Isteria oamenilor serioşi

N-am scris în ultima vreme pe Facebook şi nu am motiv să scriu până când nu se linişteste isteria actuală. Am urmărit însă din când în când fluxurile. Şi nu pot să mă abţin:

Sunt pur şi simplu stupefiat de modul în care evenimentele recente au dat peste cap analişti seriosi, jurnalişti şi formatori de opinie, intelectuali şi chiar şi “oameni de ştiinţă” care în mod normal ar trebui să aibă o singură calitate distinctivă preeminentă în astfel de momente de agitaţie publică: şă-şi ţină capul pe umeri, să fie lucizi şi să nu se lase luaţi de val. Atât.

Dar nu: elanuri revoluţionare, tranşe profetice, predicţii, apeluri, megalomanie, agitaţie, logoree.

Să le spună cineva că orice minune durează trei zile, că un eveniment nu e un trend, că generalizarea cu privire la politică şi societate e ceva ce necesită multă precauţie intelectuală şi că predicţia socială şi politică este un instrument care trebuie mânuit cu fineţe, altfel se compromite şi te compromite.

Păi dacă aşa reactionăm la aşa criză minoră, se sperie gândul ce vom face la o zgâlţâire mai serioasă. Chiar aşa usor pierdem simţul proporţiilor? Chiar asa usor uităm simţul măsurii?

Chiar aşa: e suficent ca să iasă în stradă (fie că e ianuarie, fie că e septembrie) câteva mii de oameni şi gata, orice precauţie intelectuală, atitudinală şi comportamentală e aruncată pe fereastră?! Intrăm în fibrilaţii şi vrem ca tot universul să fie parte a fibrilaţiei noastre intense?

Păi suntem oameni serioşi sau nu mai suntem?