21 august

PRAGA, 1968

BUCUREŞTI, 2012

 

UPDATE: LOVITURA DE STAT A EŞUAT

După o şedinţă care a durat mai puţin de trei ore, Curtea Constituţională a României, reunită în plen, a hotărît, cu majoritate legală, calificată, invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Conform preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, “CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.”
Judecător CCR, Tudorel Toader:  “Decizia a fost luată cu majoritatea legală cerută. Rezultatul este cel de invalidare.”  ADEVĂRUL

Comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională a României (conform MEDIAFAX)

“În ziua de 21 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotărât :

«1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.

2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central  şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar  943.375 (11.15 %) au răspuns  „NU”.

3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George – Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.

Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.»

Dezbaterea a avut loc la data de 21 august 2012 şi  la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu,  Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.”

 

5 Responses to “21 august”

  1. Rezon says:

    Excelent!

  2. Pataphyl says:

    Un coleg de facultate mi-a adus de la Praga în august ’68 o bucată de grenadă lacrimogenă într-o pungă de plastic. Pe vremea aia la Praga apăruseră pungile de plastic. La noi “președintele” cizmar cîștiga popularitate. De bună seamă, o însemnată parte a CCR-ului de azi se exprima pe vremea aia cu urale de susținere a condamnării rușilor.

    Sau poate era doar entuziasm comandat…

  3. Nea says:

    Cehii au fost ocupaţi de tanchişti din Kazahstan, noi suntem ocupaţi azi de lumpenii din Teleorman.

  4. […] ……………………….. Share this:EmailPrintFacebookLike this:LikeBe the first to like this. Categories: Pamflet Etichete:a lu Căcărău din Isaccea, Carici Pogonici, Crin Antonescu Comentarii (0) Trackbacks (0) Scrie un comentariu Trackback […]

Leave a Reply to EPITAPH! A murit Cariciu lu Căcărău din Isaccea … de oftică și prostie « Românica blues