Germenul Anăstase se refugiază-n spațiul virtual

semnalat și comentat de către Florina:

Mda -, ne anunță Adrian nepoțelul Mătușii Tamara Năstase, pe blogul personal, că are adrese noi.  Adrese la care să-l găsească electoratul și nu procurorii, judecătorii și portăreii. Deh, dacă din dorința lui Mircea Prostănacu’ Geoană ca România să trimită în spațiu un cosmonaut a rămas doar țopăiala de o noapte, pentru a-i ascunde ouăle de numărătoarea procurorilor, PSD reușește lansarea pe orbita 2.0 a internautului de partid. Adrian Năstase ia drumul spațiului virtual cu viteza logării și nu al Tribunalului (în speranța legării). Datele referitoare la misiune nu sunt numeroase dar, în ciuda acestui fapt, se poate bănui că evenimentul a avut loc la Centrul Bine Delimitat Spațial Cornu. Condițiile atmosferice nu au contat prea mult, cu toate ca ar fi fost de dorit să se beneficieze de experiența unui tovarăș cu studii la Moscova care, pe vremuri, avea rara capacitate de a face să răsară soarele prin simpla-i apariție. Misiunea beneficiază de ajutorul unui grup de colaboratori iar destinațiile sunt LinkedIn, Facebook și YouTube. Din spațiul virtual vom beneficia de uluitoare fotografii și înregistrări video ale piticelor și gigantelor PSD făcându-și veacul în imensitatea spațiului Casei Poporului, epuizând resursele Planetei România, vom beneficia de jurnalul deplasării prin cel patru spații, îndosariate și clasificate până acum, prin care se deplasează internautul, vom număra puzderia de ouă vizibile cu ochiul liber în Constelația Fermei și vom primi date privind materia(lul) dispărut în găurile negre ale Nebuloasei de Partid. Poate aflăm ce s-a întâmplat cu radiația Van Ghele și cu emisia ei in zona de influență magistra(tura)lă – va putea, sau nu, această misiune să-l recupereze din gaura de vierme pe expediționarul pierdut Cătălin Voicu?

http://nastase.wordpress.com/2010/05/27/upgrade-spre-politica-2-0-2/

4 Responses to “Germenul Anăstase se refugiază-n spațiul virtual”

  1. Comunismul nu a murit în România, doar s-a disimulat, cu o “faţă umană”, “democratică”, în Front al Salvării Naţionale, în Partid al Democraţiei Sociale din România, pentru a ne bântui azi coşmarurile ca Partid Social Democrat. Comunismul şi ideile sale nu aveau cum să dispară (este o problemă de educaţie, de şcoala la care a fost crescut fiecare) – practic, în România, întreaga elită politică este comunistă. Numai că unii, conştienţi de educaţia primită, la un moment dat s-au lepădat de ideile comuniste, iar alţii şi-au păstrat şi aplicat învăţăturile creând “capitalismul de cumetrie”.
    Ceauşescu a fost împuşcat la Tîrgovişte, dar el nu a murit. “Concepţiile despre lume şi viaţă” şi “măreţele idealuri” ale “mult iubitului şi stimatului Conducător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, om de aleasă omenie”, trăiesc în ouăle puse cu grijă în incubatoarele Uniunii Tineretului Comunist, ouă din care, la vremea potrivită, au ieşit noii lideri comunişti – azi mari capitalişti/politicieni de cumetrie. Dacă răsfoiţi presa din anii ’80, îi veţi găsi pe toţi actualii capitalişti/politicieni de cumetrie semnând măreţe osanale la adresa lui Ceauşescu, nimic altceva decât grohăiturile lor pline de mulţumire pentru ceea ce erau: puiuţii dolofani şi bine întreţinuţi ai comunismului.
    Din Decembrie 1989, cu grijă să nu se clocească prea tare ouăle, a preluat Iliescu puterea şi a repus în funcţiune incubatoarele, recuperând puiuţii dolofani ai comunismului şi repunându-i în drepturile lor grohăitoare – în pofida Poporului român care i-ar fi vrut marginalizaţi prin “punctul 8 de la Timişoara” (Legea lustraţiei).
    Continuitatea tradiţiei este mai tare decât “Poporul” – el nu există decât în măsura în care munceşte pe plantaţia capitaliştilor de cumetrie şi i se poate lua banul (şi, odată la patru ani, deh, ne vede lumea, votul).
    Probabil Adrian Năstase a fost (este) oul cel mai reuşit al lui Ceauşescu (nu întâmplător, cu puţinii lui bănuţi, şi-a încropit la Cornu o micuţă fermă de ouă – de unde şi-a permis chiar “luxul opoziţiei” pe care, în comunism, nu şi-l putea permite, după cum declara, cu “înaltă mândrie patriotică”, în faţa delegaţiei sovietice, cu o lună înainte ca nen’su Iliescu să-i pună gheara în gât lui nen’su Ceauşescu).
    Dar, nici cu Mircea Geoană nu-mi este ruşine. Și nici cu oușorul che gavarește numai prostii Ponta (Victoraș, ai grijă de tine, ești încă copil).

  2. lawrence of basarabia says:

    desigur, nu este o noutate, dar nu stiu de ce aud mereu o voce, care imi fredoneaza la ureche:
    eu la sasezeci deee aaani,
    ma simt bine-n zambacciaaaan,
    si traiesc asaa cum stiuu,
    presedinte vrind sa fiuuuuuu!
    fireste, am sa cercetez si am sa gasesc o solutie alternativa, viabila, pentru rezolvarea acestei probleme.

  3. ela says:

    eu mi-am pus antivirus!

Leave a Reply