Bucureşti, bere, bătaie de joc
Sâmbătă a fost sărbătoare mare. A, nu, nu ziua lui Victor-Viorel, ci una mult mai mare, dar mai mică, dacă mă-nțelegeți. Cei 555 de ani de la atestarea Bucureștiului. În principiu, un lucru frumos. Ne imaginăm, nostalgici, cum îi flutura rochița coanei Mița pe bicicletă sau cum se numărau steagurile lui Caragiale. Un gol imens rămâne, totuși, menționarea unei istorii ceva mai apropiate, cea a comunismului. Bine, bine, am avut un oraș cochet, Micul Paris, dar el a fost aproape distrus de visul lui Ceaușescu, visul unui om nebun. Un om care a încercat şi-a reuşit să schimbe cursul firesc al istoriei, așa cum se scria ea de la sine.
Ce-a fost, a fost, și aia a fost, dar ceea ce stă la baza unui haotism actual, printre altele, este negarea unei perioade, asemenea unui copil care a suferit o traumă emoțională foarte puternică și apoi a blocat-o undeva în mintea lui. Astfel, el nu se poate maturiza cu adevărat. Bratislava, un oraș și el la rândul lui afectat de comunism, are o atitudine mult mai sănătoasă și anume aceea de a transforma “realizările” comunismului în obiective turistice. Sărbătorirea acestor 555 de ani implică o istorie integrală, fără a omite nimic, dar lucrurile nu stau nici pe departe așa, în realitate. În realitate, avem acum un “Strâmbă-Lemne” în halat, care vorbește cu “dă”și “pă” și lăcrimează ca o Miss Univers în fața uciderii balenelor, la drama unor părinți care și-au găsit copilul mâncat de câini, în orașul al cărui primar este el. Iar după 555 de ani, este o încercare uneori foarte grea să găsești o stradă în București. De obicei, ele nu au nume decât pe GPS.
Dar să zicem că ai ajuns cu bine în centrul vechi, de exemplu, ca om care, străin fiind ( de oraș), vrea să viziteze mândria cea mai de preț a capitalei. Nu poți să nu remarci mizeria indescriptibilă și inacceptabilă, dincolo de “tradiționalele românești” pub-uri cu specific irlandez. Unde berea “specific irlandeză” e, de multe ori un Ciuc la zece lei și 0,33 ml. Asta după ce te-a tapat taximetristul de vreo două milioane de lei vechi de la aeroport până aici. But, hey, ce contează că nu avem legi pentru a ne comporta civilizat cu cei care ne vizitează, ei poate sunt fraieri și habar n-au pe ce lume rea trăiesc. Aș zice că cel mai bine, complet și onest, ar fi să spunem că am sărbătorit nu doar atestarea Bucureștiului, ci și vreo 70 de ani de la începerea distrugerii lui.
pe vremea mea haotismului i se zicea haos. Ce trece vremea, domnule!
şi primarii. ăsta merită ceva special.