Ioan Mang va readuce speranţa. De a lua bacalaureatul.

Ioan Mang, viitor ministru PSD al Educaţiei, la o primă vedere. Şi citire, că va fi foarte utilă la examenul de bacalaureat fără camere de supraveghere.

Semnare protocol USL, Oradea, 24 februarie 2011:

“Mai presus de a lupta împotriva celor care au distrus economia, trebuie să luptăm împotriva guvernului şi a pedeleului pentru că ne-au distrus speranţa. Cel mai grav lucru, astăzi, în România, este că nu mai există speranţă”

Conferinţă de presă Ioan Mang, Preşedinte PSD Bihor, Oradea, 5 iulie 2011:

“În faţa unor astfel de rezultate (promovabilitate BAC 2011, n.m.), minima decenţă l-ar fi obligat pe oricare ministru responsabil să încerce să explice cum s-a ajuns la această situaţie.
Actualul ministru al educaţiei, Daniel Petru Funeriu a preferat însă o cu totul şi cu totul altă atitudine.”

“Adoptând un ton triumfalist, el încearcă să-şi facă un titlu de glorie din performanţa şcolară redusă, împroşcând cu noroi atât cadrele didactice, cât şi elevii care au susţinut examenul.”

“Bacalaureatul din 2011 a fost organizat nu pentru a testa ceea ce au învăţat elevii în timpul celor patru ani de liceu, ci pentru a arăta ceea ce nu ştiu şi a confirma astfel spusele preşedintelui Traian Băsescu că şcoala românească produce “tâmpiţi”.”

“Ministrul Funeriu reuşeşte astfel “performanţa” politică de a rămâne printre “favoriţii” liderului-suprem de la Cotroceni, chiar dacă pentru aceasta a trebuit să sacrifice zeci de mii de elevi şi să arunce în pragul haosului întregul sistemul de învăţământ.”

“Cred însă că în cazul ministrului Funeriu, care îşi asumă decizii majore fără nicio consultare cu partenerii sociali şi factorii de decizie din Parlamentul României, responsabilitatea îi revine în totalitate şi pe cale de consecinţă, ar trebui să-şi dea demisia de onoare.”

oradeapress.ro

Lansare Program Guvernare locală USL Bihor, 3 aprilie 2012

UPDATE

Despre cum va fi tot absolventu’ de liceu frumos, deştept şi studios, după ce va lua bacalaureatul de tip I, II sau III, în guvernarea PSD, aici. Ca să nu-i mai scadă self esteemu’ şi să bată barurile şi cluburile pe banii babacilor, că doar n-o să-l jignească cineva trimiţîndu-l la muncă într-o asemenea stare, lăsat de izbelişte de către stat, în afara sistemului.

24 Responses to “Ioan Mang va readuce speranţa. De a lua bacalaureatul.”

  1. Fiecare lansare grandioasă își are aisbergul ei.

  2. Vlad M. says:

    Un alt uslas dobitoc pus la Educatie pentru a tampi si mai tare o natie si asa cam distrusa mental de tovarasim. Numai bun pentru postul asta de guevarist in guvernul Ponta.

  3. Nea says:

    Vlad, atenţie la stil, evită pleonasmele.
    Oricum, Mang pare moderat, doar coboară stacheta bacalaureatului, nu vrea să-l desfiinţeze cu totul, ca Andronescu.

  4. […] ai zice că-s  emanate direct din rezervele de cadre ale miştoului naţional:  aici aici şi aici Like this:LikeBe the first to like this […]

  5. georgiana says:

    Duamni, apără și păzește. Amin!

  6. ribelalu says:

    Nu era mai corect pentru toata lumea sa-l numeasca pe Vanghelie? Asta poate ar fi dorit dar nu a avut posibilitatea sa invete. Dovada ca e preocupat de invatamant e ca l-a trimis pe fie-sau la scoli inalte afara. Si ala micu` se va intoarce cu diploma recunoscuta si CV adevarat.
    Astia numiti de Ponta nu sunt decat variante contemporane ale cadrelor didactice din anii 50.

  7. Andreea says:

    Mang este tipul reprezentativ al politicienilor din mediul universitar: a uitat si ce a stiut in domeniu, dar ca sa-si acopere incompetenta, isi cumpara tot felul de diplome, gen Who’s who, si plateste cotizatii la numeroase comitete si comitzii profesionale, care te accepta nu pt ca ai fi o somitate in domeniu, ci pt ca platesti cei 25-100$ pe an.
    De curiozitate i-am cautat “opera” pe Google Scholar si am citit cateva chestii care ma sperie: individul este inca la nivelul de la absolvirea facultatii in anii ’80. Cei care lucreaza in IT si au peste 35 de ani isi amintesc de schemele logice, adecvate pentru structura programelor in FORTRAN. La 20 de ani de programare structurata si orientata pe obiecte, individul continua sa foloseasca scheme logice. Cica preda criptografie la univ din Oradea. Daca preda asa cum scrie in pseudo-articolele publicate tot la Oradea (ca in alta parte nu i le primeste nimeni), atunci securitatea cibernetica este in pericol. Sa ne asteptam atunci ca asa o fosila sa modernizeze invatamantul???

    • Modernizare? O, Doamne, ne gîndim prea departe. După cît de virulent s-a manifestat anul trecut la adresa ministrului Funeriu, cred că şi numai dacă nu va strica ceva din ceea ce s-a făcut şi tot ar fi o performanţă.

      Citesc acum cum a decurs audierea lui în comisie şi primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost că printre membri s-a aflat şi soţul Corinei Dumitrescu, remaniata înainte de învestire. Bine, şi Andronescu, şi Cătălin Croitoru…

      Interesant ce spune legat de camerele de supraveghere de la examenul de bacalaureat. Dacă tot sînt montate şi au produs efecte, nu le va scoate. Dar nu precizează şi dacă vor fi folosite sau nu, din ce-mi dau eu seama, e o exprimare ambiguă.

      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12189053-live-text-ioan-mang-ministrul-propus-pentru-educatie-este-audiat-comisiile-din-parlament.htm

  8. Nea says:

    Bună, Georgiana, ce vânt mai bate pe la Iaşi? Am fost toamna trecută şi am rămas tâmpit de ce mişto e atmosfera, uitasem.

  9. Nea says:

    Yeba, comandantul suprem doarme, îţi repet eu ordinele lui: Dă jos imediat şleapca aia, şi privirea de câine bătut. În momente ca astea, moralul este esenţial. Dacă tu cedezi la ţinută şi tonus, ăia din prima linie ce să mai facă, să se sinucidă? Poate vrei să te scutim seara şi de spălatul pe dinţi că e useleul la putere, ai? Alinieee-rea! Să vezi cum îşi rup ei dinţii în colacul rânced oferit de Băsescu fără lumânare.

  10. Yeba says:

    @Nea, eu vorbeam cu Gregorie, sa stii. El ma intelege. Alora din prima linie chiar le recomand crestineste sinuciderea, la cate gafe de comunicare au facut. Eu o citesc si pe Madame – ieri Barbu Mateescu si-a sters un comentariu ca sa nu ne intristeze, azi bleen nu face calcule ca sa nu avem atacuri de depresie, deci spalatul pe dinti ar fi chiar fara rost.

    • te banez! cu Gregorie cu tot, dacă zici că te-nţelege!

    • Nea says:

      Cred că faci o imensă confuzie. Ăia de care zici tu că sunt în linia întâi, cu comunicarea, sunt, de fapt, ofiţerii de intendenţă care stau cu ochii pe prosoape şi mosoarele de aţă, băgând pe furiş câte unul în buzunar, că au familie grea.
      În linia întâi, în noroi, suntem noi, soldaţii, cei care tragem să câştigăm un client. Din cei 100 de lei plătiţi de client, dăm cu grăbire bugetarilor şi asistaţilor 24 lei TVA şi 16 lei impozit pe profit. Şi dăm banii ăştia după ce tăiem factura, nu după ce încasăm banii. Dar nu ne mulţumim cu atât. Dacă ne rămâne ceva profit, ăla se recuperează sub formă de dividende. Adică se mai scad 16% impozit pe profit din ei. Asta ca să nu mai spunem de CAS, comisioane bancare, alte taxe pe salarii.
      Deci, din 100 lei, minim 56 merg la dom’ Văcăroiu & Co.

  11. Yeba says:

    Acum am înţeles şi m-am conformat, mi-am însuşit ţinuta de pisică şmecheră.

Leave a Reply