De ce madam Pora e o tută
Câinele Vasile, Facebook:
În primul rînd, cînd te duci la o sindrofie, este de preferat să te cam abţii de la mîncare dacă ai o anumită notorietate. Pur și simplu. Te duci sătulă. Te duci să vorbești cu oameni, să afli lucruri, să fii văzută. Nu ești pișcotară.
Dacă, totuși, ți-e foame, încearcă să alegi un “platouaș” care nu te pune într-o situație jenantă. E presă de față, sînt prezenți fotografi, cameramani și este foarte probabil să fii fotografiată și filmată. Nu îţi vîri ditamai cîrnațul pe gît pe nemestecate, ca în pornachele cu babornițe pentru dereglați mintal.
Nu uita că printre fotografii și cameramanii prezenți există și dușmani. Indivizi care de-abia așteaptă să ţi se vadă furoul pe sub fustă sau să înfuleci un cîrnaț ca o ștoarfă uzată fizic şi moral, ca şi cînd ar fi fost ultimul cîrnaț din viața ta. Aşteaptă-te ca, dacă vor avea ocazia, să te umilească fără cea mai mică ezitare. Așa scrie în codul lor genetic. De fapt, nu ei te umilesc. Te umileşti tu cu furculița.
Încearcă, dacă se fac glume pe seama ta (şi se fac, pentru că nici carisma nici inteligenţa nu te dau afară din casă), să eviţi apariţiile la televizor. Gîndeşte-te că înverşunarea asta tembelă pe care o abordezi în public creează doar deservicii oamenilor şi ideilor pe care îi/le susţii. Tu, înfulecătoarea de cîrnaţi, îţi pierzi orice credibilitate, şi ei odată cu tine. Ştiai ce poamă e Ciutacu, ştiai ce prepul e Chirieac – trebuia să stai acasă.
Toată umilinţa asta, stimată madam Pora, ţi-o meriţi cu vîrf şi muştar.
Unul dintre clienţii noştri este o firmă de contabilitate, şi tocmai datorită acestui domeniu, pentru că specificul job-ului este foarte stresant, cu foarte multe cifre, foarte multe dead-lineuri, şi oamenii de acolo evident au o încărcătură de stres peste medie, acest mediu are nevoie să fie temperat. Ceea ce se poate face oriunde, numai să ai un partener de conversaţie. Dacă există deschidere, căi de rezolvare vor fi întotdeauna, numai să vrei.
Hei, guys! Ce mai faceţi ? Cum este vacanţa voastră până acum ?Sunt aici cu a 4-a temă şi anume părerea mea despre religie. Sincer nu ştiu ce să vă spun mai exact.Aş fi ipocrită să spun că sunt religioasă. Nu sunt deloc genul care frecventează prea des biserica sau ascultă Trinitas. Se spune că trebuie să spun o rugăciune în fiecare seară, dar cine oare îşi mai aduce aminte de ea când citeşti ? No one. Am uneori impresia că nu-i multă lumea care spune în fiecare seara o rugăciune. Dar cine sunt eu să îmi dau cu părerea. Eu sincer mă duc la biserică doar de Paşte. Hehe. Ce să ii faci. Dar ca să nu sune rău postarea să ştiţi că mă închin când trec pe lângă o biserică.Dar frate, să fim sinceri, vouă nu vi s-a întâmplat vreodată să mergeţi cu tramvaiul şi să treceţi pe lângă o biserică şi să uitaţi să vă închinaţi iar apoi să observaţi vreo baba daia enervantă cum se holbează insistent la tine de parcă ai fii făcut crimă de om ?! Pe cuvânt de pisicuţă că îmi vine să le ţip în faţă: Am uitat să mă închin, nu am omorât pe nimeni. Ce ar fii să te duci acasă şi să tricotezi ? Uf, dacă aş fi fost mai atentă la orele de religie şi nu aş mai fi citit pe sub bancă în timp ce profa pălăvrăgea poate aş ştii acum câteceva despre sfinţi sau chestii de genu’, da’ noooo. Îmi aduc aminte că după ce bunicul meu a murit, eu fiind foarte mică începeam să plâng atunci când auzeam clopotul bătând sau când vreo babă mă punea să spun Bodaproste. Eu preferam să spun săr’mâna şi gata. Deci concluzia… Eu şi religia nu putem fi într-o propoziţie afirmativă.