Ne plînge ţara de foame

Am remarcat că, de ceva vreme, politica editorială de la Realitatea este următoarea: ştirile în plan secund, acum urlăm de foame. Dezbaterea în sine s-a transformat şi ea într-un lung şir de văicăreli, începînd de la moderatori şi terminînd cu site-ul realitatea.net. Băieţii au publicat o ştire “Cod portocaliu de sărăcie în România. CE E DE FĂCUT” (asta cu “CE E DE FĂCUT” cred că vine de la Dumitru Costin, numai ăla face burnout-uri cu vocea de la mijlocul frazei). În fine, am studiat atent harta şi am văzut că nici măcar un punct de pe hartă nu era roşu. Deci, sărăcie la maxim. Ei, dragii moşului, să vă zic care e ştirea din planul secund? Că a sărăcit Trustul? Nu, nu e asta, just teasing… Vântu nu mai are Guşă!

24 Responses to “Ne plînge ţara de foame”

  1. ))))nu mai are Vantu gusa? dar unde se va muta gusa aceasta? Caci sunt pline cimitirele de iubiri vesnice si advarate ce nu mor niciodata.

  2. La rubrica de sănătate politică a Bestiarului nostru a poposit întrebarea „cum să scapi de guşă”. Că, „măştile unor politicieni/afaceriști/ziariști încep să se lase şi apare inestetica guşă”.
    Guşa este o depunere, o degradare obţinută în timp, ce se obţine prin îmbuibarea, hrănirea în exces cu încrederea acordată de alţii. Unele tratate de specialitate căinează guşa că ar fi rodul eredităţii, al moştenirii cum s-ar zice şi că degeaba ar lua posesorul de guşă tot felul de iniţiative să mănânce mai sărac (mai cinstit) că, în final, apetitul tot grohăitor spre troacă îl va împinge.
    Puteţi să-i daţi posesorului de guşă să mănânce ceapă şi alune, alimente bogate în iod ce l-ar putea vindeca, dar el spre ouă (bogate în colesterol), să le numere, se va îndrepta.
    Cică ar fi exerciţii şi trucuri care te-ar putea scăpa de guşă. Cel mai la îndemână truc ar fi luatul guşei la palme – scrie la revistă că celor procopsiţi cu guşă li se recomandă să se ia singuri la bătaie, să-şi dea singuri palme și șuturi în fund („să vă loviţi uşor bărbia cu dosul palmelor, timp de câteva minute, de două-trei ori pe zi” – Evenimentul Zilei, 30.07.2006). Cică ar întări muşchii gâtului pentru cei care vor să mai aibă obraz (cică muşchii gâtului susţin obrazul subţire, nu cheltuiala; ei aș! – dacă n-ar fi cheltuiala, credeți c-ar mai migra gușa din bogătan în bogătan?).
    Cică mimica ajută muşchii feţei. Deci nu-i de mirare că cei care au avut guşă au făcut feţe-feţe până au scăpat de ea.
    Guşa, pe lângă că este inestetică, sapă, vrea să ia faţa. Singurul mod cu adevărat eficient pentru a scăpa de ea este chirurgia plastică, extirparea. Altfel, veţi simţi ce au simţit, rând pe rând, pe măsură ce li s-a luat faţa: şefii de la fostul cotidian clujean „Mesagerul Transilvan” (săpaţi şi zburaţi din funcţii), Dan Matei Aghaton (căruia, drept “recompensã” pentru susţinere, guşa i-a fãcut vânt fiului său din funcţia de conducere deţinută la organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat), Marius Tucă (surse avizate susţin că poziţia guşei în Compania Jurnalul era atât de solidă încât Dan Voiculescu i-a arătat lui Măriusștiucă spectrul şomajului, când acesta din urmă i-a cerut extirparea) şamd. Doar Traian Băsescu a pus mâna pe bisturiu şi, când guşa a forţat preluarea conducerii Partidului Democrat, a extirpat-o cu tot cu muşchii masticatori/limbalitori (Şandru şi Pavelescu).
    Cum clasa politică/economică stă impasibilă, guşa nu va dispare curând. Căci, pe măsură ce se apropie schimbări majore ale status-ului celui care o deține şi ar exista riscul să nu mai existe nimic de pus în guşă, oportuniştilor începe să le cadă faţa. Se linge acolo unde s-a scuipat şi se închină acolo unde s-a mai pupat.

  3. gustica says:

    Plange tara de foama!!!! Ce sa spunem?!!!! De lene nu plange nimeni?????
    Vreau sa organizez un concurs , participantii trebuie sa indeplineasca 2 conditii: 1. cine termina solitaire in cele mai putine secunde si 2. sa fie bugetar. Ofer premiu 5000 euro.
    Gustica

  4. Nea says:

    În ţările unde jurnaliştii sunt jurnalişti, există un principiu:
    News oblige; commentary free.
    Pe la Realitatea şi Antene se pare că e invers.

  5. a.s. says:

    Si eu cunosc cazuri dramatice. Va dati seama cum e sa ajungi din erou al muncii socialiste(a fost dat si la ziar),culegator de sparanghel in Germania.Omul e distrus,pleaca peste doua saptamani si sigur o sa aiba si norma.Vestea buna e ca aflat ca nemtii se poarta frumos si nu ii considera “negrii pe plantatie”. Si toate astea din cauza mea ca nu l-am votat pe Geoana.

  6. Ne plângem de milă după 20 de ani de jaf? Situația catastrofală în care ne zbatem azi stă în modul în care au confundat guvernanţii averea României cu cea personală. La cum au înstrăinat-o, fără să ţină cont de interesul naţional. Una dintre măgării, dintr-o listă lungă, este privatizarea PETROM – un târg scandalos prin care vremelnicii guvernanţi ai României din 2004 (Năstase şi gaşca lui din PSD) au cedat rezervele naţionale de petrol şi gaze, aducând grave atingeri siguranţei naţionale.
    Contractul privatizării PETROM nu este altceva decât o demonstraţie a modului în care, pentru interese personale (sau de grup), s-a pus în pericol siguranţa naţională, încălcîndu-se interesul naţional atât în chestiuni interne cât şi internaţionale. Guvernanţii nu s-au sfiit să practice traficul de influienţă instituţionalizat şi, punând în pericol securitatea şi stabilitatea socială, au demonstrat cam pe unde îi doare de votanţi dacă este să le iasă şi lor de un bănuţ.
    Pe vremea când Partidul Social Democrat se lăuda că vrea să ne introducă în Spaţiul Şenghen, făcea toate diligenţele să facă funcţional doar Spaţiul „Şmenghen” – un spaţiu în care se prefăceau că vor să acceadă în Europa şi mimau asta atât de bine încât, aproape c-au ajuns să creadă sincer în acest deziderat. Să le mulțumească lor “eroul muncii socialiste” pentru faptul ca va culege sparanghel în Germania. Iar flăcăii și fetele care se joacă de-a jurnaliștii pe cretinitatea punct net ar face bine să-l roage pe patronul lor, Vântu, să returneze banii păgubiților FNI.

  7. ela says:

    atentie la irealitatea!

  8. Florina says:

    “oamenii vor muri de foame”
    de cite ori am auzit asta, nu stiu prin ce minune a scapat televizorul.

  9. Florina says:

    a.s.
    ce nasol de eroul muncii socialiste.
    nemtii astia nu au eroi ai muncii capitaliste.

  10. val_one says:

    Florina,cred că ăştia sînt în stare să filmeze vreun deces sau mai multe în direct şi să le prezinte,cu isteria de rigoare,drept „morţi de inaniţie”.Scuze pentru exprimarea macabră,dar mă scoate din sărite abdicarea de la orice urmă de bun simţ a acestor două trusturi de presă.

  11. Florina says:

    val_one,
    daca tu iti ceri scuze, ma intreb ce-ar trebui sa faca astia.
    sunt de nesuportat.

  12. a.s. says:

    Florina

    Personajul ma fascineaza.E bun de studiu de caz.Pana anul asta strangea bani sa mearga la mare(neagra).In fiecare vara cheltuia cam 2000 de euro pe zece zile la Eforie sau Saturn.Trei persoane 2000 de euro la Eforie! Refuza sa iasa din tara,la copil i-a cumparat calculator in clasa a IX-a (calculatorul nu poate inlocui munca omului),refuza sa isi puna ceasuri de apa si plateste pausal,adica toate pierderile din bloc.Nu poate iesi din comunism iar partea draguta e ca sotia e profesoara si normal ca face greva.

  13. ela says:

    ce de golaneli de cartier arunca Tatulici.

  14. Florina says:

    a.s.
    da, sunt buni de studii psihosociologice.
    acestei categorii i se adreseaza cele doua televiziuni.

  15. ela says:

    “avem privilegiul de a latra cum avem chef” -Tatulici,23.54

  16. Florina says:

    val_one,
    mersi, nu eram atenta. :lol;

  17. moshu49 says:

    io aştept sã vãz dacã mai rãmîne ceva de fãcut cu un “Cod ROŞU de sărăcie în România”… cã poulifriciul Ponta are idei, pãzea! 🙂

  18. Florina says:

    @moshu49,

    puschea pe limba 😀

  19. @ela,
    pune link-urile pe rind. cu atitea la un singur post, ai zburat direct in spam. noroc c-am fost vigilent si te-am salvat))))

  20. ela says:

    @micutza: multumesc,nu se mai repeta

  21. ela says:

    http://romaniadeieri.blogspot.com/2010/05/stanga-nu-e-o-solutie.html

    “daca atunci cand esti tanar n-ai vederi de stanga inseamna ca n-ai inima, iar daca si la maturitate ai tot vederi de stanga inseamna ca n-ai minte” -Petre Tutea

    Noi,cand ne maturizam?

Leave a Reply