Udrea vrea power, dar nu ştie nici soft

De la minutul 1:16:03. Ce este soft power-ul şi ce vrea el? Poate fi găsit şi pe wikipedia, nu-i nevoie de un doctorat  pentru a şti aşa ceva. De ce mai mult în Bestiar despre Elena Udrea şi nu şi despre ceilalţi candidaţi? Nu numai datorită sau din cauza – depinde de punctul din care care este privită situaţia – poziţiei ocupate în sondaje, la jumătatea campaniei electorale, ci şi pentru că este cea susţinută de preşedintele Traian Băsescu pentru ocuparea celei mai înalte funcţii în stat. Dacă vizionaţi integral înregistrarea

Peste jumătate din români, nostalgici

Sondaj Adevărul. Aici. E normal. În 25 de ani nu s-a schimbat mai nimic în mentalitate. Nici nu avea cum, în condiţiile în care aproape două generaţii au fost tarate de comunism, iar ce s-a întîmplat după nu a stabilit sau restabilit nimic corect pe scara valorilor. Economic a fost un jaf, instituţional uneori, politic un oligopol constituit din rîndurile 2 şi 3 ale PCR şi ale Securităţii. Societatea românească e un zid construit din cărămizi puse cît mai strîmb cu putinţă pe o temelie şubredă. De acolo trebuie începută reconstrucţia. Later

“Nu suntem nebuni, suntem semi-ire

Am admirat întotdeauna dorinţa de autodepăşire a redacţiei cotidianul.ro, cît şi disponibilitatea de a-şi consulta cititorii, oferindu-le posibilitatea exprimării libere, imaginative, pe teme de larg interes cetăţenesc, ca cea de faţă. Îmi permit, totuşi, să atrag atenţia că separarea filmelor pe genuri ar fi fost binevenită. * Prof. dr. Aurel