Războiul Realitatea Media cu instituţiile statului a înregistrat ieri, 7 iulie 2010, o premieră. Două ştiri, apărute în aceeaşi zi, nu mai lasă loc de dubii în ceea ce priveşte disperarea cu care reprezentanţii trustului încearcă să abată atenţia, prin autovictimizare, de la realele probleme financiare şi deontologice pe care le are.
Pe frontul luptei mai vechi, cu ANAF, cît şi pe cel nou deschis, cu CNA, se apelează la o strategie menită să intimideze reprezentanţii celor două instituţii. Aflăm, astfel, că Realitatea Media va deschide acţiuni în instantă, atît în penal, cît şi în civil, nu împotriva ANAF, ci individual, împotriva inspectorilor fiscali Viorica Pistol, Marius Ţanţar, Florin Figuraş si Viorel Opriţa, cît şi împotriva a trei membri din conducerea instituţiei, Sorin Blejnar, preşedinte, Dragoş Bogdan, vicepreşedinte şi Sabina Zereş, director de comunicare. Celor mentionaţi li se reproşează punerea în practică a unui control fiscal tendenţios şi grave abuzuri săvîrşite pe parcursul respectivului control, care ar fi adus trustului prejudicii financiare şi de imagine importante.
În realitate, lucrurile stau astfel:
– controlul fiscal a început în 28 septembrie 2009, ca urmare a cererii Realitatea Media de rambursare a TVA , înscrisă în decontul pe luna iunie 2009. Constatîndu-se, conform documentelor existente la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, că societatea se afla în procedura de deschidere a insolvenţei, considerat ca element de risc fiscal ridicat, controlul ANAF se impunea, rambursarea TVA, în asemenea situaţii, neputîndu-se face decît în urma verificării fiscale;
– inspecţia fiscală parţială, demarată de ANAF, s-a transformat în inspecţie fiscală generală, ca urmare a constatării că pierderea fiscală, la finele anului 2008, este semnificativă, ca taxele şi impozitele datorate bugetului general consolidat erau în cuantum redus iar tranzacţiile economico-financiare cu persoane afiliate (cumpărări şi vînzări de bunuri şi prestări servicii) înregistrau un volum semnificativ;
– în 3 iunie 2010, ANAF a anunţat că, în urma controalelor efectuate, au fost sesizate organele de urmărire penală, pentru infracţiunea de evaziune fiscală;
– în 22 iunie 2010, în baza articolului 129 din Codul de Procedură Fiscală, ANAF a aplicat sechestru asigurător pe bunurile Realitatea Media, considerînd că există pericolul ca debitorul să işi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.
În loc să îşi dovedească nevinovăţia în instanţă, Realitatea Media emite comunicate în care afirmă că a fost supusă controlului fiscal “exact din momentul realegerii preşedintelui Traian Băsescu”, că măsurile luate de către ANAF sunt venite la comandă politică şi dă în judecată, individual, funcţionarii publici, omiţînd să spună care a fost adevăratul motiv al demarării controlului fiscal, respectiv cererea sa de rambursare a TVA.
În acelaşi mod se procedează şi în ceea ce priveşte CNA. Amendată, în urma deciziei din 29 iunie, cu 5000 de lei “pe motiv că nu a respectat principiul imparţialităţii în dezbaterile din mai si iunie 2010″, încearcă să justifice acest fapt prin boicotul instituit de PDL emisiunilor postului respectiv şi anunţă că va contesta în instanţa deciziile CNA referitoare la un “presupus dezechilibru editorial manifestat în programele postului în detrimentul reprezentanţilor PDL, în special, sau ai guvernării, în general“.
În fapt, boicotarea emisiunilor Realitatea TV de către membrii PDL a avut loc doar în intervalul 8 aprilie – 11 mai 2010, neacoperind în nici un caz perioada mai – iunie, prezentă în decizia CNA.
Mai grav este însă faptul că, în conformitatea cu declaraţia vicepreşedintelui CNA, Ioan Onisei, membrii consiliului care au votat sancţiuni împotriva postului Realitatea TV vor fi acţionaţi individual în justiţie şi li se vor cere, pe cap de membru, 20000 de euro daune morale, ceea ce se constituie într-o acţiune de intimidare a respectivilor membri. Anunţul a fost făcut public la postul TV în cauză, pe 1 iulie 2010, in cadrul emisiunii ” Realitatea de la 18.00″.
În concluzie, Realitatea Media transmite un semnal clar de ameninţare către orice instituţie a statului care îndrăzneşte să îi verifice activitatea, oricare ar fi aceasta. Mai mult, invocînd acţiuni la comandă politică şi îngrădirea dreptului la liberă exprimare, se doreşte, de fapt, a se situa deasupra legii.
Şi când te gândeşti că dacă ieşea Dl. Geoană, toate mizeriile astea de controale nu aveau cum să se întâmple.
Nea, controlul a inceput inainte de alegeri, in septembrie. Si ei l-au “chemat”, prin cererea de rambursare a TVA. Ca s-au gasit mai multe…asta e, riscul, fiscul.
Cred ca vor mai fi “surprize” referitor la Realitatea …
Astept cu nerabdare ziua in care, zapand, n-o sa mai dau peste iRTV.
Bănuiesc, dar am zis şi eu aşa cum ar zice ei.
Nea, chiar zic.
Nick_d, nu fi aşa nerăbdător, că în ziua aia chelnerii o să aibă boala lui Calache iar frizerii o să-ţi ciuntească urechea de nervi.
am citit comentariul#6 de aici http://www.danandronic.ro/la-realitatea-tv-tot-nu-s-au-platit-salariile.html si nu stiu ce ma face sa cred ca si-au luat salariile exact din acelasi conturi in care s-au donat banii pentru sinistrati.
Oare actiunea caritabila care se desfasoara la Realitatea TV este pentru organizatori? Ar fi in stilul dlui. Vantu.
ala cu Sergiu Cioiu?