Dintr-o anchetă a revistei Kamikaze din aprilie 2011 aflam că Victor Ciutacu, una dintre cele mai mai revoltate şi mai puternice voci ridicate din trustul Intact în apărarea săracilor, năpăstuiţilor soartei, oprimaţilor de tirania băsesciană, este el însuşi unul dintre aceştia. Luptătorul pentru eradicarea injustiţiei sociale locuia încă din anul 2000 într-o locuinţă socială închiriată de la primărie pentru care plătea 30 euro pe lună chirie. Cît de mici erau veniturile familiei Ciutacu sau/şi ce dizabilităţi prezentau membrii ei pentru a avea dreptul să ocupe o asemenea locuinţă nu are nici o importanţă, după propriile-i spuse, din moment ce statul nu avusese altceva să-i dea. Pentru că statul, în concepţia apostolilor dreptăţii din trustul voiculescian, este obligat – nu contează de unde face rost, nu contează de la cine ia – să dea. Iar dacă nu-i capabil să dea un şi-un BMW seria 3 la scară, măcar cu un acoperiş social deasupra capului şi tot le e dator.
Dintr-o anchetă a Centrului de Investigaţii Media, publicată ieri, aflăm că, între timp, soarta crudă şi nedreaptă a obligat firma la care acţionar unic şi administrator este soţia lui Victor Ciutacu să scoată din bani proprii 200 00 de euro plus TVA pentru achiziţionarea unui penthouse modest, de numai 330 metri pătraţi, statul nemaifiind în stare să-i asigure şi aşa ceva. Dar în ciuda faptului că locuieşte acolo de peste o jumătate de an, Ciutacu are mîndria lui de bărbat, de familist, ca urmare nu poate să stea în casa firmei nevestei fără să aibă şi el acolo o brumă de agoniseală, un ceva al lui, personal, chiar dacă-i cu chirie de la stat. Aşa că a păstrat şi locuinţa socială din blocul P22C în care a locuit peste 12 ani. Este singura explicaţie pe care o găsesc pentru faptul că o familie care ar avea într-adevăr dreptul la respectiva locuinţă nu poate să o ocupe. Altfel aş fi nevoită să constat că, din lupta pentru drepturile şi traiul decent al amărîţilor din ţara asta, singurul lucru pe care l-a reuşit pînă acum Ciutacu este privatizarea dreptăţii. E dreptatea lui şi ce-i al lui e al lui, nu contează de unde, nu contează de la cine.