Duvăz, oarecum fără nici o scuză

Adevărul – conferinţă de presă,  Bogdan Niculescu – Duvăz, deputat PSD: “Reprezentantul USL a ținut să arate că, deși există discuții contradictorii pe această temă, procurorii aparțin de Ministerul Public, care e subordonat Guvernului, însă care se bucură de o oarecare autonomie.”

Asta mi-a adus aminte că, acum 10-12 ani, a fost cît pe-aci să-mi fie oarecîtva operată tiroida. După vreo două luni de niscaiva stări de leşuială fără nici o cauză evidentă, ceva spasme musculare şi o senzaţie pregnantă de sete, după toate analizele de sînge care nu indicau ceva în neregulă, internistul a considerat că ar fi bine să mă vadă şi un endocrinolog, că poate “e ceva cu glanda”. Ajunsă la Institutul Parhon, cu recomandare la un doctor foarte bun, evident, că doar nu era să mă dau pe mîna oricui, am surpriza plăcută să aflu că glanda mea e bine mersi la locul ei, staţionară în dimensiuni, că nu posedă formaţiuni de nici un fel şi că valorile hormonale sînt în limite normale. Pînă să apuc să mă bucur însă, doctorul îmi spune că trebuie să mă opereze, şi încă rapid. Păi de ce o abordare chirurgicală, dacă nu există indiciu nici măcar pentru tratament? Păi pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, tot acolo ajungeţi, acum sau peste cîţiva ani, ca majoritatea femeilor, vine răspunsul competent, la pachet cu tavanul pe care-l simţeam din ce în ce mai aproape de cap. Inginerul de lîngă mine, om al preciziei în proiectare, întreabă preocupat: şi în ce constă, practic, operaţia? Păi se va tăia o bucată din glandă. Cît, insistă precizia din el? Nu ştiu să vă spun acum, o deschidem şi vedem atunci, ne orientăm la ochi. Inginerul, om al deciziilor ferme în execuţie, mă înşfacă de un braţ, mulţumeşte doctorului pentru timpul pierdut cu o persoană sănătoasă şi mă scoate la aer curat. Eram mai albă decît zidurile spitalului. Un om care poseda dreptul legal de a utiliza un bisturiu, în cazul în care-i permiteam, avea să decidă asupra corpului meu, cu consecinţe nu greu de anticipat, pentru tot restul vieţii.

Nici unul din reprezentanţii USL – în frunte cu interimarul de la Cotroceni – care se tot exprimă neconsultaţi pe tema anchetelor privind neregulile şi fraudele de la referendum, nu are dreptul de a intimida procurorii. Din fericire pentru noi, aceştia din urmă, din toate informaţiile de pînă acum, îşi fac inginereşte munca.

PS  Mulţumesc, sînt bine sănătoasă, doar din cînd în cînd mai fac cîte o cădere de calciu. Ceea ce păţeam, de fapt, şi atunci.

6 Responses to “Duvăz, oarecum fără nici o scuză”

  1. ribelalu says:

    Oarecum autonom, oarecum fata-mare sau oarecum curva nu exista. Esti sau nu esti.

  2. Nea says:

    Doctor inginer

Leave a Reply