Vocea pedelistului naţional

Cezărică Preda, vicepreşedinte PDL:

“Traian Băsescu este omul care şi-a asumat o reformă şi şi-a asumat pachetul de măsuri foarte, foarte austere pentru România în condiţii de criză. Deci şi-a pulverizat simpatia politică a românilor, pentru că Traian Băsescu a fost foarte iubit de români.

“Acum, Traian Băsescu se duce (la Bruxelles – n. red.), pentru că mesajul pentru Uniunea Europeană, către comisarul-şef, către Barroso, către ceilalţi comisari, este că România şi-a recăpătat drumul, România garantează că nu va mai derapa democratic şi preşedintele ei este cel care face tot ce trebuie. Traian Băsescu s-a dus acolo ca patriot. Şi patrioţii luptă pentru ţara lor. Nu rînjesc la televizor şi vorbesc din hoteluri de cinci stele din Deltă.”

“În legătură cu aderarea la spaţiul Schengen, am de făcut un comentariu care depăşeşte această mizerie pe care Guvernul Ponta si USL au făcut-o în aceasta vară: În Schengen trebuie să intrăm, iar noi, PDL, facem tot ce depinde de noi şi solicităm partenerilor europeni încredere, pentru că România trebuie să intre în Schengen şi a îndeplinit criteriile.”

Aşadar, după jupîn Preda, noaptea furtunoasă a democraţiei noastre s-a încheiat, acum putem dormi liniştiţi. Adînc.

ziare.com

3 Responses to “Vocea pedelistului naţional”

  1. SimonaM says:

    Și batista pe țambal.

  2. Nea says:

    E fumată.
    Am auzit asta în versuri şi pe note, chiar în 26 sau 27 decembrie 1989, într-o curte la mahala:
    “Foaie verde portocală,
    Suntem ţară-occidentală.”
    Şi aveam aşa o poftă să dorm adânc după anii de comunism furtunos ai lui Ceaşcă.

  3. tratament nisip la rinichi says:

    Salut. Chiar daca subiectul in sine ma interesa mai putin, eu fiind in cautare de alte informatii, am citit cu placere ce s-a discutat pe-aici. Va sfatuiesc sa continuati in ceea ce faceti, ca bine faceti, si sa ne revedem cat mai repede.

Leave a Reply to tratament nisip la rinichi