De ce, Turcescu?

În cazul în care se va dovedi adevărată ipoteza că Turcescu, prin aşa zisa dezvăluire, ar fi promovat filmul “De ce eu?”, în care joacă, va putea lejer să spună că nu a mărturisit adevărul colegilor de platou, celor care au asistat rămînînd mască la “dezvăluire”, pentru a nu-i face părtaşi la poveste, pentru a nu-i pune în situaţia de a minţi, de a se preface uimiţi, pe scurt, pentru a-i proteja.

Nu ţine. Odată ce ai ales să procedezi aşa, ai ales şi să-ţi baţi joc de nişte oameni. De la cei din imediata apropiere şi pînă la cei din faţa televizoarelor, oameni care, în simplitatea şi bunătatea lor, chiar şi-au făcut griji mari pentru el. Că o fi fost ameninţat, el sau/şi familia, că poate are probleme psihice grave, că ar putea fi ajutat, chiar. Nu, bătaia de joc nu are justificare. Nu în cazul oamenilor de caracter, indiferent de situaţie. Există întotdeauna o posibilitate să nu te porţi mizerabil cu oamenii, cu o singură condiţie: să te gîndeşti la ei, să-ţi pese de ei. Nu, bătaia de joc nu poate fi justificată. Iar cei care încearcă să facă acest lucru nu numai că sînt josnici, dar pot, la un moment dat, să fie chiar ei victimele aceluiaşi tratament. Este ceea ce le scapă în momentul în care se comportă absolut mizerabil. Cu cei din jur şi nu numai, cu oameni fără nici o altă vină decît aceea de a fi oameni. Slabi de înger, creduli, miloşi excesiv, panicarzi, conspiraţionişti, nu contează, oameni. Nici un interes, personal sau public, nu justifică bătaia de joc.  Iar tolerînd-o, nu înseamnă altceva decît invitaţii pentru alte bătăi de joc.

Dacă se va dovedi…

Later edit: Constat că o grămadă de lume e “alături de Turcescu”. Chiar, pagină de Facebook nu s-o  fi făcut încă?
Şi-acum întreb: cum pot fi alături de un om dacă nu ştiu ce e cu omul acela? Dacă habar n-au ce-a făcut?
Credulitatea costă scump, iar capul ne-a fost dat să gîndim cu el, nu să ne aruncăm în el împreună cu unul sau cu altul.