Famiglia Gândul

Când scrii, ca jurnalist la Gândul, despre o afacere de famiglie, este bine să gândești dacă ești în posibilitatea de-a arunca primul cu verbul, comparația și locul comun. Adică facem morală fără a avea și calitatea – cam așa s-ar traduce atitudinea Familiei de la Gândul în ce-o privește pe Melania Mandras Vergu, ex-jurnalista lor, despre ale cărei rătăciri deloc morale pe coridoarele Ministerului Educației nu au suflat nici măcar de-o analiză – deși face, mă rog, făcea, parte din anturajul lui Funeriu, un ministru al unui odios partid de

Leliucă, dragă, poate Boc era drogat (

Lelia Munteanu s-a specializat pe scrierea de texte “mobilizatoare” – citite, prin filtrul celor întâmplate în istoria recentă a României, ar putea fi interpretate drept instigatoare. Poate că leliuca de la Gândul, forjată, la foc revoluționar, la Adevărul, fost Scânteia, nu mai poate să scrie decât adăpată din lupta de clasă și uită cum au luat bâte pe spate picioare în burtă și-n cap, în 1990, oameni nevinovați, numai că s-a crezut ea extrem de deșteaptă (poate și frumoasă – dar nu-i opinia mea). Să o ajutăm pe leliucă, acum de la

Cuvintele sparg capete

Ceea ce nu cunosc jurnaliștii din ziua de azi și, în consecință, nu respectă în marea lor majoritate, este capacitatea creatoare a Cuvântului și, mai ales, capacitatea de-creatoare a aceluiași Cuvânt. Toți uită/ignoră că “la început a fost Cuvântul”. Ignoră faptul că o înșiruire de cuvinte fac și desfac povestea vieții cuiva. Un cuvânt naște, altul ucide. Doresc să adaug pe Bestiar atitudinea din anii ’90 a celor care au scris cotidianul Adevărul (frumos material – cel din Adevărul contemporan) și să-i felicit pe cei care își