În plină ofensivă a USL asupra justiţiei, în completă derivă economică, în degringolada totală din sănătate, învăţămînt, finanţe, externe, sub tăvălugul iniţiativelor şi schimbărilor cînd halucinante, cînd groteşti, ale puterii, în condiţiile în care sîntem guvernaţi doar de incertitudine, impostură şi minciună, poate vă întrebaţi, totuşi, ce face ceea ce ar trebui, într-o democraţie funcţională, să se numească şi să acţioneze ca opoziţie.
Dacă vă gîndiţi cumva la PPDD, ceea ce nu cred, dar să zicem că s-ar întîmpla, aflaţi că se descurcă mai mult decît onorabil pînă acum, cu luări de cuvînt pertinente, discurs clar, ofensiv şi impecabil ţintit, oratorie de excepţie, expunere mass media mai mult decît suficientă şi o remarcabilă părăsire a lucrărilor parlamentului, în şedinţa dedicată modificărilor aduse statutului parlamentarilor. În ceea ce priveşte, însă, spărtura în fragmente mici a defunctei ARD, cel mai bine vă poate edifica ziua de ieri.
Cum necesitatea găsirii unui prezidenţiabil pentru următorul scrutin şi identificarea şi sancţionarea vinovaţilor pentru dezastruosul procent obţinut în decembrie, sînt, se pare, stringente, comparativ cu actualitatea imediată, preocupările foştilor lideri ARD s-au îndreptat, evident, către primele.
Astfel, consider că putem fi absolut liniştiţi că se va duce o bătălie crîncenă, serioasă şi responsabilă pentru ca cel mai bun şi cu cele mai multe şanse de izbîndă să fie desemnat candidatul “dreptei” în 2014, din moment ce declaraţiile zilei au fost următoarele:
Adriean Videanu, prim-vicepreşedinte PDL, a spus la TVR că ar fi dispus să candideze din partea PDL pentru cea mai înaltă funcţie în stat, dacă partidul i-ar cere acest lucru: “Dacă partidul va considera că trebuie să fac evaluarea, de ce nu?”. Şi mai precis, în privinţa candidatului: “Avem. Sigur ca da. Avem mai mulţi, care sînt în competiţie. Din păcate nu vă pot spune”.
La rîndul său, preşedintele PFC, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a remarcat, în acelaşi sens, pe Facebook, cu o postare încărcată de nostalgie: “Parafrazand o replica binecunoscuta: ce blestem pe tara noastra sa aleaga intre doi absolventi de Istorie…”
În ceea ce îl priveşte pe fostul prim-ministru, mă simt obligată, pentru acurateţe, să vă atrag atenţia şi asupra activităţii politice extraparlamentare concrete pe care o susţine. Aşa că, tot de pe Facebook, am aflat că: “Postare de miezul noptii: dupa ziua de ieri, cand Puterea ne-a demonstrat – nu doar parlamentarilor, ci tuturor romanilor – ca ne calca in picioare fara nici o remuscare, ziua de azi a venit ca o veste buna. La filiala noastra din sectorul 2 Bucuresti am avut o lunga si animata discutie despre viitorul oamenilor seriosi si de bun simt in politica, iar la sectorul 3 am inaugurat noul sediu de filiala. Lume multa – membri ai Fortei Civice, membri ai ICCD, simpatizanti si… viitori colegi. Va multumesc tuturor pentru ospitalitate si caldura prieteneasca. Portile sunt acum deschise; cine crede ca Romania trebuie altfel construita si asezata e binevenit alaturi de noi. Atata incredere matura in ceea ce putem face si atata hotarare nu vezi in fiecare zi.”
Cum asemenea bune intenţii şi asemenea dorinţă de coagulare a binelui, frumosului şi utilului în politică nu mai comportă comentarii, mai rămîne de menţionat, în aceeaşi linie de consecvenţă în reconstrucţie, activitatea preşedintelui PDL, Vasile Blaga. Care, prezent la o şedinţă de analiză a organizaţiei PDL Dâmboviţa, şi-a reconsiderat poziţia dură exprimată acum o săptămînă, privind excluderea din partid a primarilor care au făcut campanie pro-USL, adoptînd o poziţie concesivă, dătătoare de speranţă: “Este o organizaţie vie, conştientă de problemele de construcţie pe care le are, ca de altfel în tot partidul, care a luat şi nişte măsuri organizatorice astăzi. Sunt primele, le vor lua în continuare. Este o organizaţie puternică. Ceea ce mă interesează este nu îndepărtarea unor oameni din partid, chiar dacă unii dintre ei nu mai au ce căuta printre noi, din moment ce au militat clar pentru adversarii noştri, dar mă interesează în primul rând câţi oameni vin în partid. Suntem într-o perioadă de reconstrucţie şi din acest punct de vedere”.
Aşa că tot ceea ce mă mai frămîntă acum este soarta lui Sever Voinescu în PDL. Ameninţat şi el cu excluderea din partid, pentru susţinerea în campania electorală a Mariei Stavrositu – PPDD, acesta se întreba luni noapte, da, tot pe Facebook: “Am ajuns acasă acum 10 minute, obosit din cale-afară. Azi, nici n-am avut vreme să aflu ce s-a întîmplat cu mine. Știe cineva să-mi spună ce a decis BPN al PDL în legătură cu mine? Mai sînt membru PDL?”
PS: Mai multe despre plecarea Mariei Stavrositu (care a candidat la Constanţa împotriva lui Gigi Chiru – PDL şi Mircea Baniaş – PC) din PDL, aici.
Later edit: Aflu acum că nu mai am chiar nici un motiv de îngrijorare, nici Sever Voinescu nu a fost exclus din PDL. Sper că ştie şi el.
De-ale presei: http://inliniedreapta.net/ctp-seful-de-restaurant-isi-meseria/