Titus Corlăţean este reprezentantul prostiei

Dar nu şi şeful ei, atîta vreme cît campania de declaraţii inepte este în plină desfăşurare şi nu s-a ajuns încă la vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Cu toate că are adversari redutabili în competiţie, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, doctor în Drept şi posesor al unei diplome de studii aprofundate în Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, are şanse serioase pentru a fi ales numărul 1. Îl califică cu prisosinţă declaraţia următoare, referitoare la articolul coroborat din Tratatul Uniunii Europene şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

“Din păcate, raţionamentul n-a fost dus pînă la capăt, pentru că într-adevăr, preşedintele României, în art. 80, reprezintă statul român, dar instituţia şefului de stat, potrivit Tratatului Uniunii Europene, care are forţa juridică obligatorie, prevalează în faţa legislaţiei interne, instituţia şefului de stat nu este definită în Constituţia României; putem discuta politic, dar strict constituţional şi juridic, preşedintele reprezintă statul, nu este şeful statului; este un argument care nu a fost invocat pîna acum”. – Hotnews

Norocul îl loveşte de două ori pe ministrul Justiţiei. Pe linie de partid şi de realizare personală, în primul rînd, pentru că invocă acest argument abia acum, şi nu cînd Ion Iliescu, actual reprezentant de onoare al PSD, era şi reprezentantul statului român şi, în subsidiar, în competiţia de care am vorbit mai sus, pentru că, conform DEX ’98 (2), preşedinte este denumirea oficială dată șefului de stat al unor republici.

Aşadar, succesuri!


One Response to “Titus Corlăţean este reprezentantul prostiei”

  1. ribelalu says:

    Iliescu a iesit si el de cateva ori pe sticla sustinand ca el nu considera ca trebuia sa reprezinte obligatoriu tara la reuninunile europene.
    Ceea ce nu spun USL-istii este faptul ca pe vremea lui Iliescu Romania nu era in UE si ei mergeau la reuniuni doar ca decor, iar in momentul in care s-a anuntat ca Romania va fi primita in UE, el si Nastase au deschis sampaniile intr-o camera de hotel.
    Mai mult de atat, Iliescu a fost de 3 ori presedinte dar prima data nu exista nicio Constitutie valabila iar la mandatele 2 si 3 era alta Constitutie valabila si care avea alte prevederi mai ales in ceea ce priveste atributiile Presedintelui. Iliescu a reprezentat statul roman chiar si cand nu avea atatea atributii cum are Basescu azi.
    In alta ordine de idei putin ma intereseaza pe mine cine trebuie sa reprezinte la UE Romania. Din partea mea poate sa o reprezinte si Vanghelie, numai sa stie ce trebuie sa faca acolo si sa apere din toate puterile interesele poporului roman acolo (nu ale executivului).

Leave a Reply