Şoc! Iohannis vrea să-ţi facă bine, nu rău! O să rămîi tîmpit! Dacă nu-l votezi!

Intră să vezi! Ca să nu fie ultima dată cînd avem de ales.

Incredibil! Klaus Iohannis e un candidat foarte bun, nu un lucru rău! E cel mai bun din toată campania asta. Şi anume, cel mai bun pentru tine! N-o să-ţi vină să crezi! E singurul care chiar are un program politic foarte fain! Nu, “Jos Dictatura Băsescu”, “Debăsificarea României”, “Jos procurorii lui Băsescu” sînt oligofrenii, nu program politic. Tu eşti fraier? Sau fraieră? Nu, nu? Deci n-ai nevoie de oligofrenii, ci de programul lui Iohannis. Care e cel mai bun. Pentru tine, da. Nu pentru Ponta.

Omul ţi-a zis limpede ce doreşte. Omul fiind Iohannis, exact. TVA mai mic cu cinci procente. Să rămînă cota unică de impozitare. Reforma sistemului fiscal. Nici o graţiere pentru corupţii din puşcării. Independenţa justiţiei. UE şi NATO, categoric!!! De ce sînt chestii vitale pentru tine? Ca să ai loc de muncă, adică salariu. Ca să nu te concedieze fiindcă dările la stat sînt prea mari. Ca să vină investitorii occidentali, nu să fugă din cauza corupţiei şi-a tembelismului guvernării Ponta. Ca să nu te dea partidul-stat la Putin şi la chinezi! Uite de-aia, fraiere, care tu nu eşti fraier. Şi nici fraieră. Că nu eşti, nu? Ca să se întîmple astea, deci ca să fie bine, să nu fie rău, trebuie să ieşi din casă şi să-l votezi pe om. Omul fiind Iohannis, corect. Ponta e Mickey Mouse, Pinocchio, Plagiatore. Ăştia nu sînt oameni, ştii, da?

Dacă aveai îndoieli că Ponta minte total, acu’ te-ai lămurit. Citeşte, de pildă, transcrierea discuţiei de la Realitatea. Ai acolo tot, în clar. Iohannis e bun pentru ţara asta. Nu panglicarul de Ponta, cu ţătismele şi mahalagismele lui comunistoide. Iohannis moşier? Stăpîn de sclavi? Direct Iliescu 1990. Dreptul la vot, o lozincă? Direct Stalin, întreaga carieră. China, China, China? Direct Mao. Nimic de făcut pentru românii care au vrut să voteze în străinătate şi n-au putut? Direct de anchetă penală. Dar tu ştiai deja. Nu?

Vezi bannerul ăla cît crucea nebunului? Ce zice? Ponta e singurul premier care nu a mărit taxele. Te-ai prins: şi-n campanie minte! Cu nesimţire! Roşu pe alb! Tu n-ai uitat că le-a mărit, cu zecile. Ce mai zice Ponta? Că vrea justiţie independentă. Aha. De-aia s-a răstit la procurori, să lase Lukoil în pace? De-aia s-a aliat cu Vadim, ca să ceară Tribunul, nu el, eliberarea lu’ Hrebenciuc? Dar nu te păcălesc ei cu mizerii de-astea. Tot Ponta spune că el vrea cu UE, cu NATO. Dar tu ştii că el vrea tren chinezesc de mare viteză. Că a dat jos steagul UE din Parlamentul României şi-a pus în loc steagul Chinei. La putere în China e partidul comunist, ştii. Ce-a mai făcut? L-a trimis pe Duşa, ministrul apărării, la Beijing, în octombrie, să vadă de cooperarea militară cu China. Comunistă. NATO nu cooperează militar cu China comunistă. Dimpotrivă. Iar România e în NATO. Băi, sînteţi nebuni? Cum aşa ceva? Cît despre echipamentele de telecomunicaţii Huawei, respinse ca risc de securitate în alte ţări din UE şi din NATO, dar care ţi-au fost băgate pe gît, gen modem, fără să te întrebe nimeni, ce să mai vorbim? Asta e orientare către Vest?

Tu ştii foarte bine că România are nevoie de Vest, nu de China sau de Rusia. Că dacă ar fi mai bine la ruşi sau la chinezi, acolo ar fi emigrat patru milioane de români. Dar ei s-au dus în ţări din UE şi din NATO. Iohannis ţi-a zis clar că prima vizită oficială n-o s-o facă nici în Rusia, nici în China. Ci la Bruxelles. Unde îşi au sediul UE şi NATO. Tot Klaus ţi-a zis că o să atragă investiţii germane. Adică afaceri care să producă aici, în România, ca să câştigăm şi noi, producînd. Chinezii nu vor să producă aici, vor doar să ne ia banii. Pe Huawei, pe trenul de mare viteză, pe reactoare pentru Cernavodă, pe toate rahaturile lor. Cu zecile de miliarde, na.

Asta e investiţie? Da, în prosperitarea Partidului Comunist Chinez, nu a României! La schimb cu ce? Ponta ce are de cîştigat din chestia asta? Bani de campanii electorale? Comisioane pentru băieţii lui deştepţi? Nooo, imposibil. Deci le oferă bani din bugetul ţării doar aşa, că au fost drăguţi cu el şi cu Daciana. Că i-au primit să se căsătorească la ambasada României din Beijing, iar cînd au fost în vizită oficială, i-au plimbat cu trenul de mare viteză, că nu mai văzuseră, săracii, nu? Haide, bre.

Germania – o ştiţi, cea mai puternică economie a Europei – unde ar avea încredere să investească? În România preşedintelui Iohannis sau în România lui Ponta, mândru că e român, cu bunici sau albanezi sau italieni, că le amestecă? În România condusă de un absolvent de fizică, ales de patru ori primar la Sibiu, oraş care e bine, nu e rău, sau în România unui fost june procuror care nu se ştie ce-a procurat, altceva decît doctoratul plagiat sub îndrumarea fostului premier PSD Adrian Năstase, puşcăriaş dublu condamnat pentru corupţie? Hai, zău.

Nu vă lăsaţi fraieriţi cu mesaje gen “Nu mai e nimic de făcut, Ponta a luat avans prea mare în turul întîi,” că nu sînteţi fraieri, nu? Ştiţi foarte bine că analistologii şi expertologiştii “independenţi” care vă toarnă gogoşile astea sînt total dependenţi de troaca PSD, în calitate de mîncători de rahat sub acoperire. Ştiţi şi de şmenul cu listele suplimentare, cinci procente în plus pentru Ponta. Dar, mai ales, l-aţi văzut pe Iohannis la televizor, că a tot apărut. Şoc! Are vorbele cu el, ştie ce spune, răspunde la ce-l întrebi, are şi poante! Clar, direct, la subiect. Neamţ, na. Bre!!! E foarte bun!!! Şi anume, cel mai bun. Pentru tine. N-o să-ţi vină să crezi! Dar la un absenteism de vreo 47% în primul tur, zece procente în plus în turul al doilea e mizilic! Dacă vii şi tu la vot. Hai, n-ai cum să nu vii! N-ai cum să nu alegi neamţul, ca să nu rămîi tîmpit. Sau tîmpită. În România lui Ponta. Dă telefon la rudele de la ţară, adună vecinii, ia-ţi prietenii şi hai! Intră să vezi! Cum votezi cu neamţul şi se schimbă treaba! În bine, nu în rău. Hai, ca să nu fie ultima dată cînd avem de ales!

Kamikaze

Leave a Reply