GIGEL a spus:
(acum 37 min) răspunde
0 In libia populatia este atat de protejata(invat.sanatate gratuit,tinerii casatoriti case gratuit elevii primesc un salariu mediu meseriei pe care o invata;cei care nu gasesc de lucru primesc salariu in continuare,tara nu are nicio datorie fata de nimeni0si cu toate asta vor nu stiu ce fel de libertate.la noi daca romanul primeste ceva galeti niste peste congelat stricat adus in tara prin contrabanda se sta in casa si se uita la tv.libertate am vrut ,libertate avem si ne uitam cu jind la castelele manelistilor politici.
Mare condeier. Dacă reuşea să facă şi legătura cu gaura din pantof era chiar genial.
Iar lui Gigel Cuculeţ îi recomandăm să-şi pună batista-n cap şi să plece la protecţia socială. A uitat să spună că nici bani de încălzire nu-i trebuie acolo.
Florina, ce batzos e iaru ! cu cata sila ma uit la un om pe care il admirasem in pta Universitatii. pe vremea aia era un agitat cu pletele in vant, acum e un buhait istericat de-al vantului.
e băţos şi agitat în prostie şi jelanie. “condamnarea a treizeci de oameni la mizerie”? să fim serioşi! da’ e interesant cum dă pe faţă atmosfera din redacţie, aia pe care toţi ceilalţi se chinuie cum pot s-o ascundă.
Vestea buna este ca PAH scrie si articulat, de unde rezulta ca dejectiile le scrie la comanda, ca doar n-o sa-mi inchipui ca a stat sa construiasca pina noaptea un comment.
O proba microscopica, dar proba, ca Iaru e intr-adevar tiritoare fara umor cind scrie de Catavencu ca nu se lasa inregimentat, ma-ntelegi, si de aici i se trage…Si nesimtit, cind compara Catavencu de demult cu ce-i acum.
@Florina, intreb si eu pe aici, si-a mai manifestat cineva admiratia pentru taria nervilor lui @nedo, separat? ca nu-mi place sa ma bag in fatza.
Iar cazul Caţavencu este reuşita finală a experimentului Piteşti, ştergerea diferenţelor dintre victimă şi torţionar, dintre hidrant şi hidratat, dintre muc şi batistă.
Da, si eu m-am gindit ca la un experiment Pitesti, dar pe urma mi s-a parut blasfemie…
Nedo nu s-a enervat, tocmai, dar mai si investeste resursa timp in niste interlocutori vadit de rea credinta, in discutii in care, oricit ai argumenta de elegant si strins, se termina cu “asta e parerea ta!”. Numai Stamate si Stoian, merita abordarea asta.
Nedo e construit aşa fel încât poate rezista la presiuni mult mai mari decât pot exercita majoritatea comentatorilor. La un moment dat am crezut chiar că nici nu există, că e de fapt un soft pitit prin vreun computer. Dar am văzut că de câteva ori a cedat nervos.
Nu e blasfemie. Vântu, turnător la securitate (şi probabil implicat în manevre mult mai murdare, altfel nu se explică mişculaţiile lui de după 90) ajunge şef de cameră la cei pe care societatea îi considera vocea libertăţii. Iar aceştia îl cuprind cu dragoste de gât şi declară la unison: subsemnatul, bandit XX declar că…
Mă tot e bine. Dacă ăla vroia să fută o capră, lacheii ăștia ai noștri se simțeau jigniți. La fel și cu mogulu, că ăla ar fi folosit aceeași batistă și cu capra și cu staff-ul.
Tocmai am dat cu boneta de pamant, mi-au cedat nervii fiindca am vazut ca am pus o virgula intre subiect si predicat.
Asta cu blasfemia e asa: suferinta oamenilor alora a fost prea adevarata si crunta ca s-o pun in comparatii jucause cu lacomia unor baieti care si-au dus singuri, in vreme de pace, sufletele la bordel si-au ramas blocati pe dinauntru. Femeile din inchisori erau violate in nestire, dar asta nu inseamna ca erau dame de consumatie.
Yeba, păcat de bonetă. Nu se merita să dai cu ea de pământ. Eu am considerat virgula pusă de tine între subiect și predicat, ca o figură de stil. Sper că mai ai o bonetă de schimb.
Florina, nu ma mai joc! Era vorba ca bestiarul e pentru bestii, nu pentru dejectii. Si scremute pe deasupra.
Off topic, l-am gasit pe Cuculetz-ul asta la comentarii, il ofer dlui Aligica.
http://www.realitatea.net/monica-macovei-si-toader-paleologu-alesi-vicepresedinti-ai-pdl_835041.html
GIGEL a spus:
(acum 37 min) răspunde
0 In libia populatia este atat de protejata(invat.sanatate gratuit,tinerii casatoriti case gratuit elevii primesc un salariu mediu meseriei pe care o invata;cei care nu gasesc de lucru primesc salariu in continuare,tara nu are nicio datorie fata de nimeni0si cu toate asta vor nu stiu ce fel de libertate.la noi daca romanul primeste ceva galeti niste peste congelat stricat adus in tara prin contrabanda se sta in casa si se uita la tv.libertate am vrut ,libertate avem si ne uitam cu jind la castelele manelistilor politici.
păi nu te-oi mai juca tu, dar pe unde calci tot e bine să fii atentă. şi na, dacă omul îl mai pune şi-n mijlocul drumului, cum vrei să-l ignor?
Mare condeier. Dacă reuşea să facă şi legătura cu gaura din pantof era chiar genial.
Iar lui Gigel Cuculeţ îi recomandăm să-şi pună batista-n cap şi să plece la protecţia socială. A uitat să spună că nici bani de încălzire nu-i trebuie acolo.
de-aia se calcau libienii in picere la rand la banci cand le-a dat Gaddhafi cate o suta de lei (unde am mai vazut asta?) inainte de evenimente
http://sareinochi.wordpress.com/2011/05/16/psihanaliza-politica/
http://www.paginademedia.ro/2011/05/16-mai-kamizaze-academia-catavencu-apare-ilegal/
citiţi comentariile, în text nu e nimic nou.
http://revistatribuna.ro/blog/?cat=11
Florina, ce batzos e iaru ! cu cata sila ma uit la un om pe care il admirasem in pta Universitatii. pe vremea aia era un agitat cu pletele in vant, acum e un buhait istericat de-al vantului.
Snapshot, agitaţia lui din Piaţa Universităţii e structural identică cu cea de acum de la Realitatea: o trambulină pentru parvenire.
e băţos şi agitat în prostie şi jelanie. “condamnarea a treizeci de oameni la mizerie”? să fim serioşi! da’ e interesant cum dă pe faţă atmosfera din redacţie, aia pe care toţi ceilalţi se chinuie cum pot s-o ascundă.
Vestea buna este ca PAH scrie si articulat, de unde rezulta ca dejectiile le scrie la comanda, ca doar n-o sa-mi inchipui ca a stat sa construiasca pina noaptea un comment.
O proba microscopica, dar proba, ca Iaru e intr-adevar tiritoare fara umor cind scrie de Catavencu ca nu se lasa inregimentat, ma-ntelegi, si de aici i se trage…Si nesimtit, cind compara Catavencu de demult cu ce-i acum.
@Florina, intreb si eu pe aici, si-a mai manifestat cineva admiratia pentru taria nervilor lui @nedo, separat? ca nu-mi place sa ma bag in fatza.
Da’ când s-a inervat Nedo? Că e celebru peste tot pentru flegma lui englezească.
Iar cazul Caţavencu este reuşita finală a experimentului Piteşti, ştergerea diferenţelor dintre victimă şi torţionar, dintre hidrant şi hidratat, dintre muc şi batistă.
Da, si eu m-am gindit ca la un experiment Pitesti, dar pe urma mi s-a parut blasfemie…
Nedo nu s-a enervat, tocmai, dar mai si investeste resursa timp in niste interlocutori vadit de rea credinta, in discutii in care, oricit ai argumenta de elegant si strins, se termina cu “asta e parerea ta!”. Numai Stamate si Stoian, merita abordarea asta.
Nedo e construit aşa fel încât poate rezista la presiuni mult mai mari decât pot exercita majoritatea comentatorilor. La un moment dat am crezut chiar că nici nu există, că e de fapt un soft pitit prin vreun computer. Dar am văzut că de câteva ori a cedat nervos.
Nu e blasfemie. Vântu, turnător la securitate (şi probabil implicat în manevre mult mai murdare, altfel nu se explică mişculaţiile lui de după 90) ajunge şef de cameră la cei pe care societatea îi considera vocea libertăţii. Iar aceştia îl cuprind cu dragoste de gât şi declară la unison: subsemnatul, bandit XX declar că…
nervi ca nervi, da’ are un cur beton!
Ce te bagi, fa, în vorbă?
Yeba
nu numai pentru tăria nervilor. şi nu numai o dată! 😉
Nea
aici te rog să fii politicos cu Dama. 🙂
Da, scuze, Damo, ştii că te respect cât meriţi. O să-ţi iau o basma.
Nea
pe-aici se poartă pălării. 🙂
Yeba?
Credeam că dacă-i Bestiar e cu băsmăluţe, baticuri şi batistuţe.
Plus că nu ştiu unde să găsesc pălării la metraj, ca să-i vină Damei.
e despre cei cu baticuri şi batistuţe.
are, dar o poartă doar cînd e cazul. 😉