutie practica/de bun simt (pe care Base, cu toate pacatele lui, a aplicat-o consecvent): aceea de a cere/incuviinta urmarirea penala, respectiv perchezitia si arestarea, de fiecare data cand Parchetul General o cere pentru orice acte sau fapte suspectate (altele decat declaratiile politice).
update, mulţumesc.
Ca tot veni vorba, dupa parerea mea, CCR a cam dat-o de gard cu justificarea legata de “eliminarea garantiilor”; textul art. 152 face vorbire (sic!) despre “suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”, deci despre “cetatenii” generici, nu despre cetateni-ministri, cetateni-fosti ministri, cetateni-parlamentari etc. Asta-i ca aia cu Norica cand sustinea ca i s-a refuzat dreptul fundamental de a fi ministru.
unii sînt mai cetăţeni decît alţii, cam aşa.
In plus, a se vedea si revizuirea din 2003 prin care s-a restrans imunitatea parlamentarilor, desi limitele revizuirii erau aceleasi si in Constitutia din 1991.
Based on the number of opinions, this is definately a very engaged subject. Whenever I come back to this post there’s an interesting visitor post better than many of the prior ones.
If I could find some more content like this one, that would be marvelous.
This is what I call beneficial content. Maintain the good work.
Great submit. It looks like alot of hard work went into this.
Very good write-up. Seems as though much hard work went in this.
It is obvious that this blog post is probably the best I’ve found today. It’s also evident the individual who’s website this is put alot of work in it. Great job!
Very good information compared to many of the similar topics I’ve discovered. Carry on the nice work.
This wasn’t the site We were looking for but now I’m thankful I came across it. I realize it is quite popular on the internet. Good job.