Mircea Dogaru: “UE, un spanac de expresie germană manipulat de ruşi”

După ce am aflat de la Ponta că oficialii UE sînt brutal dezinformaţi în legătură cu situaţia din România, după ce Tudor Chiuariu ne-a dezvăluit că José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, este un politruc al cărui subaltern este Traian Băsescu, după ce Ponta a constatat că Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, habar nu are de situaţia politică din România şi se află în campanie pentru PDL, după ce tot Ponta ne-a adus la cunoştinţă că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, nu va vota la referendumul din 29 iulie, pentru că noi nu sîntem o colonie, a venit, în sfîrşit, momentul să aflăm întreg adevărul despre Uniunea Europeană, nu pe bucăţi ca pînă acum.

Aşadar, “Uniunea Europeană este moartă, un spanac de expresie germană manipulat de ruşi. Ea s-a îndepărtat definitiv de obiectivele iniţiale, cea mai rămas acum din UE nu este decât o adunătură de gangsteri. Noi nu trebuie să fim slugile lor, pentru că avem resurse şi fără noi nu se poate. De unde atâta preocupare? Te pomeneşti că nu mai poate căuta baba Dochia găina de ou, de atâta grijă faţă de Uniunea Europeană. ”, ne-a lămurit astăzi definitiv Mircea Dogaru, , preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate , cel care a semnat un acord cu USL privind desfiinţarea DNA, CNSAS, ANI, precum şi a Curţii Constituţionale.

Ceea ce înseamnă că, din fericire pentru noi,  Mircea Dogaru nu s-a uitat la desene animate cu Popeye marinarul.

ADEVĂRUL

7 Responses to “Mircea Dogaru: “UE, un spanac de expresie germană manipulat de ruşi””

  1. snapshot says:

    Nu a semnat niciun acord ! Ne-a spus Ponta si eu il cred. Il cred ca si pe Dogaru cand spune ca e sanatos la cap. :))))))

  2. Nea says:

    Ce meclă avea Ponta când dezminţea în faţa jurnaliştilor că ar fi semnat desfiinţările alea. Era mai penibil ca Dăscălescu, Văcăroiu şi Radu Vasile laolaltă. Hoţul clasei, nu recunoaşte că a furat mingea din vestiar.

Leave a Reply to Florina Neghină